În locul ei ar sta mai bine un bust al lui Fani Tardini
În faţa Teatrului Dramatic „Fani Tardini” a fost amplasată, în octombrie 2008, o troiţă: poate deloc întâmplător, acest lucru s-a întâmplat chiar în anul în care se împlineau o sută de ani de la trecerea la cele veşnice a actriţei Fani Tardini. Realizată în cadrul Taberei de sculptură în lemn, organizată de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, lucrarea este o cruce stilizată, realizată în lemn de Melu Panaitescu, participant la ediţia din 2008 a taberei, angajat, pe vremea aceea, la Teatrul Dramatic, ca electrician-sonorizator. Partea lucrării dinspre teatru doar induce privitorului ideea de cruce: când Troiţa este privită dinspre stradă semnul crucii se observă mai bine.
Vlad Vasiliu a avut ideea
Vlad Vasiliu, pe vreme aceea directorul Teatrului Fani Tardini, este cel care şi-a dorit ca troiţa – una dintre cele 14 realizate în ediţia din 2008 a taberei - să fie amplasată acolo: „Eu am adus-o şi am amplasat-o, cu acordul ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos. Când s-a ţinut tabăra, în 2008, am ţinut morţiş să aducem o troiţă în faţa teatrului”, ne-a declarat Vlad Vasiliu, adăugând: „Autorul, Melu Panaitescu, era pe vremea aceea angajatul nostru, iar soţia lui lucrează la Centrul Cultural Dunărea de Jos. Ei ne-au donat, de altfel, şi ştergarul de pe cruce (acum aflat într-o stare jalnică, dar nimeni nu-l vede - n.n.)”.
Lucrarea a fost amplasată fără autorizaţie
Intenţia a fost bună, însă s-a uitat un lucru esenţial: obţinerea autorizaţiei necesare. Marius Mitrof, consilier la Direcţia pentru Cultură explică: „Lucrarea din faţa Teatrului Dramatic a fost realizată după intrarea în vigoare a Legii 120 din 2006, legea monumentelor de for public. Amplasarea ei s-a făcut fără autorizaţie de construcţie, fără avizul de specialitate al instituţiei noastre, eliberat în baza analizei Comisiei Naţionale a Monumentelor de For Public, încălcându-se nu numai prevederile art. 5 din Legea nr. 120 din 2006, ci şi art. 24 din Legea 422 din 2001, privind protejarea monumentelor istorice, republicată în 2006. Aşezarea lucrării pe un spaţiu public, fără documentele care să-i atribuie legitimitate, o scoate de sub protecţia oricărui act normativ, astfel că ea poate fi distrusă, furată, fără ca cineva să fie tras la răspundere, pentru simplul fapt că ea nu există în locul acela. Cei care au decis să o amplaseze fără forme legale, au expus, cu bună ştiinţă, lucrarea oricăror acţiuni de degradare, de distrugere, de dispariţie, asigurarea oricărei protecţii minime, în aceste condiţii fiind de asemenea în afara legii”, mai spune Marius Mitrof.
De ce nu un bust?…
Am vrut să aflăm şi opinia unui artist despre această lucrare, motiv pentru care am stat de vorbă cu sculptorul şi muzeograful Liviu-Adrian Sandu, de la Muzeul de Artă Vizuală: „Lângă un obiectiv atât de important cum e Teatrul Dramatic, nu poţi să vii cu încă unul, care să îţi atragă atenţia”, ne-a declarat artistul, adăugând: „Nu se justifică o aglomerare de monumente pe metru pătrat. Eu, unul, nu aş fi pus o troiţă acolo, în faţa teatrului”.
L-am întrebat pe Liviu-Adrian Sandu dacă ar considera, mai degrabă, inspirată, amplasarea unui bust al actriţei Fani Tardini, dacă tot poartă teatrul numele său. „Da, mai degrabă, însă nu unul de dimensiuni monumentale”, a venit răspunsul. Aceeaşi idee o îmbrăţişează şi Marius Mitrof: „Mai degrabă un bust decât o troiţă. Ar trebui găsită, însă, o locaţie corespunzătoare, eventual în foaierul teatrului, pentru ca bustul să poată fi pus în valoare”. Însă deja acesta este subiectul unei alte discuţii. Până la un bust care să ne amintească de Fani Tardini, troiţa lui Melu Panaitescu, înconjurată în partea de sus cu sârmă ghimpată, străjuieşte trist în faţa Dramaticului, de cinci ani, fără autorizaţie şi fără ca cineva să-i fi spălat măcar ştergarul românesc din vârf.
