Recuperare pentru micuţii din patru judeţe

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Acces la serviciile unui medic pediatru, dar şi la cele ale mai multor kinetoterapeuţi şi maseori * Au început să vină dotările moderne * „Recuperarea este o muncă de echipă”, ne spune medicul pediatru dr. Mădălina Verenca * Oportunităţi despre care părinţii gălăţeni trebuie să ştie *

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii are şi o secţie externă: cea de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie. Mai multe detalii ne-a oferit medicul care coordonează activitatea secţiei, dr. Mădălina Verenca.

Aici ajung mulţi dintre pacienţii spitalului care suferă, spre exemplu, de infirmităţi motorii cerebrale sau de sechele post-traumatice. Tot pe Strada Constructorilor nr. 29 primesc ajutor copii care suferă de pe urma tulburărilor de coloană, cum ar fi scoliozele sau cifozele. Adresabilitatea este una crescută, ne spune dr. Verenca, dat fiind faptul că s-au făcut programări inclusiv pentru luna ianuarie.

Secţia are 30 de paturi, dar deserveşte şi alte judeţe, printre care Brăila, Tulcea şi Vaslui. Se fac circa 120 de internări pe lună. „Putem spune că, în linii mari, pacienţii noştri de până în 5 ani suferă de infirmităţi motorii cerebrale. Cei între 11 şi 17 ani au mai degrabă tulburări de statică vertebrală”, mai spune medicul pediatru.

Am văzut, pe rând sălile în care se face, spre exemplu, magnetoterapia, cu aparatură modernă, cumpărată de curând. Apoi, am ajuns şi în sala de kinetoterapie, mare şi luminoasă, aflată în plin proces de amenajare.

Dotările sunt deosebit de importante în procesul de recuperare, ne spune medicul pediatru. Dar eforturile specialiştilor sunt esenţiale. „Recuperarea este o muncă de echipă. Contează enorm munca kinetoterapeutului, cea a medicului, dar şi cea a infirmierei”, ne spune dr. Verenca.  În prezent se fac demersuri şi pentru o sală de ergoterapie şi pentru o alta de hidrokinetoterapie.

Cu toate că numărul pacienţilor este deja destul de mare, am considerat că multor părinţi gălăţeni le-ar fi de folos să ştie unde îşi pot duce copii pentru recuperare. Mai ales că aici nu veţi găsi doar aparatură modernă, ci şi oameni care, din câte am văzut noi, pun mult suflet în ceea ce fac. 

Citit 1066 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.