Să ne amintim în aceste zile de pace europeană că Galaţiul a fost decorat, în anul 1922, cu înaltul ordin La Croix de la Guerre, înmânat din partea Franţei de către generalul Henri Mathias Berthelot! Doar Iaşiul şi Giurgiul au mai fost decorate atunci! Cu un an înainte, Italia le oferea La Croce di Guerra, Galaţiului, Bucureştiului şi Iaşiului, pentru sacrificiile din timpul asediului de artilerie bulgăresc de un an şi jumătate, de peste Dunăre. Rezistenţa eroică, în foame şi atacuri ale aviaţiei germane de la Brăila din 7, 8 şi 9 ianuarie 1918, sau, pe stil nou, acum, 20, 21 şi 22 ianuarie, este de ţinut minte, cu justificată mândrie!
Flori şi lumânări se cuvine să fie depuse în aceste zile la Monumentul Apărătorilor Galaţiului! Au fost chiar zilele în care oraşul nostru, poreclit după 1990 „oraşul roşu”, a salvat de fapt, cu sacrificiul suprem, întreaga Europă, în pericol de a cădea în sfera bolşevismului mondial. Dintre cei 26 de eroi căzuţi atunci, 10 au fost gălăţeni, iar un al 11-lea, un sublocotenent, a fost înmormântat la Vânători. Două zile, un român (marinar, jandarm, sau pompier) a înfruntat atunci câte 25 de rebeli ruşi, foştii aliaţi care, înarmaţi cu 90 de tunuri americane, calibrul 300 mm., au fost opriţi cu opt tunuri calibrul 55 şi unul de calibrul 155 mm. Tunurile ruseşti erau menite să cucerească complet Chişinăul, unde armata sovietică ucraineană arestase, prin vicleşug, 1.000 de voluntari transilvăneni, abia eliberaţi din prizonieratul rus. În noaptea de 8 spre 9 ianuarie, cu întăriri militare româneşti, proporţia beligeranţilor a fost în continuare inferioară pentru români: un ostaş la 11 rebeli! Dar românii au rezistat, făcând posibilă salvarea oraşului şi reconfigurând istoria locului, făcând posibilă prosperitatea ulterioară a acestuia şi, evident, cinstirea celor care şi-au pierdut viaţa, prin ridicarea monumentului distrus ulterior de comunişti şi refăcut la 100 de ani de la luptere respective, în 2018.
