* Galaţiul nu are şcoli în care copiii fără vedere să poată învăţa * 16 dintre nevăzători sunt elevi în alte judeţe din ţară, departe de familii * Din ce în ce mai puţine cărţi scrise în Braille * Tehnica modernă le dă curaj celor pe care handicapul n-a făcut decât să-i ambiţioneze în lupta cu viaţa * Din păcate, dispozitivele şi softurile costă foarte mult, chiar şi pentru cei cu venituri consistente * Prea puţini nevăzători au loc de muncă * Cursuri la AJOFM, din ianuarie Întunericul ochilor nu umbreşte, însă, explozia de lumină din suflete *
Gândiţi-vă doar câteva clipe şi apoi răspundeţi pe nerăsuflate: ce preţuiţi mai mult decât lumina ochilor?
Dacă răspunsul, absolut firesc de altfel, este „nimic altceva nu e mai de preţ”, nu uitaţi nici o clipă că sute de gălăţeni (oameni care trăiesc printre noi, cei binecuvântaţi cu darul vederii) se trezesc şi adorm pe întuneric.
Zi după zi, aşa îşi trăiesc vieţile, fără să mai spere măcar că ochii lor se vor bucura vreodată de spectacolul lumii. Vorbim bineînţeles despre gălăţenii tineri sau mai puţin tineri ale căror probleme de văz sunt atât de grave încât să justifice încadrarea lor în categoria nevăzătorilor.
Dar cum marile greutăţi ale vieţii sunt cele care formează caracterele puternice, nu ne-am mirat deloc să găsim, la sediul filialei gălăţene a Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor din România oameni care au reuşit să ducă un trai normal în ciuda handicapului.
Cine sunt nevăzătorii?
„Avem 900 de membri în filială, în acest moment, ne-a spus preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi, Ioan Lepădatu. Circa 60 la sută dintre ei sunt oameni maturi, trecuţi de 60 de ani”.
„Dar avem şi tineri care, după ce sunt diagnosticaţi şi obţin certificatul de nevăzător, vin şi se înscriu în Asociaţie. 16 dintre ei sunt, chiar în acest moment, plecaţi la şcoală. În Galaţi nu există astfel de instituţii de învăţământ speciale, dar sunt unele la Cluj, la Buzău, la Bucureşti, la Târgu Frumos etc.”.
Acolo, tinerii nevăzători învaţă să citească în Braille, un sistem de scriere special, bazat pe litere alcătuite din puncte reliefate, care pot fi recunoscute la atingere. De asemenea, parcurg materiile care îi vor ajuta să-şi trăiască mai frumos viaţa şi să încerce să se integreze cât mai bine în societate.
„Avem şi aici, la filială, o bibliotecă scrisă în Braille, dar lucrările apărute în acest sistem de scriere sunt din ce în ce mai puţine. Se merge mai degrabă spre bibliotecile audio. Şi din acestea avem, iar membrii vin aici şi îi ajutăm cu înregistrarea materialelor”, ne-a mai spus preşedintele Asociaţiei gălăţene a Nevăzătorilor.
Poate că o astfel de şcoală am putea avea şi noi. Numărul persoanelor cu nevoi speciale este considerabil la nivelul judeţului, dar cine să investească într-un asemenea proiect?
Poliglot şi operator PC, dar fără vedere
O viaţă de luptă, o istorie de succes: cam aşa s-ar putea rezuma povestea lui Valeriu Oancea, care are acum 52 de ani şi e în prag de pensie. N-a văzut niciodată.
În 1977 a terminat şcoala specială pentru nevăzători de la Cluj, după care a mers la Bucureşti, unde a absolvit şcoala de asistenţi în balneo-fizioterapie. Din luna august a anului următor a început să lucreze la medicină sportivă, în fostul Centru de diagnostic de pe strada Eroilor.
„Lucrez şi acum, în aşteptarea deciziei de pensionare”, ne spune Valeriu Oancea. A învăţat franceză la şcoală, iar engleza acasă, cu ajutorul computerului, ca autodidact.
De fapt, gălăţeanul a venit la sediul Asociaţiei cu laptopul proprietate personală. Ce face cu el şi cum de reuşeşte să îl folosească de parcă n-ar avea nici un fel de probleme de vedere?
