Singurii care se mai ocupă cu procesatul lânii în Galaţi se plâng de faptul că oamenii preferă să arunce lâna, decât să o transforme în plăpumi şi pulovere * Evident, alta ar fi fost situaţia dacă, în loc de centre transfrontaliere care nu folosesc nimănui, am fi făcut cu bani europeni ateliere de perpetuare a meşteşugurilor tradiţionale
Pentru că materialele textile sunt din ce în ce mai variate, la preţuri destul de mici, industria lânii a ajuns pe cale de dispariţie. În aceste condiţii nu este de mirare că procesarea lânii, dărăcitul, a devenit o activitate aproape inexistentă. Chiar şi aşa, am găsit un atelier de dărăcit funcţional, situat, nu întâmplător, ca şi în alte oraşe, în apropierea autogării, adică acolo unde, pe vremuri, se opreau cu materia primă cei mai mulţi clienţi din judeţ.
Lâna, înlocuită de tot felul de produse noi
Atelierul aparţine soţilor Aurelian şi Camelia Isac, care au moştenit meseria de la tatăl lui Aurelian, Iancu Isac, cel care s-a ocupat ani buni cu dărăcitul la Galaţi. "Meseria asta e pe cale de dispariţie pentru că cine mai toarce lână în ziua de azi, cine mai împleteşte, cine mai face plăpumi cu se făceau odinioară, când sunt acum atâtea produse din diverse materii prime, care sunt şi ieftine, şi pe toate drumurile", spune Aurelian Isac. Acesta vorbeşte cu nostalgie de vremurile în care avea zeci de clienţi pe zi, când gălăţenii din tot judeţul veneau la el ca să îşi facă materie primă pentru pulovere, ciorapi de lână, ilice, pături, plăpumi. "Acum, oierii nici nu mai păstrează lâna. O aruncă sau pur şi simplu îi dau foc după ce o tund de pe oi. Era o industrie bună pe vremuri, ţin minte că veneau machidonii şi cumpărau lână, o dărăceau şi o dădeau la export în Turcia", mai spune Aurelian Isac. Deşi este convins că lâna românească este de o calitate mult mai bună, ştie că e mult mai greu de procesat. "E plină de cornuţi, e murdară şi e mai greu de dărăcit. Dar iese mai bună la final decât asta din Noua Zeelandă, care se importă acum", mărturiseşte Aurelian Isac. "Plapuma din acril, din materialele astea noi parcă nu încălzeşte bine, e ca o rogojină, în timp ce plapuma din lână românească parcă se mulează şi îţi ţine de cald", completează şi soţia, Camelia Isac.
Doar bătrânii mai vin la dărăcit lâna
Atelierul lor de lângă Autogară are şi utilaje mai noi, şi unele mai vechi, însă problema cea mare pare a fi lipsa clienţilor. "Mai sunt unii bătrâni, pensionari, care îşi mai fac plăpumi, pături din lână. Doar ei mai vin la noi, dar sunt puţini. Pe vremuri aveam mulţi clienţi, dar acum nici nu mai au oamenii unde să dea lâna pentru că s-au închis fabricile de specialitate. Erau la Cisnădie, la Buhuşi, dar au dispărut. În anii buni procesam şi câte 12 tone pe lună, acum abia ne scoatem banii de pâine", mai spune Aurelian Isac. Preţul practicat pentru dărăcit este mic, doar 3 lei pe kilogram, însă nu acesta este motivul pentru care afacerea nu merge. Pur şi simplu, pe nimeni nu mai interesează lâna.
Alta ar fi fost situaţia dacă, în loc să se fi cheltuit bani europeni pe centre transfrontaliere de pierdut timpul, se accesau fonduri pentru încurajarea meşteşugurilor tradiţionale. Covoarele din lână ţesute la război, scoarţele de tot felul fac furori în străinătate şi, cu siguranţă, asemenea produse s-ar vinde bine. Cu siguranţă, mai sunt oameni în judeţul ăsta care să cunoască şi să fie dispuşi să ducă mai departe meşteşugurile tradiţionale. Să ne amintim că, săptămâna trecută, măştile lui Paul Buţa au făcut furori la Veneţia. Şi ele sunt făcute doar din materiale naturale, între care şi lâna.
