* Din fericire, o mare parte dintre problemele bărbatului de 51 de ani s-ar putea rezolva cu bani * Asta, numai dacă se vor găsi gălăţeni cu suflet mare care să îi înţeleagă disperarea şi să îi spele durerea, printr-un simplu gest *
După ani lungi şi grei de muncă, Vasile Munteanu s-ar fi aşteptat să aibă parte de linişte, măcar după pensionare. Ca orice alt gălăţean chibzuit, şi-a pregătit din timp un cămin în care să îmbătrânească liniştit şi să se bucure de pensie, alături de soţie.
Din nefericire, în viitorul întunecat pe care i l-a rezervat viaţa şi care abia acum începe să capete contur, planurile sale nu îşi mai au rostul. De ceva vreme, soţia bărbatului, Maria Munteanu, a început să se simtă din ce în ce mai rău.
A început un periplu parcă nesfârşit pe la cabinete medicale, iar rezultatele investigaţiilor n-au fost deloc unele îmbucurătoare. Înainte de toate, neurologii Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi au diagnosticat-o pe femeie cu boala Parkinson, într-un stadiu destul de avansat.
„Momentan, soţia se mai poate deplasa prin casă, dar e din ce în ce mai greu”, ne spune Vasile Munteanu. În afara acestei maladii, gălăţeanca mai are numeroase alte probleme de sănătate, printre care afecţiuni ale rinichilor şi ficatului.
„Tocmai am terminat o serie de controale de specialitate la ficat, iar medicii ne-au spus că trebuie să o menţină sub observaţie. În cazul apariţiei unor noi chisturi, ar trebui să apelăm la ajutor unor specialişti din Cluj”, mai spune soţul.
Spaimă, umilinţă şi disperare
„Sincer să fiu am emoţii mari acum, că am venit să vorbesc cu dumneavoastră. Vă daţi seama că, după ce am muncit o viaţă, nu mi-aş fi dorit niciodată să ajung să cer ajutor în felul acesta. Dar nu mai ştiu nici ce să fac, nici încotro să mă duc”.
„Problema sunt banii. Eu am pensie, pentru că am lucrat ca oţelar. Soţia are şi ea pensie de handicap, de 520 de lei. Dar cu boala ei, am cheltuit mai mult decât mi-am permis. Am făcut credite la bănci, crezând că dacă ea se simte mai bine, eu o să găsesc o cale să mă descurc. Dar, încetul cu încetul, toţi banii s-au dus pe cheltuielile curente ale unui om bolnav”.
„Datoriile pe care le am? Enorme pentru puterile mele de plată: 6.500 de euro, plus încă 18.000 de lei. Aş spune că, din pensia mea, cu economii făcute la sânge, aş reuşi să acopăr o parte din rate. Dar pe soţia mea n-o pot duce la doctori din alte localităţi”, se jeluieşte omul, căruia parcă nu-i vine să creadă în ce situaţie fără ieşire l-a adus viaţa.
„Nu vreau pomană, dar… nici nu mai ştiu ce să zic. Dacă m-ar putea ajuta cineva măcar cu o parte dintre datoriile acestea, aş reuşi cu siguranţă să am în continuare grijă de soţia mea - singurul lucru pe care mi-l mai doresc. Dacă cineva ar găsi puterea să mă ajute…”
Evident, eventualii binefăcători ai familiei Munteanu nu ar semna un cec în alb, iar destinaţia banilor, până la ultimul leu, ar putea fi verificată. Sperăm şi noi că se vor mai găsi oameni cu suflet mare care să facă un gest de bunăvoinţă pentru semeni aflaţi în impas.