„Avem un program cu ajutorul căruia auzim tot ceea ce alţii văd”, ne explică nevăzătorul. Într-adevăr, de fiecare dată când cursorul mouse-ului se opreşte la o opţiune, o voce mecanică îl înştiinţează pe utilizator despre ceea ce tocmai a făcut.
Un soft extrem de util, dar al cărui preţ se ridică la circa 1.000 de dolari. Prea mult pentru familiile cu posibilităţi financiare modeste. Apoi, Valeriu Oancea ne arată ceasul.
Apasă pe un buton, iar dispozitivul îi spune ora, cu o voce mecanică puţin diferită faţă de cea a laptopului. Telefonul mobil utilizează o tehnologie similară şi „vorbeşte” ori de câte ori i-o cere proprietarul. Alt obiect care pare indispensabil, dar şi alte sute de euro cheltuite.
„Şi ar mai fi, ne spune Valeriu Oancea, un alt dispozitiv folositor pentru noi. Un aparat care citeşte etichetele pe care le-am aplicat în prealabil pe obiectele dintr-o încăpere. Aşa ne-am putea descurca mult mai uşor”. Poate că la un moment dat va reuşi să îşi procure şi aşa ceva.
O nouă şansă, alături de AJOFM
Mai multe va povesti Valeriu Oancea în cadrul unui proiect desfăşurat în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, începând cu luna ianuarie a anului viitor.
„Alături de alte persoane voi încerca şi eu să îi ajut pe ceilalţi nevăzători să folosească toate aceste tehnologii pe care le-aţi văzut. Mie mi-a trebuit cam un an să ajung până aici”.
„Totul e să vrei, deşi fără calculator acasă e greu. Dar trebuie să înveţi, ca să te adaptezi”, spune gălăţeanul care a obţinut victorii importante în lupta cu handicapul. Sunt aşteptaţi la cursuri nevăzători gălăţeni şi brăileni.
Locurile de muncă, speranţa într-un viitor mai bun
„Cea mai mare dorinţă a noastră este să îi ajutăm pe tineri să îşi găsească un loc de muncă. Acum, avem doar vreo 20 de nevăzători angajaţi, ca maseor. Atât”, spune cu regret preşedintele Ioan Lepădatu.
Trebuie să fie, într-adevăr, tare greu să te descurci cu indemnizaţia de nevăzător care depăşeşte cu puţin 400 de lei lunar.
Unii dintre membri primesc de la stat şi o sumă care ajunge aproape la 300 de lei, din care îşi plătesc o persoană să îi însoţească şi îşi achită diverse alte cheltuieli. Multe depind de gradul de handicap.
„Dintre toţi membrii, nu cred că avem mai mult de câteva zeci care să aibă asistent personal. Ceilalţi, care au deficienţe de văz accentuate şi medii, dar nu se încadrează în gradul I de handicap, primesc banii şi îşi mai plătesc câte o persoană care să îi ajute”, ne mai spune Ioan Lepădatu.
În aceste condiţii, un loc de muncă ar fi pentru nevăzători un pas spre o siguranţa zilei de mâine şi spre cumpărarea tehnologiei care să le facă viaţa mai uşoară, dar şi o şansă de a trăi normal, ca orice om care îşi câştigă existenţa.
Sunt oameni care nu au văzut niciodată, alţii care abia zăresc faţa iubitei. Pentru unii dintre ei, orizontul nu există, alţii nu cunosc ceea ce îi înconjoară decât prin atingere, culorile sunt simple cuvinte, formele pot deveni dureroase…
Şi cu toate astea, în ciuda greutăţilor de zi cu zi, niciodată întunericul ochilor nu le va umbri lumina din suflete şi nu le va răpi dorinţa de a fi la fel ca noi, cei care ne putem bucura de darul vederii, dar înţelegem, adesea, prea puţin cât de norocoşi suntem.
Explicaţii foto: Preşedintele filialei gălăţene a Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor, Ioan Lepădatu. A făcut şcoală, a lucrat, iar acum, la cei 60 de ani ai săi, continuă să îşi ajute semenii cu probleme grave de văz
