Cursurile de calificare nu înseamnă experienţă de muncă

Cursurile de calificare nu înseamnă experienţă de muncă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O diplomă ataşată la CV sau câteva luni de muncă în domeniu? Cu siguranţă, şomerii care urmează un curs gratuit organizat prin Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) speră ca diploma astfel obţinută să le schimbe actualul statut.

În teorie

Statisticile de la AJOFM Galaţi arată că rata de angajare în rândul absolvenţilor cursurilor de pregătire teoretică şi practică este una bună. Adică, în conformitate cu legislaţia, procentul celor angajaţi în primele şase luni de la primirea diplomei nu este mai mic de 20 la sută din numărul absolvenţilor, şi respectiv, nu este mai mic de 45 la sută la un an de la absolvire. De exemplu, datele colectate în luna martie arată că ceva mai mult de un sfert au prins contract de muncă în prima jumătate de an şi mai bine de jumătate dintre ei erau angajaţi după an de la finalizarea cursului. În aprilie, procentele de angajare sunt chiar mai mari, chiar dacă ele scad din nou în luna următoare.

Şi în practică

Am încercat şi noi să aflăm cât de mult contează diploma AJOFM pentru o şomeră de 30 de ani, absolventă a unui curs de ospătăriţă, dar fără experienţă în domeniu. Deşi aproape toate cele zece anunţuri de ospătar găsite în "Viaţa liberă" cereau experienţă, toate persoanele care ne-a răspuns la telefon au fost dispuse să venim cu CV-ul, pentru o discuţie. De câteva ori ni s-a spus că respectivul curs nu e luat în consideraţie ca experienţă de muncă, dar că, dacă avem bunăvoinţă, putem să facem faţă cerinţelor. Doar într-un singur loc din zece ni s-a spus că diploma ar putea să constituie un avantaj. Dacă am vrut să ne angajăm ca bucătăreasă, ni s-a cerut din start o minimă experienţă în domeniu, nici vorbă doar de un atestat.

Cursuri la cerere

În acest moment, celor peste 16.000 de şomeri din judeţul Galaţi li se pun la dispoziţie următoarele cursuri de calificare: bucătar, coafor, lucrător comercial, operator calculator, ospătar, contabil, expert în securitatea şi sănătatea în muncă, inspector /referent resurse umane, sudor electric. „Când propunem oferta de cursuri, ţinem cont de doleanţele şomerilor şi de cerinţele pieţei. Într-adevăr, prin consiliere, încercăm să-i convingem că unele cursuri nu au căutare pe piaţa muncii”, a comentat directorul AJOFM Galaţi, Cezar Năstase.

Citit 4171 ori Ultima modificare Joi, 04 Iulie 2013 13:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.