Lungul drum până la şcoală

Lungul drum până la şcoală
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* După un semestru, cele două eleve care stau într-un fost IAS din Zătun încep luni cursurile cam în aceleaşi condiţii ca pe 15 septembrie * Drumul interminabil de acasă până la şcoală * În continuare, fără apă şi, intermitent, fără energie electrică *

Absolvente ale Şcolii Nr. 16 „Nicolae Bălcescu”, cele două eleve care locuiesc în marginea cartierului Bădălan, la fostele IAS-uri ale Zătunului, încep de luni semestrul al doilea cam în aceleaşi condiţii ca în septembrie. Aşa cum puteaţi citi într-un material apărut la începutul acestui an şcolar („Lumina cărţii de la flacăra lumânării”), familia Stavăr stă de peste 20 de ani în marginea aceasta a Galaţiului. Un Galaţi uitat de noroc şi, mai ales, de autorităţi.

Calvarul unor copile

Despre cele două surori, care se întrec una pe alta la învăţătură, nu am aflat decât veşti bune la sfârşitul unui semestru. Că au note mari în continuare. Aşa cum am mai scris, mezina Andreea a intrat anul trecut la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, terminând gimnaziul cu media 9,36. Maria, elevă în clasa a X-a la Colegiul „Al.I. Cuza”, pare să fie şi mai bună la carte, având o medie la final de gimnaziu de peste 9,70.

De luni, cele două surori îşi iau inima în dinţi şi refac, zilnic, mai mult pe jos, lungul drum spre şcoală. Chinul cu drumul nu e doar al celor două fete. Toţi copiii din Bădălan resimt mai mult sau mai puţin lipsa unui mijloc de transport care să fie ieftin şi, cel mai important, care să respecte orarul traseului.

În schimb, în cătunul din Bădălan, fetele din familia Stavăr stau în punctul cel mai îndepărtat de oraş. Practic, Andreea, care învaţă la Colegiul Economic, trebuie să străbată Galaţiul de la un capăt la celălalt, din Bădălan până în Cartierul Dunărea.

Până la primul mijloc de transport (tramvaiul), şi una şi cealaltă merg pe jos mai bine de jumătate de oră. Dacă maxi-taxiul şi-ar respecta traseul şi orele, atunci calvarul s-ar mai îndulci: distanţa de acasă la punctul terminus al traseului de maxi-taxi ar însemna doar 10-15 minute.

În zilele când tatăl lucrează dimineaţa, o duce pe Maria mai aproape de şcoală, cu o Dacie pe cât de străveche, pe atât de utilă. Totuşi, se cere un alt sacrificiu: plecarea e de la ora 5,30. Ca să nu întârzie nici tatăl la serviciu. Fata e nevoită să aştepte câteva ore bune până sună clopoţelul de intrare la şcoală.

Anul acesta e mai dificil, pentru că una dintre fete învaţă dimineaţa, iar cealaltă după-amiaza. Astfel, mezina are program după-masă, iar mama e nevoită să o aştepte în staţie, ca să dibuiască amândouă drumul spre casă, prin întunericul şi pustietatea din Bădălan.

Împreună, la bine şi la greu

Ca şi cum penitenţa drumului spre şcoală nu e de ajuns, fetele mai au şi alte lipsuri de îndurat, la vârsta când alţi adolescenţi n-au nicio grijă. Situaţia părinţilor celor două eleve nu s-a schimbat deloc în ultimele luni. Chiriaşi în fostele locuinţe ale societăţii Zătun, cei patru membri ai familiei nu au în apropiere o sursă de apă, nici măcar nepotabilă.

Curentul electric ajunge cu ţârâita, când le „dau” vecinii mai norocoşi de la alte foste ferme IAS. Capul familiei, Ionuţ Stavăr, nu poate însă decât să privească partea plină a paharului cu amărăciune. Deşi criza şi şomajul merg mână în mână, tatăl fetelor ne-a spus că se bucură că nu şi-a pierdut locul de muncă de la supermarket.

Totuşi, pe timp de iarnă, mama lor nu are cum să mai câştige la lucrul cu ziua, iar fetele nu au primit nici bursă socială şcolară. În plus, cererea depusă la Primărie, pentru o locuinţă socială, nu a primit încă răspuns.

Iar cele două tinere, ca şi părinţii lor, nu au vrut să stea despărţiţi, primele la Asociaţia „Casa Maria”, în oraş, iar cei din urmă la casa din Zătun. Poate doar o familie ca aceasta ştie cel mai bine în ce grad compensează cuvântul „acasă” orice alte neajunsuri materiale.

Citit 1140 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.