* Esenţială este prezenţa la medic, pentru diagnostic * „Nu se vor administra antivirale”, precizează purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, dr. Liliana Moise * Izolare la domiciliu şi tratament simptomatic *
În mod evident, gripa nouă este doar unul dintre pericolele la care sunt expuşi gălăţenii, în acest sezon rece. Bine ar fi, deci, să ne păzim pe cât ne stă în putinţă măcar împotriva gripei „de sezon”.
De multe ori debutul afecţiunii este brusc, cu febră de până la 39-40 de grade. Printre celelalte simptome specifice se numără durerile musculare intense, durerile de cap care pot să ducă până la vărsături, durerea la nivelul globilor oculari şi senzaţia de nas înfundat.
Bolnavii de gripă se plâng adesea şi de lipsa poftei de mâncare, oboseala intensă, greaţă şi, în anumite cazuri, chiar de diaree.
Posibile complicaţii
Din nefericire, gripa este una dintre bolile care poate dezvolta complicaţii. Pneumoniile gripale, spre exemplu, pot fi catalogate ca primare sau secundare şi pot fi violente şi periculoase pentru sănătatea bolnavului, care ajunge chiar la cianoză şi la senzaţia acută de sufocare.
Alte posibile complicaţii cu care s-ar putea confrunta bolnavul de gripă şi medicii săi curanţi sunt cele de natură cardiovasculară, meningita şi encefalita.
Indiferent de natura lor, complicaţiile sunt şi mai periculoase în cazul copiilor cu vârste sub doi ani, care adesea rămân internaţi, al vârstnicilor sau al persoanelor care suferă deja de boli cronice sau/şi au un sistem imunitar slăbit.
Este deci foarte important să vă prezentaţi la medicul de familie dacă remarcaţi prezenţa acestor simptome.
„Nu se tratează cu antivirale”
„Potrivit recomandărilor primite de la Ministerul Sănătăţii, în acest sezon gripele cauzate de alte virusuri în afara lui A(H1N1) nu se vor trata cu antivirale”.
„Pacientul diagnosticat va fi izolat la domiciliu, într-o cameră separată faţă de restul familiei, pentru a preveni răspândirea bolii. Tratamentul bolnavului va fi unul simptomatic, cu antitermice, antialgice etc.” a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Liliana Moise.
Acest fapt nu înseamnă că nu trebuie să vă prezentaţi la medic, în momentul în care simţiţi că starea de sănătate vi se înrăutăţeşte: durerile se acutizează şi nu cedează la tratament, febra creşte în ciuda administrării de antitermice sau apar alte semne că boala nu se va da dusă prea curând.
La sfatul medicului de familie sau al celui specialist, ar trebui să adoptaţi şi o dieta eficientă, care să ajute organismul să se recupereze cât mai repede.