* Câţiva locatari din Galaţi şi-au împodobit clădirea unde locuiesc aproape ca pe o biserică * O antenă de telefonie mobilă, mană cerească * Oamenii s-au gândit că, dacă tot primesc ceva din… cer, să împartă şi cu Cel de Sus ce le mai rămâne *
În cartierul Micro 19, pe Strada Oţelarilor, pe unde trece linia de tramvai, nu departe de fostul restaurant „Om bogat, om sărac”, nişte locatari cu frica lui Dumnezeu ţin parcă morţiş să demonstreze că viaţa la bloc nu înseamnă numai certuri conjugale sau între vecini, bătăi în ţevile de calorifer, grătare în spatele blocului ori jale şi pedeapsă când se afişează la avizier plata întreţinerii.
Gălăţenii de care vorbim şi-au primenit clădirea în care locuiesc şi apoi, nici mai mult, nici mai puţin, au împodobit-o aproape ca pe o biserică.
Icoana de la uscător
Dacă treci pe lângă Blocul O7 remarci în primul moment gărduţul dichisit care, primăvara, sigur împrejmuieşte o grădină ruptă parcă din Rai, sau măcar îţi sare în ochi uşa cu interfon, care se poartă mai degrabă în cartierele din centru decât în cele mărginaşe.
Dar ce uimeşte pân’ la Dumnezeu la clădirea cu zece niveluri este, mai exact, puzderia de icoane de pe casa scării, aşezate în dreptul uşii liftului, începând de la parter şi până la ultimul etaj. Ba, cea de-a douăsprezecea icoană e la loc de cinste în uscător, unde gospodinele din bloc îşi petrec, pesemne, o bucată preţioasă din timpul lor.
Blocul care seamănă pe dinăuntru cu o biserică sau mai degrabă cu o capelă, datorită pereţilor proaspăt văruiţi cu alb, e unul ca oricare altul din Galaţi: cu tineri şi bătrâni, cu bugetari, muncitori la patron, dar şi pensionari, oameni cu plata întreţinerii la zi, dar şi cu restanţe pe care nu le pot plăti întotdeauna de pe o lună pe alta. Şi totuşi, oamenii de la O7 au ceva ce le lipseşte multor comunităţi din oraş: comuniunea.
Antena care apropie de Cer
Toată istoria icoanelor începe de la o antenă de telefonie mobilă, pe care Asociaţia de Proprietari Nr. 413 o găzduieşte pe clădire, de vreo 4 ani încoace. La început, „chiriaşa” a stârnit discuţii contradictorii, pe motivul că aduce necazuri, adică radiaţii nocive.
După testele unor specialişti în radiolocaţii, discuţiile s-au potolit. Iar acum oamenii din bloc pot spune, pe drept, că stau ca în sânul lui Avram sau măcar că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior.
Asta pentru că, fără să scoată o leţcaie din buzunarul lor, doar cu banii încasaţi pe chiria antenei, s-au făcut o sumedenie de investiţii în bloc, fără de care viaţa de locatar ar fi fost un coşmar: reparaţii capitale la subsolul clădirii (locatarii de la O7 nu se mai tem că iarna ar putea rămâne fără căldură), s-a modernizat liftul, s-a montat o instalaţie de gaze la nivel de scară (aşa încât, fiecare locatar, în măsura posibilităţilor, să continue investiţia la nivel de apartament), s-a văruit şi s-a vopsit la fiecare etaj în parte, s-a montat gărduţul din jurul blocului.
„Când muncitorii pe care i-am angajat au început să văruiască pe holuri, locatarii au întrebat imediat: cât trebuie să plătim? Staţi, liniştiţi, nu daţi niciun ban îşi aminteşte Gheorghe Străinu, preşedintele Asociaţiei de Proprietari, de prima reacţie a oamenilor. Dar şi mai mare a fost mirarea lor când s-au trezit cu icoanele pe holuri.
Sfeştanie cu preot
Tot Gheorghe Străinu, locatar vechi, bunicul a trei nepoţele, dintre care două gemene, în vârstă de numai 4 luni, povesteşte că ideea de a înfrumuseţa locul cu icoane le-a picat parcă din cer. Cei şapte membri ai comitetului din bloc (toţi bărbaţi!) şi-au dat acordul imediat.
Nea Vasile, om de nădejde, a cumpărat icoanele de la Biserica Sf. Ilie: unii au vrut pe palier un Sf. Nicolae sau un Sf. Gheorghe, după numele pe care-l poartă, alţii cu Naşterea Domnului, sărbătoare importantă.
Odată primeniţi şi cu icoane, gălăţenii noştri au vrut sfeştanie, la uscător, ca să fie totul ca la carte. Inimosul părinte Ionel Ostache, de la Biserica „Sf. Ioan”, în parohia căreia se află oamenii de la O7, a adus aghiasmă şi toate cele necesare, ba i-a dat ca exemplu de urmat şi la predica de duminică.
„Trebuie să fie cineva iniţiator de bine, altfel toţi se gândesc să distrugă. Cel mai bine îmi pare că oamenii au păstrat curat şi că nu s-a furat nimic, aşa cum se întâmplă în oraş, la blocuri. E mare păcat să furi o icoană şi cred că numai dacă te uiţi la ea îşi pier gândurile rele”, spune, cu mulţumire, domnul Străinu.
N-am putut afla cât au costat lucrările de înfrumuseţare de la bloc, dar ceva tot e sigur: munca nu s-a încheiat. „Mai am de refăcut băncile din faţă, dar şi de schimbat scările de la intrare. O să pun şi balustradă, că avem destui bătrâni care urcă greu”. Şi, mai ştii ce idei le mai dă Cel de Sus?
Linişte sufletească
Oamenii din bloc spun că, de câteva luni bune, de când au icoane nu doar în apartamente, ci şi pe casa scării, şi-au (re)găsit echilibrul interior.
„Ştiţi? Doar suntem creştini… Când am hotărât să împodobim cu icoane, ne-am gândit că în blocul nostru am avut şi necazuri, că s-au omorât mulţi. Unii s-au aruncat de la balcon, alţii s-au spânzurat. A mai fost o fetiţă, tot la noi stătea, care a murit după ce i-a căzut în cap o bucată de fier de la maşinuţele electrice, deşi se uita de pe margine la întrecere”, mai spune interlocutorul nostru, încercând să pună în cumpănă şi întâmplările frumoase din acelaşi bloc: „La înmormântări ne ajutăm, cine vrea să pună un bănuţ pune, cine nu, nu-i cu supărare”.
Doamna Nela Stoica, o locatară de la etajul 7, unde e aşezată o icoană cu Naşterea Mântuitorului, crede că toată atmosfera din bloc s-a schimbat în bine de când s-a primenit blocul.
„Deschizi uşa de plăcere şi parcă te linişteşti pe interior. Nu mai spun de oaspeţi! Nu e om care să mă fi vizitat şi să nu fi fost încântat! E o atmosferă caldă, de cămin…”, ne împărtăşeşte, pe nerăsuflate, doamna Stoica, mama unei fete de clasa a XI-a, în aşteptarea primăverii, când va planta în faţa blocului seminţe de flori multicolore, şi a verii, când va sta sub umbrelă, pe una dintre băncile care urmează să fie montate în Grădina Raiului, din blocul unde s-ar muta chiar mâine Dumnezeu.
