Revolta medicilor de familie gălăţeni: furtună într-un pahar cu apă!

Revolta medicilor de familie gălăţeni: furtună într-un pahar cu apă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Medicii gălăţeni s-au adunat să decidă ce vor face * Şi vor face ce au decis alţii *

Marţi, în timp ce reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi ai Patronatului Naţional de Medicina Familiei (PNMF) negociau la Bucureşti cu oficiali ai Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, medicii de familie gălăţeni s-au întrunit şi ei într-o „şedinţă de criză”, în amfiteatrul Spitalului Clinic de Urgenţă. 

Dr. Daniela Ungurianu (foto 2), preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, a trecut în revistă acele prevederi ale Contractului-cadru pentru 2009, prevederi considerate de medici ca fiind inacceptabile, motiv pentru care cei prezenţi la întrunire şi-au exprimat intenţia de a nu-l semna.

Şi totuşi, pacienţii...

Întrucât la adunarea generală de sâmbătă, 29 martie, de la Bucureşti, au existat şi voci ale unor medici de familie (din alte judeţe) care sugerau ca măsură de forţă „închiderea cabinetelor începând cu data de 1 aprilie”, în timp ce colegii lor mai raţionali au vorbit doar despre imposibilitatea de a mai elibera reţete compensate, trimiteri şi bilete de internare, preşedintele Colegiului Medicilor din Galaţi, prof. dr. Dumitru Cristea, a intervenit, sfătuindu-şi colegii „să nu acţioneze în afara cadrului legal”  şi să nu-i facă să sufere pe pacienţi:

„Atenţie faţă de pacienţi, care nu au nicio vină pentru situaţia creată. Aşa este corect! Mai ales că au început să se organizeze şi pacienţii care ne pot deveni un important aliat în încercarea de a elimina o serie de disfuncţionalităţi care ne afectează în egală măsură”.

Reprezentul medicilor de familie gălăţeni a replicat:” Vom respecta indicaţiile SNMF la care suntem afiliaţi şi care în prezent beneficiază de consilierea unei case de avocatură!”.

Gărzile, „cuiul lui Pepelea”

La rândul său, în calitate de reprezentant al Ministerului Sănătăţii, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr Costinela Georgescu, referindu-se la necesitatea asigurării asistenţei medicale în timpul nopţii, weekendurilor, sărbătorilor legale şi cu contribuţia medicilor de familie a inflamat pur şi simplu asistenţa.

Medicii de familie au declarat că nu sunt dispuşi să facă medicină de urgenţă fără a fi specializaţi în acest domeniu, fără a fi stipendiaţi corespunzător şi mai ales în mod obligatoriu.

Vor semna noul contract

Spre finalul întrunirii, participanţii aşteptau clarificarea: dacă vor semna sau nu contractul pe 2009. Aceasta a întârziat însă din cauza unor informaţii contradictorii.

Una dintre acestea acredita versiunea conform căreia, pentru luna aprilie, medicii de familie vor semna acte adiţionale care prelungesc valabilitatea prevederilor vechiului contract.  Pentru a o verifica ne-am interesat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi am aflat de la dna ec. Oana Docan, director Planificare, dezvoltare şi relaţii cu furnizorii de servicii că, într-adevăr, de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar fi fost transmisă o adresă în acest sens.

Pe de altă parte însă, o oră mai târziu se încheiau negocierile de la Bucureşti, negocieri în urma cărora medicii de familie au semnat un protocol prin care se angajează să semneze Contractul-cadru, astfel încât acesta să poată intra în vigoare miercuri.

Cabinetele funcţionează normal

Activitatea va continua normal în cabinetele medicilor de familie, prescriindu-se medicamente compensate şi eliberându-se bilete de trimitere către specialişti şi spitale.

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a mai anunţat că valoarea punctului per capita a fost stabilită la 4,1 şi a celui per serviciu la 1,5 valori care vor rămâne neschimbate până la sfârşitul anului.

În legătură cu acordarea asistenţei medicale primare în centrele de permanenţă, ministrul a spus că aceasta va fi reglementată printr-o lege separată de Contractul-cadru, actul normativ urmând a fi elaborat săptămâna viitoare. Pentru a finanţa acest tip de asistenţă (deci şi pentru plata gărzilor), în 2009, ministerul are la dispoziţie cinci milioane de euro.

Aşadar, s-ar părea că medicii de familie au cedat,  acceptând să semneze noul Contract-cadru, în condiţiile în care „au scăpat” doar de obligaţia de „a face gărzi pe ambulanţă”. Cel puţin doar despre atât am aflat deocamdată.

Citit 919 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.