Plantare de puieţi şi la Tuluceşti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La sfârşitul săptămânii trecute, în paralel cu marea campanie de împădurire desfăşurată la Oancea, mai mulţi elevi au desfăşurat o activitate asemănătoare, de proporţii mai mici, dar la fel de benefică judeţului nostru. Aceştia au plantat în satul Şiviţa, din comuna Tuluceşti, 60 de puieţi de salcie, stejar, paltin şi arin.

Iniţiativa aparţine unui grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Galaţi, care au fost susţinuţi de autorităţile locale. Copăceii vor străjui Chineja, ale cărei ape au fost monitorizate şi ecologizate în perioada iunie - noiembrie 2010.

Şcoala Nr. 2 se numără printre câştigătoarele unui grant în domeniul ecologiei, finanţat prin Programul de Granturi Mici pentru judeţul Galaţi, coordonat de Centrul Regional de Mediu Moldova şi de Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi.

Citit 620 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.