Fântâni arteziene doar trei zile pe săptămână

Fântâni arteziene doar trei zile pe săptămână
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pentru a face economii, municipalitatea a decis restricţionarea funcţionării anumitor fântâni arteziene din oraş *

Deşi am trecut de jumătatea lunii august, căldura încă ne pune la încercări grele. Iar când temperatura din apartamente nu mai poate fi învinsă prin duşuri reci sau sticle cu apă de la congelator, gălăţenii caută prin parcuri locuri umbroase şi cu fântâni arteziene.

Deja se ştie, cele mai iubite locuri în această  perioadă sunt zona de la Romarta (fântânile arteziene din faţa societăţilor comerciale de acolo plus „Fata pe valuri”), fântâna de la Grădina Publică, dar şi cea de la Potcoava de Aur (din faţa blocurilor, unde mămicile din zonă preferă să îşi aducă micuţii, la joacă), sau celebra Păpădie. În oraş însă sunt multe alte fântâni arteziene unde gălăţenii s-ar putea relaxa în zilele toride.

Fiind luni însă, atenţie la care din fântânile arteziene mergeţi, căci nu unele dintre ele nu funcţionează. Nu este nicio glumă; există fântâni arteziene în oraş care nu funcţionează decât trei zile pe săptămână, respectiv, vinerea, sâmbăta şi duminica!

Cum să rămâi uscat în fântâna arteziană?

Săptămâna trecută am făcut cunoştinţă cu Laurenţiu Bâra, angajat la SC Ecosal, societate locală care se ocupă şi de întreţinerea fântânilor arteziene din oraş. Omul mătura cu meticulozitate (FOTO 1) în interiorul fântânii arteziene de la Biserica Greacă (micuţa piaţetă destul de neîngrijită, mărginită de biserică, la stânga, şi de noul sediu al Secţiei 1 Poliţie, la dreapta, cum priveşti dinspre Domnească).

Cum de mătura angajatul Ecosal într-o fântână în care, în mod normal, nu ar fi putut decât să pescuiască, am aflat-o chiar de la dânsul. „Această fântână nu funcţionează decât vinerea, sâmbăta şi duminica. Este dispoziţia Primăriei, bănuiesc pentru a se face economie. Eu am grijă de patru fântâni: aceasta, cea de la Modern, cea din Parcul Eminescu şi cea de la V-uri, din Piaţa Mare”, ne-a explicat domnul Bâra, om serios, de 48 de ani, care lucrează de 9 ani la Ecosal.

Bărbatul evită să se pronunţe când îl întrebăm ce costă mai mult: curăţarea, oprirea şi pornirea fântânilor cu program redus, în fiecare săptămână, sau funcţionarea fără întrerupere a lor? „Cert e că orice fântână trebuie oprită o zi pe săptămână, pentru a fi curăţată!”, spune muncitorul.  

Mai aflăm că „fântânile cele mai mari funcţionează zilnic, de la ora 10.00 la 22.00, iar cele mai mici, cum este aceasta, doar 3 zile pe săptămână”.

Care sunt fântânile care funcţionează cu program? În afară de cea de la Biserica Greacă, cea de la V-urile din Piaţa Centrală, cea de la Casa Roşie şi cea din parcul construit cu fonduri guvernamentale, din Micro 13 B.

Să nu uităm nici de fântâna din noul parc de lângă Selgros (Micro 21), care nu funcţionează deloc, pentru că investiţia, care trebuia să se finalizeze pe 20 iunie, nu s-a terminat nici acum!

Şipote de uimire pe maluri

Trecătorii opriţi pe lângă fântâna de la Biserica Greacă au realizat cu uimire că nu este apă acolo, ci o persoană care dă cu mătura.

„Nu am mai auzit aşa ceva! Economii, dar ce face cu ele? Să ne spună cineva, dacă tot se face o economie, ce face cu ea, unde o cheltuieşte?”, a izbucnit o femeie.

Şi Elena Mardare (56 de ani) s-a mirat când i-am arătat fântâna seacă: „Dar la ce fac ei economie? Apa nu e reciclabilă, nu circulă prin ţevi? A, poate face la energie electrică, dar chiar şi aşa, mare economie se face? E păcat că o opresc, pe căldura asta, astfel de fântâni mai răcoresc atmosfera. Pe de altă parte, am auzit de alte oraşe în care se dau drumul la fântâni numai seara, când ies oamenii la promenadă. Deh!, idei…”.

La umbra răcoroasă a copacilor din Parcul Eminescu, câţiva pensionari care urmăreau căderea de apă a fântânii (cu program zilnic!) ne-au spus că „nu ne deranjează că sunt oprite fântânile mai mici. Şi aşa acolo nu sunt multe bănci, poate nici oamenii nu se înghesuie”.

„Încă nu e rău dacă le dă drumul 3 zile pe săptămână. Rău era dacă le oprea de tot!”, a dat glas, un pensionar, argumentului pentru care, probabil, gălăţenilor nu li se mai pare nimic greşit în a se relaxa cu program.    

Decizie asumată

„Este o decizie luată la nivelul conducerii, pe motiv de bani! Anul trecut nu a fost luată o astfel de decizie, pentru că erau bani mai mulţi la dispoziţia bugetului local”, ne-a confirmat Adrian Mirică, înlocuitorul temporar al directorului Direcţiei Tehnice a Primăriei, Radu Kovacs.

CITEŞTE ŞI   O agora pe jumătate distrusă

Cât este economie şi cât nu?

Toate fântânile care funcţionează cu program redus au fost construite cu bani publici. Cele de la V-uri, Biserica Greacă sau Casa Roşie au fost construite cu bani de la bugetul local.

Fântâna din Micro 13 B face parte dintr-un program guvernamental în valoare de aproape 1,6 milioane lei (finanţare exclusivă de la Ministerul Mediului), în timp ce fântâna din Micro 21 (Selgros) face parte dintr-un program pentru care Ministerul Mediului a alocat un milion de lei, iar Primăria Galaţi, 60.000 de lei.

Câţi bani se economisesc prin funcţionarea cu program a fântânilor, raportat la cât a costat construcţia lor este greu de spus. Am putea spune asta dacă propunerea de închidere a fântânilor de luni până joi ar fi fost argumentată şi cu un calcul al economiilor făcute.

În lipsa unui astfel de argument, nu rămâne decât realitatea din parcuri: fântâni uscate în plină vară.

CITEŞTE ŞI   Viitor verde pentru gălăţeni

Citit 1108 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.