Sosite de dincolo de Europa, tocmai din Peninsula Anatolia, familiile turceşti au adus în orașul de la Dunăre vocea muezinului şi amintirea cămilelor. Numele ţării lor, tradus prin „putere” sau „măreţie” îşi găseşte un fel de corespondenţă şi în statutul capului de familie. Mai presus de tot şi toate e însă Allah. Indiferent în ce colţ de lume s-ar afla membrii unei familii turceşti, preceptele din Coran le influenţează aproape toate ritmurile zilnice, ţine să ne asigure doamna Gulten Abdula, preşedinta filialei locale a Uniunii Democrate Turce din România, care numără peste 150 de membri. Printr-un ritual simplu, binecuvântarea lui Allah sau a Profetului e obţinută la fiecare dintre evenimentele importante din viața de familie.
Botezul mare la băieţi
Unul dintre aceste evenimente marcante este botezul. Nu naşii, ci imamul (preotul musulman) sau, în lipsa lui, cel mai bătrân om din comunitate, este cel care alege numele copilului. În ciuda faptului că tatăl este figura importantă în cadrul familiei, urarea tradițională pentru copilul botezat este „Să ai parte de mamă şi de tată!” Bărbații turci își amintesc cu siguranță de un alt botez. Pe la 4-5 ani, când sunt circumciși, ei trec prin Botezul mare, celebrat printr-o petrecere ca la nuntă. Chiar după această etapă însemnată din viaţa copilului său, tatăl are obligaţia să îl ducă în vizită la moscheile şi muzeele renumite din Turcia, prilej cu care îi povesteşte despre istoria şi tradiţiile poporului său.
Sarea din cafea şi praful de copac sfânt
În trecut, băieții mai aveau un hop de trecut în viaţă, cerutul în căsătorie făcându-se după un tipic anume, care nu cunoştea rabat. Tânărul venea acasă la părintele fetei, însoţit de tatăl sau. Dacă cel din urmă nu mai era în viaţă, îl însoțea un unchi. Fata peţită trebuia să prepare cafeaua şi să o servească oaspeţilor. Cu bună ştiinţă, în ceaşca tânărului peţitor se punea adeseori şi sare, ca să se vadă cât de mult ţine la viitoarea nevastă. Nu degeaba se proceda așa, turcii susținând că amintirea unei cafele (şi implicit a persoanei care a servit cafeaua) durează 40 de ani. Cam cât o căsătorie! Tot la ritualul peţitului, fiica era întrebată, de față cu toţi ceilalţi, dacă este de acord să se mărite şi tot atunci se decidea şi răspunsul pentru peţitor.
Înainte de nuntă, atât la casa fetei, cât şi la casa băiatului, avea loc petrecerea de Kna. Cea mai deosebită este cea a fetei. Îmbrăcată în veşminte roşii, viitoarea mireasă e unsă ritualic de prietenele ei, cu hena. Este vorba despre un praf roşiatic, obţinut dintr-un copac care ar fi coborât din Rai. Practic, mireasa își ia la revedere de la casa părintească.
Masa care uneşte familia
În familia tradiţională abia formată, tatăl are sarcina de a munci şi de-a aduce bani în casă, iar mama de a face educaţia copilului şi de a-l creşte sănătos. Dacă în cursul zilei nu e posibil, atunci familia întreagă trebuie să stea la aceeaşi masă măcar seara. Împărţirea bucatelor face bine familiei pe termen lung şi fortifică o legătură deja puternică: aceea între copil şi părinţii săi. La sărbători, indiferent la ce distanţă s-ar afla, el merge să îşi viziteze părinţii, aceasta fiind o obligaţie în spiritul Coranului. Mai mult decât atât, dacă o cunoştinţă este bolnavă sau în suferinţă, un bun musulman nu trebuie să lase să treacă 40 de zile fără să îl viziteze.
