Norma didactică, zvon cu zurgălăi

Norma didactică, zvon cu zurgălăi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deocamdată, sindicaliştii au făcut speculaţii referitoare la mărirea normei de predare, de la 18 la 20 sau chiar 22 de ore *

În învăţământ, reducerile de cheltuieli cerute de Fondul Monetar Internaţional se vor traduce în mărirea normei didactice, au speculat unii sindicalişti din Educaţie, după ce au citit scrisoarea adresată acestui for, de către Guvern.

Cum sistemul de învăţământ mai suportă cu greu alte reduceri de posturi, soluţia ar fi mărirea normei de predare, de la 18 la 20 sau chiar 22 de ore săptămânal, au dedus aceştia.

Un calcul simplu a făcut un reprezentant al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, rezultând că, mărind norma cu două ore, Ministerul Educaţiei ar face economie de 30.000 de posturi. Ceea ce ar însemna, continuăm noi calculul, în jur de 700 de posturi în fiecare judeţ.

Simplă speculaţie…

Totuşi, sindicalistul nu a făcut decât o speculaţie. „Nu s-a pus în discuţie mărirea normei, nici în proiectul Legii Educaţiei Naţionale şi ministerul nu poate reglementa separat norma didactică”, declară preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu.

„Înţeleg că sunt doar nişte discuţii şi sperăm să rămână aşa, pentru că nu s-ar materializa în nimic bun pentru învăţământ. Aşteptăm ceva concret, pentru că, momentan sunt destule alte probleme în Educaţie.

Aşteptăm forma finală a Legii Educaţiei, inclusiv articolele referitoare la normă, precum şi a Legii Salarizării Unice”, ne-a spus şi reprezentanta SIP Galaţi, Lidia Antoniu.

…până la proba contrarie

Norma didactică este reglementată prin Legea 128 – Statutul Personalului Didactic. În proiectul noii Legi a Educaţiei (cel puţin în forma pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea), norma didactică este păstrată la 18 ore.

În schimb, cadrele didactice cu gradul I şi 25 de ani vechime nu mai beneficiază de reducerea normei cu 2 ore, proiectul „uitând” cu totul de aceşti profesori.

„Dacă proiectul nu se modifică între timp, iar aceste cadre didactice vor preda 18 ore în loc de 16, atunci oricum va rezulta o reducere consistentă de norme în sistem, de la 1 septembrie 2011”, conchide lidera „Spiru Haret” Galaţi, Alexandrina Diaconescu.

„Până la promulgarea noii legi se pot întâmpla multe, inclusiv să se mărească norma didactică”, îi întăreşte declaraţia Adrian Andrăşescu, din partea FSLI, adăugând: „Cert este că până intră în vigoare Legea Educaţiei Naţionale se aplică Legea 128, iar dacă apare un ordin separat, atunci ar fi o încălcare a legislaţiei şi rămâne să ne adresăm instanţei”.

În jur de 40 de ore de lucru săptămânal

Sindicaliştii acuză că, în condiţiile mizere de salarizare, odată cu creşterea normei didactice va scădea proporţional performanţa oamenilor de la catedră.

Pe lângă orele de predare la clasă, un cadru didactic îşi pregăteşte materialul didactic pentru a doua zi, uneori corectează teze, lucrări sau evaluări, participă la diferite activităţi de formare didactice, însumând, în total 40 de ore de lucru pe săptămână, mai spun sindicaliştii.

Citit 1330 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.