După decesul soției, ca orice părinte, Ioan Gheorghiu s-a gândit că ar fi nimerit să împartă imobilul în care locuiește, într-o zonă mai mult decât liniștită a orașului, copiilor săi
Cu această ocazie, a fost nevoie de un nou cadastru, iar, după întocmirea documentelor la notar, proprietarul nostru s-a trezit cu o surpriză. Pe scurt, anexa imobilului a fost înscrisă ca fiind spălătorie/uscătorie (definită astfel, alternativ, în mai multe documente), iar primăria, considerând că acolo se desfăşoară o activitate economică generatoare de venituri, chestiune pe care însă nu a verificat-o nimeni la faţa locului, a impozitat-o în consecință. Mai exact, cel mai probabil, fiscul local a aplicat prevederile art. 458 din Codul fiscal, conform cărora ”pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 - 1,3% asupra valorii” acestora. Cu alte cuvinte, acea spălătorie/uscătorie a intrat în ”colimatorul” autorităților locale, iar impozitul asupra anexei gospodărești s-a majorat corespunzător. Pe cale de consecință, omul a ajuns să achite, în 2023, un impozit cu circa 1.500-1.600 de lei mai mare decât în anul precedent, doar din această, să-i spunem, neînțelegere, lucru pe care l-a și făcut, iar apoi a formulat o contestație. După respingerea acesteia, a existat și o audiență, însă faptul este consumat: Ioan Gheorghiu a achitat în acest an peste 2.300 de lei, cu titlu de taxe și impozite locale.
Ce am găsit la adresă
La fața locului, lucrurile sunt cât se poate de clare, din punctul de vedere al unui martor ocular. Este vorba despre o anexă ce cuprinde, la parter, o bucătărie de vară cu o suprafață de aproximativ şase metri pătrați, iar la etaj se află o altă cămăruță de opt metri pătrați ce apare ca ”uscătorie”, într-un document cadastral mai vechi, întocmit temeinic cu ocazia extinderii instalației de gaze naturale a imobilului (foto).
Lămurit, am revenit la birou, cerând în scris explicaţii de la reprezentanţii municipalităţii referitor la situaţia creată. Este clar că gălăţeanul nu foloseşte spaţiul cu pricina ca să spele şi să usuce covoare sau altă chestiune similară pentru terţi, anexa fiind folosită exclusiv de familie.
Față de toate acestea, funcţionarii primăriei se apără și invocă aplicarea articolelor 457, 458 și 459 din Codul fiscal la determinarea impozitului. Inutil de spus că așa ceva nu este în avantajul contribuabilului, mai ales că la art. 459 se specifică clar că ”în cazul clădirilor cu destinație mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial conform art. 457, dar și a impozitului determinat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, indicată prin declarație pe propria răspundere, prin aplicarea cotei menționate la art. 458 asupra valorii impozabile determinate potrivit art. 457, fără a fi necesară stabilirea valorii prin depunerea documentelor prevăzute la art. 458 alin. (1)”. Totuși, la alineatul următor se prevede că ”în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457”. Or, în acest caz nu discutăm despre vreun sediu fiscal.
Cum se poate rezolva situația, în fapt
Discuția devine deja tehnică, iar primăria ne informează că în situația în care imobilul are o altă destinație decât cea înscrisă în documentele de proprietate (ceea ce, din punctul nostru de vedere, nu s-a demonstrat clar a fi cazul, fiind mai degrabă o chestiune de interpretare şi de neverificare în teren a situaţiei de facto) sau se impune corectarea acestor informații, trebuie întreprinse demersurile stabilite prin Legea 50/1991. Mai exact, printr-o negociere corectă și legală și prin completarea unei cereri în acest sens, se pot obține alte documente de urbanism care să ateste clar destinația anexei imobilului. Potrivit reprezentanților administrației publice locale, ”există toată deschiderea pentru obținerea unui nou certificat de urbanism conform căruia anexa să figureze ca făcând parte din spațiul rezidențial al imobilului”, conform procedurilor legale. Tot ce trebuie făcut este ca cele două părți să ajungă la acest numitor comun, pentru că, altfel, un litigiu în instanță mănâncă timp, nervi și bani. Iar Ioan Gheorghiu a câștigat în trecut un proces cu primăria, pe o altă speță, în urma căruia a obținut circa 250.000 de lei, inclusiv penalități, bani publici ce i-au fost achitați omului după recursuri și după o hotărâre definitivă a instanței supreme, cu mențiunea că toate acestea s-au petrecut în urmă cu 20 de ani.
