GALERIE FOTO / Comunitatea elenă din Galaţi: Grecii atrag norocul de partea lor

GALERIE FOTO / Comunitatea elenă din Galaţi: Grecii atrag norocul de partea lor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cum sarea şi piperul dau savoare mâncării, tot aşa tradiţiile, obiceiurile şi mai ales tabieturile grecilor le fac acestora traiul mai frumos şi le aduc noroc sau prosperitate. Aşa cred şi cei aproximativ 500 de greci care trăiesc acum la Galaţi. Chiar simplul obicei de a-şi ura unii altora, în greceşte, o zi, o săptămână sau o lună bună ori chiar un anotimp bun are menirea de a atrage spiritele bune. Grecii pun mare preţ pe fericirea lor şi a copiilor lor, făcând orice le stă în putinţă pentru a-i ajuta să-şi construiască un rost în viaţă. E aproape o regulă nescrisă ca afacerile grecilor să fie în familie, pentru a asigura traiul copiilor sau rudelor.

Copiii nu au nume până la botez

De altfel, de la botez, când micuţul primeşte obiecte de aur, se încearcă atragerea norocului de partea lui. Primul copil al familiei este numit după bunicul sau bunica din partea tatălui, în semn de respect. Preşedinta Comunităţii Elene din Galaţi, doamna Rodoclia Zamfiropol, se mândreşte că poartă numele mic al bunicii. În Grecia însă, la ieşirea din maternitate, pe certificatul de naştere e scris doar numele de familie şi sexul. Până la botez, copiii nu sunt strigați pe nume, ci li se spune  “beba”, adică bebeluș.  Certificatul final, semnat de ambii părinți, se acordă numai după ce se primește actul de botez ştampilat de preot.

Mireasă cu voaluri roșii sau galbene

Şi nunta e prilej de invocare a norocului. Înainte de căsătorie, la o petrecere acasă, mireasa primeşte de la rudele apropiate foarte mulți bani, pe care-i înșiră pe patul ei, pentru prosperitate. La nuntă, mireasa poartă, de obicei, voaluri roșii sau galbene, reprezintând focul ce va apăra cuplul de spiritele rele. Ea trebuie să aibă şi un cub de zahăr, pentru o viață dulce și plină de bucurie. La ceremonia religioasă, obișnuitele coroane ale mirilor sunt fie coroniţe din flori de portocal, fie cercuri simple, din aur, legate simbolic unul de altul cu o panglică ceva mai lungă. Deși s-a căsătorit la Galați, doamna Zamfiropol a avut la ceremonia religioasă coronițe legate cu o astfel de panglică.  Bineînțeles, la nunţile din Grecia, chiar se sparg farfurii, la anumite melodii tradiționale, cioburile aducând noroc. Ca o superstiție, este bine pentru miri ca aceștia să își facă nunta duminica.

Pita Sfântului Vasile

La Galați nu se ține niciodată carnaval stradal, pentru a marca începerea postului Paştelui. Şi nici la slujba de Prohod nu se înconjoară, cu credincioșii, cartierul sau întreaga zonă în care e situată biserica. De Anul Nou însă, familiile din Galaţi nu uită nici acum să prepare în casă Pita Sfântului Vasile. De o astfel de pită dulce, dar având ca ingredient şi ceapa, îşi aminteşte doamna Elli Vurlis. În prima zi a Anului Nou, aceasta se împărţea numai cu familia. Cum grecii acordă un respect mare părinţilor şi bunicilor, pita era tăiată de capul familiei, de regulă persoana cea mai în vârstă: prima felie era a Sf. Vasile, următoarea era a casei, pentru bunăstare, iar apoi, în ordinea vârstei, primea câte o porţie fiecare dintre cei prezenţi. La doamna Zamfiropol acasă, în vremea copliăriei, se pregăteau trei astfel de pite, fiecare cu bănuţul ei. Una se tăia în ajun de Anul Nou, a doua în prima zi a anului, iar a treia se păstra pentru Bobotează.

Cafeaua stârnește la vorbă

În viața de zi cu zi a familiei intervin mai degrabă tabieturile, precum băutul cafelei, decât tradiţiile. Cafeneaua e locul unde bărbații, dar mai nou şi femeile, se întâlnesc, dacă se poate zilnic, pentru a discuta despre orice. “Practic, acolo orice poate deveni subiect de conversație. Se discută, se țipă, se fumează, se bea cafea, prietenii se contrazic, dușmanii ajung să se împace, este locul unde vedeți adevărata viață grecească”, povestește doamna Zamfiropol, pentru cei care nu au vizitat Grecia niciodată. Cert este că nu există familie de eleni care să nu consume cafea. Tinerii, la rândul lor, servesc un fel de frappe, făcut tot pe bază de cafea gecească. Iar în Galați, Olimpos chiar este locul unde grecii din orașul de la Dunăre recreează atmosfera dintr-o veritabilă cafenea din Republica Elenă. Pentru necunoscători, cafeaua grecească, care se prepară la ibric, întotdeauna fără lapte, este ceva mai deschisă la culoare, aducând a cacao, și, bineînțeles, are un gust specific. De regulă, se servește alături de un pahar de apă.

 

Citit 5644 ori Ultima modificare Vineri, 26 Iulie 2013 19:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.