* „Familie? Am avut, da’ naiba ştie unde mai sunt ei” *
Petre Tufan are 55 de ani şi de două zile doarme în parcul de lângă sediul „Vieţii libere”, de pe Domnească.
Oamenii îşi mănâncă prăjiturile în jurul lui, copiii îşi ling liniştiţi îngheţatele, tinerii îi mai aruncă vreo bucată de covrig, iar câinii care costă cât o rată la BMW seria 5 îl ignoră superior când ies cu stăpânii la marcat teritoriul.
Vizita la TBC
„Am lucrat la Bistriţa Năsăud şi acolo mi-am pierdut patru degete, la un utilaj de tăiat lemnul”.
„Eu sunt din Bucureşti, am tetrapareză şi de când m-am îmbolnăvit şi n-am mai folosit nimănui, am rămas pe drumuri”.
„Am fost pe la spitalul TBC, acolo mi-a pierdut cineva buletinul. A mai încercat lumea să mă ajute, dar prefer să dorm aici”.
„Familie? Am avut, da’ naiba ştie unde mai sunt ei”.
N-are buletin, că n-are
Bărbatul vorbeşte rapid, ar fi vrut să fie lăsat să doarmă, de ce îl deranjăm, ar vrea să întrebe când nu mai contenim cu întrebările. Dar nu înţelegem că nu vrea să meargă la adăpost?
Şi dacă ar vrea, nu poate. Că n-are buletin, ar trebui să se ducă la Bucureşti să-şi facă. Iar el din ’87 a plecat de acolo şi de la familia aia, care o fi, naiba s-o ia. A fost şi o femeie, a fost şi un copil, a fost.
Şi de mâncat, găseşte el
„De mâncat, mănânc din gunoaie, mai îmi dă unul, altul câte un covrig”, se uită plin de speranţe spre mâinile noastre.
Mdea, ridică dezamăgit din umeri, n-a văzut nimic şi dă să se ridice. Cu faţa schimonosită zice că are o coastă ruptă: o fi de la curent.
O fi.
