Până duminică, la prânz: Târgul de Toamnă aduce abundenţă
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Până duminică, la prânz: Târgul de Toamnă aduce abundenţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Roadele toamnei au umplut Piaţa Centrală * În spatele halelor, dans şi grătar


Produsele de la Târgul de Toamnă sunt mai ieftine decât cele de la târgurile producătorilor tradiţionali itineranţi care ajung prin oraşul nostru măcar o dată la câteva luni. Nici în piaţă nu se vând toate la preţuri atât de mici încât să fie la îndemâna tuturor gălăţenilor, dar cu ceva în sacoşă tot plecaţi, dacă ajungeţi la târg până duminică la prânz.

Târgul de Toamnă s-a inaugurat, ca în fiecare an, cu o paradă oficială, după care, de pe scena amplasată în spatele halelor, fanfara Centrului Cultural Dunărea de Jos (CCDJ) a început să cânte şi să-i îmbie pe petrecăreţii dimineţii la dans în preajma grătarelor proaspăt aprinse.

Mai scurt, mai sobru

Partea oficială a evenimentului a fost mai săracă decât în anii trecuţi. S-au spus, în deschidere, cuvinte puţine, iar la parada oficială au luat parte primarul Marius Stan, directorul Administraţiei Pieţelor, Eugen Zaharia, şi alţi membri din conducerea instituţiei gazdă, şefii deconcentratelor din agricultura gălăţeană, oficiali locali şi doar doi parlamentari: deputaţii George Scarlat şi Florin Pâslaru.

Turul pieţei  a fost similar cu cel de anul trecut. Oficialii au vizitat standurile, au gustat produse şi au vorbit cu producătorii şi comercianţii, mai în glumă, mai în serios. Cel mai probabil din cauza frigului de dimineaţă, în piaţă erau mai mult directori şi oameni politici decât gălăţeni veniţi să cumpere sau să caşte gura.

Preţuri de sărbătoare şi nu prea

Doar producătorii dau mai ieftin, nu şi comercianţii obişnuiţi cu piaţa. Spre exemplu, cartoful e 1,5 lei/kg, ardeiul kapia e patru lei/kg, iar gogoşari costă între patru şi şase lei. Strugurii scot din buzunar între trei şi cinci lei kilogramul, iar gutuile sunt cinci lei. Peştele e cam la aceleaşi preţuri dintotdeauna, la fel ca şi carnea şi brânzeturile.

Mustul e patru lei litrul, iar micul se vinde cu 2,5 lei.

Ce spun gălăţenii veniţi la cumpărături

„E marfă din abundenţă, dar preţurile puteau fi mai mici. Am cumpărat câte puţin din mai multe, iar dacă ne convingem că n-am ales greşit, atunci venim şi luăm cantităţi mai mari”, ne-a declarat domnul Manole Istrate, în vârstă de 69 de ani.

„Nu prea avem noi bani, aşa că nu putem cumpăra chiar tot ce ne-am dori. Dar ne adaptăm. Luăm mai puţin şi nu chiar din toate”, ne-a spus Aneta Munteanu, de 73 de ani.

Citit 1581 ori Ultima modificare Vineri, 04 Octombrie 2013 18:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.