Ce învaţă părinţii la şcoală

Ce învaţă părinţii la şcoală
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Exemple de bune practici în educaţia parentală” a fost titlul conferinţei internaţionale care s-a derulat recent la Colegiul Tehnic de Alimentaţie şi Turism „D. Moţoc”, sub coordonarea profesoarei Lidia Iliea. La proiect au participat 5 ţări partenere: Anglia, Martinica, Portugalia, România şi Turcia.

La noi, în România, şcolile abia au început să se preocupe şi de educaţia parentală, mai mult prin intermediul proiectelor europene sau voluntariat, pentru că bani de la stat nu există, iar părinţii nu sunt dispuşi să plătească asemenea cursuri.

În Occident, aducerea părinţilor elevilor în băncile şcolilor a devenit deja tradiţie. Fiecare unitate de învăţământ şi-a adaptat cursurile pentru părinţi la necesităţile şi nivelul intelectual al acestora. Două exemple elocvente în acest sens le-au oferit profesorii participanţi din Anglia şi Portugalia.

Efectele negative ale internetului

The Chalfonts Community College este o unitate de învăţământ din Anglia, care, printre altele, este dotată cu peste 400 de calculatoare, raportul fiind de un calculator la patru elevi.

În plus, fiecare elev are computer acasă. De aici, probleme cu navigarea excesivă pe internet şi pe site-uri periculoase.

„Părinţii care nu sunt familiarizaţi cu utilizarea calculatorului ne-au cerut să organizăm cursuri pentru a-i putea feri pe copii de efectele nocive ale internetului. Pentru că există o mulţime de pericole”.

„Părinţii învaţă că nu este bine să lase calculatorul copilului în dormitorul acestuia. Ei trebuie să aibă un control al site-urilor pe care tinerii le frecventează, de aceea îi învăţăm cum se obţine un istoric al site-urilor sau cum să paroleze site-urile periculoase”.

„Încercăm să-i familiarizăm inclusiv cu jargonul şi prescurtările folosite de elevi pe messenger. De exemplu, POS înseamnă „Parent on my shoulder!” - adică părintele e lângă umărul meu”, a relatat directorul-adjunct al colegiului, Doug Humphries.

Acesta a mai explicat că un alt modul de cursuri pentru părinţi sunt lecţiile de ştiinţe (matematică, fizică, chimie, biologie), exact cunoştinţele pe care le fac fiii lor la şcoală. Cei care nu au timp să vină periodic la şcoală, pot accesa astfel de lecţii şi on-line.

„Astfel părinţii devin mai informaţi, au posibilitatea să-şi ajute copiii, au o relaţie mai bună cu şcoala şi cu profesorii, iar rezultatele la învăţătură ale tinerilor ai căror părinţi au frecventat aceste cursuri s-au îmbunătăţit simţitor”, a mai precizat directorul-adjunct de la Chalfonts College.

La Madeira, numai mamele vor la şcoală

Xavier Diaz, coordonatorul grupului din Portugalia, a povestit că, la Madeira, doar mamele doresc să vină la cursuri la şcoală:

„Având în vedere că sunt persoane cu 4 sau 6 clase, noi nu putem face lecţii de ştiinţe. În schimb pot urma cursuri de aranjamente florale, artă decorativă, dansuri, machiaj, gătit. După ce avansăm cu educaţia extracurriculară, putem iniţia cu ele şi cursuri de pentru completarea studiilor şi calificări profesionale”, mai spune profesorul din Madeira.

Nu ştiu ce au învăţat englezii şi portughezii de la noi. Cu siguranţă însă că noi ar trebui să întreprindem mai multe pentru educarea părinţilor. În primul rând, imaginea şcolii ar avea mult de câştigat, dacă ar reuşi să-i aducă pe părinţi în bănci.

Citit 606 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.