Printre gălăţeni, creditul bancar este la fel de comun precum câinii comunitari de pe stradă. Din zece persoane cu care am stat de vorbă, cinci au credite bancare, iar celelalte cinci nu au momentan, însă au făcut, de-a lungul timpului, împrumuturi la bănci.
Fără excepţie, toţi cei intervievaţi au rude sau prieteni care au probleme în achitarea ratelor bancare, nu doar din cauza creşterii dobânzilor, sau devalorizării leului, ci mai ales din cauza reducerilor de salarii şi chiar a pierderii locurilor de muncă.
Fie că au sau nu împrumuturi la bănci, oamenii spun clar că în acest moment nu ar mai face un credit bancar, sub nicio formă, având în vedere situaţia incertă atât din punct de vedere economic şi social, cât şi din punct de vedere legislativ.
Rate pentru maşină, frigider şi reparaţii în casă
Bogdan Popa, de 43 de ani, şofer, a făcut două împrumuturi, unul „serios”, pentru cumpărarea unei maşini şi unul „în joacă”, pentru că a vrut să meargă la munte!
„Ratele pentru maşină le plătesc, sunt în regulă, chiar nu au crescut foarte mult. În schimb, cele pentru concediul acela, e nebunie! În fiecare lună se trezeşte banca să mă anunţe că mai am un comision de plată, încă ceva şi încă ceva! Plătesc pentru 30 de milioane de-mi vine să-mi iau câmpii!”.
Pe de altă parte, Bogdan spune că „numai prin credite bancare îţi poţi cumpăra ceva în România. Salariile nu sunt atât de mari încât să îţi iei din ele ceva mai serios, ca o maşină, de pildă, iar ca să faci leasing, la noi, plăteşti de zece ori mai mult decât face şi la sfârşit te trezeşti cu o valoare reziduală mai mare decât valoarea maşinii…”.
Cu nepoţica de mână, doamna Tanţa ne-a spus că „…are fiică-mea rate la bancă, şi-a luat o sufragerie, în februarie… normal că plăteşte ratele, cu greu, dar ce să faci?”.
„Dacă vrei să ai ceva, trebuie să te strângi de la alte cheltuieli… Se cunoaşte că are rate, dar ne descurcăm împreună, că avem aceeaşi gospodărie… E bine totuşi că a făcut rate în euro, că nu a crescut rata cum s-a întâmplat la alţii care s-au împrumutat în lei”.
Femeia spune un „nu” hotărât când o întrebăm dacă şi-ar face acum un credit bancar: „păi cum de ce? Nu mai ai încredere în nimic, în statul acesta, care nici pe pensionari nu îi ajută, dar nici pe ăştia tineri!”.
Victor Marinescu, de 35 de ani, funcţionar public, ne spune că are credite „făcute pentru a cumpăra un frigider şi o maşină de spălat. Le plătesc fără probleme, deşi, uneori, sunt luni când apar cheltuieli neprevăzute şi e mai greu… Nu aş mai face acum în niciun caz alt credit, pentru că mă gândesc: ce fac dacă mă îmbolnăvesc sau îmi taie din salariu sau, mai rău, îmi pierd locul de muncă?”.
Şi Tomiţă Ştefănescu, de 64 de ani, pensionar, spune că „am un credit, l-am făcut acum trei ani, pentru nişte reparaţii la locuinţă şi mai am de plătit rate încă un an şi scap. Eu nu am probleme, dar ştiu oameni care au probleme mari cu ratele… Sunt mulţi care au lucrat la privaţi, ăia au dat faliment, oamenii au rămas pe drumuri”.
Lăcrămioara Enache, de 56 de ani, profesoară, recunoaşte că „am un credit de nevoi personale, mai am un an de plată la el. Încerc să mă descurc şi eu cum pot, mai ales acum, cu nebunia asta cu salariile din învăţământ… Noroc că atunci când am făcut împrumutul am prins o ofertă bună, cu dobândă fixă…”.
Stresul datornicilor: firmele de recuperare a debitelor
„Am un prieten care este sunat, fără excepţie, în fiecare lună, de un reprezentant al unei firme cu care banca are contract, pentru a-şi convinge clienţii să îşi achite ratele. Îl sună la orice oră din zi şi din noapte, cu o frecvenţă care te scoate din minţi!”.
„Nu contează că e la munte sau la mare, în străinătatea sau la muncă, dacă a trecut ziua de plată, ţârr! telefonul! Oamenii ăştia te roagă literalmente să promiţi pe cuvânt de onoare că îţi vei plăti rata…”.
„A înflorit o nouă afacere în România, cea a firmelor care recuperează debitele de la clienţii care nu îşi achită datoriile la bănci. Dar, totuşi, cei care te sună ca să îţi achiţi rata nu prea au ce să îţi facă dacă nu plăteşti, decât să te streseze la telefon. Nu au putere să îţi ia casa sau maşina, decât în anumite condiţii foarte bine definite”, ne-a povestit Bogdan.
Şi Victor, unul din gălăţenii care s-a împrumutat la bancă, spune că „mă mai şi sună, când întârzii cu o zi sau două de la plată… Este, totuşi, bine că sunt insistenţi, pentru că altfel ai putea să «uiţi» să plăteşti într-o lună, spunând că vei plăti mai mult luna viitoare….”.
Nu am, nu fac şi… nici nu vreau!
„Credit bancar? Ce e acela?”, ne-a privit, perplex de întrebare, un tânăr, oprit în drum. „Nu, nu mă împrumut eu la bănci… de unde să dau apoi înapoi?”, ne-a spus tânărul, după ce a aflat ce este un credit bancar. „Eu când am nevoie de bani, muncesc cu ziua, în plus faţă de serviciu”, ne-a mai lămurit, tânărul, resursa sa financiară.
Nici Doru, 43 de ani, pietrar, nu are credit bancar. Spune că nu a făcut, evident, pentru că nu şi-ar permite ratele.
„Şi apoi, cine îmi dă mie credit cu salariul pe care îl am?”, completează. Costel Panaite, de 53 de ani, fost angajat la Şantierul Naval, acum şomer, ne-a spus că „…bine că nu am credit! Cu ce plăteam acum ratele, dacă aveam? Am lucrat la Şantier, am fost dat în şomaj. Nu aş face credit acum! Ştiu mulţi care şi-au făcut credite pentru casă, maşină şi acum vai de capul lor!”.
Sabin Ştefan spune că „nu am niciun credit. Am avut, în 1995, am cumpărat o maşină. Acum nu e bine să faci credit, că te jegmăneşte! Dobânzile sunt mari”…
Iar discursul este întrerupt de soţia sa, Lucreţia: „Nu face credit acum, noi suntem şi pensionari, nu ne mai aruncăm la aşa ceva. Sunt dobânzi mari, leul se devalorizează!…”.
Nici Maria Câşleanu, 37 de ani, casnică, nu are credit bancar, pentru că „…nu am cu ce să îl plătesc. Soţul e pensionar pe caz de boală, eu sunt casnică… Sunt mulţi oameni care au făcut credit, care pentru frigider, care pentru case şi acum plâng. Au făcut credit cu buletinul şi plătesc acum cu lopata”.
