* Există mai multe tipuri de lacrimi * Unele persoane plâng frecvent, altele - deloc * Temperamentul să fie explicaţia? * Lacrimi “bune” şi lacrimi “rele” *
De-a lungul vremii, plânsul uman a fost obiect de cercetare atât pentru medici, cât şi pentru filosofi, teologi, oameni de litere etc. Totuşi, multe dintre misterele acestei reacţii a organismului uman nu au fost dezlegate nici până astăzi.
Oamenii de ştiinţă discută încă asupra posibilităţii existenţei unui “plâns bun” şi a unui “plâns rău”, dar şi asupra motivelor care îi fac pe unii să verse lacrimi la cea mai mică emoţie, iar altora le menţin ochii uscaţi, indiferent de încărcătura emoţinală a momentului.
Evident, consideraţiile prezentate ţin mai mult de plânsul persoanelor adulte şi mai puţin de cel funcţional, al bebeluşilor.
Trei feluri de lacrimi
Potrivit specialiştilor, există trei feluri de lacrimi. Putem vorbi astfel despre lacrimile de bază, care ajută la lubrifierea şi curăţarea ochiului şi care sunt secretate încontinuu de glandele lacrimale.
Avem apoi şi lacrimile reflexe, secretate doar în situaţiile în care ochiul este iritat şi are nevoie de protecţie. Acestea din urmă îşi fac simţită prezenţa atunci când asupra ochiului acţionează factori iritanţi, cum ar fi praful şi fumul. Tot lacrimi reflexe vărsăm şi în momentele în care tăiem ceapa.
Nu în ultimul rând, vorbim despre lacrimile emoţionale, asupra producerii cărora specialiştii emit încă numeroase teorii. Se pare că lacrimile au un rol relativ important şi în eliberarea hormonilor responsabili cu declanşarea stresului şi cu eliminarea anumitor toxine din organism.
Temperamentul ne umezeşte ochii?
Întrebarea este de ce există persoane care izbucnesc în lacrimi la cea mai mică emoţie, persoane care plâng mult mai rar, dar şi oameni ai căror ochi nu se umezesc aproape niciodată, nici chiar în faţa celor mai dramatice situaţii pe care le traversează?
Mai mulţi oameni de ştiinţă concluzionează că răspunsul trebuie să fie unul legat de temperamentul persoanei care plânge sau care nu reuşeşte să o facă.
Statistic, s-a constatat că persoana care plânge are o senzaţie de eliberare după ce lacrimile se opresc. Din acest punct de vedere, spun specialiştii, plânsul este bun.
Totuşi, dacă se repetă prea des, astfel de „şedinţe” ar putea favoriza instalarea unei depresii. Din păcate, acelaşi lucru l-ar putea face şi lipsa lacrimilor, posibil semn de dificultate în exteriorizarea emoţiilor.
Efecte mult mai bune pare să aibă plânsul cauzat de emoţiile pozitive.
Gabriel Kolbay (din surse on line)
