Cei mai săraci dintre gălăţeni: "Îmi este ruşine în ce hal am ajuns"
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Cei mai săraci dintre gălăţeni: "Îmi este ruşine în ce hal am ajuns"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Atunci când avem mâncare, le dăm copiilor şi noi ne prefacem că am mâncat ca să le ajungă lor" * Vocea disperării: "Dacă cineva are ceva în plus, o pungă de mălai, un cartof, orice, vă rog, gândiţi-vă şi la noi!"


"Lipsa mijloacelor materiale necesare existenţei". Aceasta este definiţia seacă pe care o dă Dicţionarul Explicativ termenului "sărăcie". Experţii Academiei Române poate că ar trebui să reevalueze această explicaţie, după ce vor fi făcut cunoştinţă cu familia Corici. La fel şi majoritatea celor care spun despre ei că "sunt săraci", că "nu au ce mânca". Corect pentru cei mai mulţi ar fi "sunt aproape săraci" şi "nu prea au ce mânca".

De jumătate de an în sărăcie lucie

Pe cei şase membri ai familiei Corici, Ana-Maria - mama, Gabriel - tatăl, şi copiii Oana (11 ani), Maria (6 ani), Cătălin (2 ani şi jumătate) şi Robert (5 luni), i-am găsit acasă, înghesuiţi ca sardelele într-un apartament în care şi un singur locatar ar simţi că se prăbuşesc pereţii peste el. Colac peste pupăză, în cei 30 de metri pătraţi mai locuieşte şi bunicul femeii, bolnav la pat, ocupând una dintre camere. Bucătăria, de fapt. În restul apartamentului îşi fac loc şase suflete. Dar asta ar fi cea mai mică problemă a familiei. "Suntem disperaţi. M-am săturat să plâng. Sunt zile când nu avem mâncare. Trăim doar din 300 de lei, alocaţia copiilor. Atunci când avem mâncare le dăm copiilor şi noi ne prefacem că am mâncat, ca să le ajungă lor. Totul a fost bine până acum cinci luni. Munceam şi eu, şi soţul. Eu făceam curat pe la oameni, le făceam piaţa, iar soţul meu lucra la Ecosal. În aprilie, când l-am născut pe cel mic, soţul meu a fost dat afară de la muncă. Neştiind carte, soţul meu încă nu şi-a găsit de muncă în altă parte", povesteşte mama.

Datorii, cât încape! Rechizite, ioc!

Datoriile pe care le are familia Corici la întreţinere şi la chirie (apartamentul încă nu a fost cumpărat) depăşesc 10.000 de lei. Nici nu ar putea fi altfel, de vreme ce toţi banii sunt folosiţi pentru strictul, strictul, strictul necesar. "Când munceam mai dădeam câte ceva şi la întreţinere, şi la chirie. Am dat câte un milion, am dat şi şapte o dată, dar acum nu mai putem. De unde să dăm?", spune şi capul familiei. Când a început şcoala a fost un adevărat chin pentru fete. Oana e în clasa a cincea şi are deja un dosar de diplome şi premii, în timp ce Maria a făcut cunoştinţă în aceste zile cu clasa zero. Rechizite pentru fete? De unde? "Nu am fost în stare să le cumpărăm nimic. Hainele s-au învechit, le poartă unii de la alţii. De la şcoală au venit cu o listă de rechizite de care au nevoie. Lista asta e din ce în ce mai lungă de la an la an. Nu ni s-a spus că nu ne primeşte, dar nu o să aibă pe ce să lucreze. Orice este binevenit. O cămaşă sau o pereche de pantofiori pe care alţii ar vrea să le arunce nu le aruncaţi. Gândiţi-vă la cei patru copii ai mei, vă rog!", mai spune Ana-Maria printre lacrimi.

Dacă cineva doreşte să-i ajute pe aceşti oameni poate să ne contacteze la redacţie la numărul de telefon 0372.36.36.31 sau să ia legătura direct cu familia, la numărul 0236.42.51.66.

Citit 3757 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Septembrie 2012 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.