Profesorii gălăţeni se luptă pentru cei 25 la sută

Profesorii gălăţeni se luptă pentru cei 25 la sută
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deocamdată, sindicatele din învăţământ au început sau urmează să înceapă acţiuni judecătoreşti doar pentru recuperarea diferenţelor după diminuarea indemnizaţiilor de concediu *

Sentinţele acordate de câteva instanţe din ţară, privind ilegalitatea diminuării cu 25 la sută a indemnizaţiilor de concediu şi a salariilor le dau speranţe profesorilor gălăţeni.

La începutul acestei luni, judecătorii din Dolj au admis că reţinerea de 25 la sută din indemnizaţia de concediu a profesorilor afiliaţi la „Spiru Haret” este ilegală.

La sfârşitul săptămânii trecute, cadrele didactice de la FSLI Călăraşi au primit de la Tribunalul Călăraşi sentinţa că nici diminuarea salarială cu 25 la sută nu este legală, asta după ce funcţionarii din Râmnicu Vâlcea au primit, recent, aceeaşi sentinţă.

Doar un sindicat a demarat deja procese

La rândul lor, sindicaliştii din învăţământul gălăţean au început demersurile în justiţie sau sunt pe cale de a le începe. La nivel local, acţiunile vizează doar recuperarea banilor reţinuţi din indemnizaţia de concediu.

Primii paşi i-a făcut deja Sindicatul Învăţământului Preunivesitar (SIP). „Noi depunem acţiuni pentru fiecare instituţie de învăţământ. Am introdus o parte dintre dosarele membrilor noştri, cei de la grădiniţe”, ne-a declarat Carmen Atodiresei, jursitul SIP Galaţi.

Preşedinta „Spiru Haret” Galaţi, Alexandrina Diaconescu, spune că a aşteptat să vadă ce poziţie adoptă câteva instanţe din ţară, dar că are toate documentele şi este gata să deschidă acţiune în justiţie.

„Federaţiile din Educaţie au hotărât de comun acord să meargă, deocamdată, doar pe speţa diminuării indemnizaţiilor de concediu, pentru că există acea decizie a Curţii Constituţionale care prevede că legea prin care se aplică aceste diminuări este constituţională. Se pare că judecătorii au considerat altceva”, spune aceasta.

Şi Sindicatul „Educaţia” din Galaţi, afiliat la FSLI, intenţionează să obţină aceste drepturi în instanţă. „Aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce se va întâmpla cu sentinţa privind diminuările salariale la recursul de la Curtea de Apel”.

„Am înţeles, din declaraţiile primului ministru, că instituţiile vor depune recurs, iar acolo sentinţele Tribunalelor ar urma să fie anulate”, ne-a declarat Adrian Andrăşescu, de la „Educaţia”.

Banii vin mai târziu

Dacă deciziile din instanţe vor fi favorabile cadrelor didactice, acestea vor trebui să mai aştepte până vor vedea diferenţele de bani. Asta deoarece există o serie de reglementări care eşalonează pe următorii trei ani sumele acordate prin decizii judecătoreşti.

Aşa se întâmplă, de exemplu, cu primele de concediu, obţinute anul acesta în justiţie de toate cele trei sindicate gălăţene.

Citit 1583 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.