Ştiţi vorba aceea, a săracului, că n-ai bani nici să te … în centru? Ei bine, la Galaţi, nu de bani ducem lipsă (chit că e criză!), ci de WC-uri publice! Mai exact, în municipiul Galaţi nu au mai rămas decât două WC-uri publice, unul în Parcul Eminescu şi celălalt, la Grădina Publică.
La un control inopinat, luni după amiază, am constatat că WC-ul din Parcul Eminescu (vorba aceea, zonă supercentrală, în marele şi europeanul municipiu Galaţi) arată înfiorător şi este deschis după un program ţinut în mare secret de cei care îl gestionează.
O toaletă cu program … când şi când
Luni, ora 16. Uşa de termopan a WC-ului public din Parcul Eminescu este bine închisă.
Sărind într-un picior, desigur de nerăbdarea de a cunoaşte îndeaproape realităţile româneşti, turistul de ocazie (european cu acte UE în regulă!) cu care m-am plimbat prin oraş se întreabă, absolut serios, care este programul de lucru al WC-ului? Mă uit consternată pe uşă, însă termopanul, prost!, nu răspunde nici să-l tai cu flexul!
De dincolo ni se deschide, într-un târziu, de către doi tineri care ne spun că nu administrează WC-ul, dar au cheia, că lucrează sus, adică în magazinul de deasupra WC-ului public.
Vizitatorul european intră, coboară în întuneric, scările şi se pierde pe o uşă deasupra căreia scrie „taxa de intrare 1 leu”… După câteva minute iese, şi, politicos dar şi diplomat, comentează doar că „încă mai sunt toalete turceşti…”.
Jos, în WC-ul public, pe uşile din lemn grosolan, scrie cu vopsea roşie, de ai jura că-i ojă, „Pisoar 1”, i-ul fiind pe jumătate şters. În holişor, mai multe găleţi acoperite cu o ofertă la un supermarket.
Pe jos, ciment şi o gură de sifon, ruginită. WC-urile, turceşti, bre, nu aţi înţeles încă?! Precizare: nu este nimic în neregulă cu toaletele turceşti atât timp, cât sunt curate şi bine întreţinute.
WC unisex, baruri sau florărie
Odinioară, pe vremea când toaletele ecologice nu se inventaseră, WC-urile publice erau un fel de punct de reper. Şi nu din cauza mirosului emanat, ca astăzi!
Din păcate, în Galaţi nu au mai supravieţuit… democraţiei decât două WC-uri publice – cel din parcul Eminescu şi cel din „colţ” de la Grădina Publică, ceva mai curăţel, dar… unisex, după cum arată şi fotografiile lipite pe uşa de la intrare.
Desigur, nu trebuie să te iei după tot ce este lipit pe uşa de intrare într-un WC public, mai ales atunci când afişul se referă la o anume „ofertă de Paşte”…
În rest, alte WC-uri publice nu mai sunt în oraş. În Ţiglina I, în locul WC-ului public funcţionează acum un bar, iar în Piaţa Mare, scările care duceau în subteran sunt acoperite cu tablă groasă, iar deasupra se vând flori.
Măcar aici WC-urile miros frumos… Adică, amintirea WC-urilor publice. Este drept, în piaţă sunt amplasate WC-uri ecologice, însă propun să nu dezvoltăm subiectul, mai ales că tocmai vorbeam de mirosuri…
Cât de civilizaţi ne pretindem?
În orice casă, bar, restaurant, hotel etc. poţi afla cât de curat este, atunci când intri la toaletă. Sunt cluburi sau restaurante care şi-au pierdut clienţii doar pentru că nu au avut săpun lichid la chiuvetă, sau nu aveau odorizante în cabinele de WC.
Sunt hoteluri care nici nu visează să avanseze în stele dacă nu schimbă gresia, faianţa, toaletele, chiuvetele.
În acelaşi oraş în care WC-urile publice sunt turceşti, murdare, ruginite, chiuvetele, crăpate, iar curăţenia se face cu găleata amplasată „strategic” sub chiuvetă.
Pe de altă parte, nu trebuie să pierdem din vedere anumite lucruri: în Parcul Eminescu, parc de centru, cu „patron” atât de celebru, WC-ul public este neîngrijit, antic şi, uneori, închis.
Nici măcar toatele ecologice nu există în zonă, un lucru cât se poate de supărător, având în vedere câţi gălăţeni ajung în parc, mai ales în week-end, şi mai ales în rochii de gală, pentru nunţi…
Desigur, oricând se poate apela la soluţia de „avarie” de a cere permisiunea angajaţilor unui restaurant sau terase, însă nu întotdeauna ai noroc să ţi se permită să mergi la toaletă, în condiţiile în care nu consumi nimic. Atitudine absolut corectă, pentru că patronul unui bar nu este şi patron de WC public!
Anul trecut, un studiu al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism arăta că România stă… turceşte când vine vorba de WC-uri publice.
În lunga listă a municipiilor deficitare la acest capitol se afla şi Galaţiul, însă nu ca oraş, ci cu următoarele zone de agrement: Pădurea Gârboavele („e necesară dotarea cu 50 bucăţi toalete ecologice”), Zătun („e necesară dotarea cu 10 bucăţi toalete ecologice”) şi Vlădeşţi („e necesară dotarea cu patru bucăţi toalete ecologice”). Bine că ne dăm civilizaţi prin păduri…
Despre oraş, nimic însă. De la primărie, am aflat că ultimele două WC-uri publice din oraş au fost date în administrare firmelor care au construcţii acolo.
„Sunt date în concesiune firmelor care au restaurante acolo. Nu ştiu sigur dacă cineva din primărie are ca responsabilitate verificarea modului în care sunt îngrijite acele toalete…”, ne-a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.
O sugestie, totuşi: dacă tot nu investeşte nimeni în aceste toalete, dacă nimănui (nici Primăriei, nici Direcţiei de Sănătate) nu îi pasă de cum arată, când sunt deschise şi cât de curate sunt, sau mai bine spus, nu sunt, de ce să nu se închidă?
Avem şi WC-uri ecologice
În oraş sunt şi WC-uri ecologice. În afară de modelul acestora, care nu este foarte comod pentru toată lumea, de mirosul care emană din ele, mai ales în zilele toride şi de spaţiul mic din cabine, WC-urile sunt perfecte.
În total, în oraş sunt 75 de WC-uri ecologice, administrate şi întreţinute de firma Enviroteh.
În această perioadă se desfăşoară licitaţia pentru concesionarea serviciilor de întreţinerea a acestor WC-uri pentru perioada 1 mai-31 decembrie, cu posibilitate de prelungire a contractului cu încă patru luni.
