Ing. Tiberiu Roth (foto), managerul general al SC Hiperdia SA - care a inaugurat de curând, la Galaţi, al 17 lea centru medical al firmei, prezentă deja în zece mari oraşe - este unul dintre cei mai importanţi investitori pe piaţa serviciilor medicale private. Dorind să aflăm cum percepe actuala situaţie a „sistemului sanitar” un important actor din zona concurentă Sănătăţii „de stat”, l-am rugat să ne răspundă la câteva întrebări:
- În discursul inaugural de la deschiderea noului centru medical Hiperdia, aţi folosit o expresie inedită: „industria sănătăţii din România”. V-aş ruga să o explicaţi.
- Sănătatea este cu adevărat o industrie şi trebuie recunoscută ca atare. În această industrie, cu pragmatism, dublat de bun simţ, se obţin rezultate care le surclasează net pe cele ale promisiunilor deşarte făcute de ani de zile, în spiritul ideii că, în Sănătate, totul este gratuit şi trebuie împărţit.
La ora actuală, în România, preocupările autorităţilor sunt polarizate doar pe câteva direcţii în care au început să se vadă o serie de rezultate. Mă refer la medicina primară (de familie - n.n.) şi în mod special la cea de urgenţă, în cazul căreia progresele sunt evidente.
Ar mai fi de remarcat un oarecare progres în unele spitale, dar trenează o stare de dezorganizare, aş zice chiar de confuzie, în ambulatoriile de specialitate ale acestora. Asistenţa de specialitate în ambulator nu trebuie neglijată, dimpotrivă, deoarece este cel mai simplu, comod şi mai eficient mod de a rezolva o problemă de sănătate.
Or, după ce a identificat ca nişă de piaţă lipsa aparaturii moderne de investigaţie în reţeaua de stat, acum Hiperdia îşi propune să umple şi golul din domeniul asistenţei medicale de specialitate în regim ambulator. Şi asta presupune realizarea acelor investiţii inaccesibile reţelei sanitare de stat. Nu este însă suficient să dispui de bani, trebuie să ai şi experienţa managerială necesară, să cunoşti bine, în ansamblu, industria sănătăţii.
- Veniţi pe piaţa serviciilor medicale de specialitate cu un nou standard de calitate?
- Nu stabilim standarde, ele sunt deja stabilite în lumea civilizată. Aliniindu-ne la ele, ne-am propus să fim o prezenţă activă şi semnificativă pe acest segment, al serviciilor medicale de specialitate.
Vrem ca bolnavul, care ajunge la noi trimis de medicul său de familie sau din proprie iniţiativă, să beneficieze de un tratament decent, fără să fie nevoit să vină din zori ca să apuce unul dintre puţinele bonuri de ordine şi fără celelalte neajunsuri, de altminteri cunoscute, ambulatoriile spitalelor aflându-se, aşa cum spuneam, într-o deplină degringoladă, care nu cred că va lua sfârşit curând.
Toată problematica ambulatoriilor a fost tratată de autorităţi cu o lipsă de interes evidentă. Niciun medic nu este dispus să consulte în ambulatoriul de specialitate, în relaţie cu casa, şi atunci s-a recurs la obligarea medicului din spital să o facă.
Lucrurile nu se clarifică prin ordine de ministru, ci prin organizare şi cointeresare. Şi-atunci, noi am decis să răspundem nevoii populaţiei de asistenţă de specialitate, cu sau fără ajutorul casei de asigurări, asta fiind o altă discuţie.
- În linii mari, la ce vă referiţi când spuneţi „cu sau fără ajutorul casei”?
- Ca părere strict personală, actuala formulă de finanţare a Sănătăţii, printr-o casă de asigurări unică, nu are niciun viitor. Până când nu se va accepta competiţia în finanţarea asistenţei medicale, nu vor exista rezultate, iar banii vor fi cheltuiţi ineficient.
- Consideraţi că dacă nici până astăzi nu avem un al doilea sistem de asigurări de sănătate, privat, este din cauza neacceptării competiţiei?
- Absolut! Şi din această cauză, niciun investitor, nicio firmă de asigurări, nu are curajul să intre pe piaţă cu asigurări private de sănătate pentru a înfrunta un monopol impus de stat. Iar statul nu acceptă competiţia, după părerea mea, din cauza unui concept, hai să zicem, de sorginte social-democrată, greşit înţeles.
Toată lumea recunoaşte că nu există administrator mai prost decât statul, dar, pe de altă parte, paradoxal, ne înghesuim (sau mă rog acceptăm) să-i încredinţăm statului sarcinile administrative. Şi din păcate, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, din punctul meu de vedere, în România, sistemul de sănătate este ultimul bastion al socialismului.
Cu o obstinaţie demnă de ţeluri mai nobile, ne ţinem de această chestie şi nu vrem să cugetăm asupra ei. Şi aşa cum s-a întâmplat cu vechile capacităţi industriale viabile, de care încet, încet, s-a ales praful, la fel se va întâmpla şi cu sistemul sanitar, şi el o adevărată „gaură neagră”. Mai ales în conjunctura actuală acest risc este major.
