* Ştefana Lepădatu şi Ciprian Munteanu au obţinut premii la olărit şi măşti populare
Printre cei 200 de mici meşteri populari care au participat la etapa naţională a celei de-a 18-a ediţii a Olimpiadei Meşteşugurilor Artistice Tradiţionale de la Sibiu s-au numărat şi doi gălăţeni: Ciprian Munteanu din Şiviţa, care a câştigat Premiul al II-lea la măşti populare, şi Ştefana Lepădatu, din Braniştea, care a primit Premiul I (ex-aequo cu reprezentanta din Horezu) la olărit.
De la profesoara care i-a însoţit pe gălăţeni, Dorina Lungeanu, am aflat că, începând din 2012, olimpiada are girul Ministerului Educaţiei Naţionale: „Caracterul internaţional al acţiunii a fost dat de prezenţa unui grup din China, care a făcut demonstraţii de tăiere a hârtiei şi i-a tratat pe vizitatori cu ceai tradiţional, dar şi de un grup din Bulgaria, care a relaţionat foarte bine cu gălăţenii, mai ales că un băiat a fost ucenicul Ştefanei la olărit”, povesteşte profesoara.
Din ţară, s-au întrecut în etapa naţională a olimpiadei reprezentanţi din 34 de judeţe, care au prezentat peste 20 de meşteşuguri. Galaţiul a revenit după un an de absenţă, reprezentanţii noştri fiind foşti elevi ai claselor externe ale Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, din păcate, desfiinţate.
Ciprian Munteanu este ucenic al lui Paul Buţa: „Masca sa, deşi nu foarte dificilă ca execuţie, a fost foarte corect şi curat lucrată, din materiale tradiţionale. Ciprian a dat dovadă de fairplay, recunoscând superioritatea concurenţilor care s-au clasat pe locul I”, declară profesoara Dorina Lungeanu.
Ştefana Lepădatu a deprins tehnica modelării lutului de la soţii Maricica şi Marcel Mocanu, din Braniştea. „În concurs, ea a avut o prestaţie deosebită, creând o atmosferă de emulaţie şi şcolindu-i pe copiii dornici să înveţe să modeleze lutul. A avut ca ucenic „oficial” un băiat din Bulgaria, iar demonstraţiile practice le-a însoţit de explicaţii în limba engleză, în faţa străinilor (asiatici, europeni, chiar şi un reprezentant de culoare). Aceleaşi mâini care modelau lutul au adus acorduri de rapsodie în spectacolul final. Mulţumim ISJ Galaţi, doamnei inspector Ana Secrieru, care a avut încredere în noi şi a ţinut ca judeţul nostru să fie reprezentat la acest eveniment deosebit, cu ecouri internaţionale”, conchide profesoara Dorina Lungeanu, cea care i-a însoţit de fiecare dată pe talentaţii meşteri gălăţeni la această olimpiadă.