* Din cele peste 1.600 de blocuri din Galaţi, doar 330 au şanse, teoretic, să fie anvelopate * Până la sfârşitul anului ar putea începe reabilitarea termică a „unuia sau mai multor blocuri”, estimează primarul * Costul total al lucrărilor pentru un apartament – 5.000 de euro! *
Primele blocuri din Galaţi care vor beneficia de lucrările de reabilitare termică, potrivit OG 18/2009 vor fi cele la care administraţia locală a înlocuit conductele termice şi a modernizat punctele termice, a anunţat, marţi, primarul Dumitru Nicolae.
Acesta a precizat că din totalul blocurilor din municipiu, cam 20 la sută au beneficiat de acest program de reabilitare a conductelor. Cum la nivelul municipiului Galaţi sunt, în prezent, 1.638 de blocuri, ar însemna că doar vreo 330 de blocuri vor fi „fericitele” beneficiare a programului naţional de reabilitare termică.
Totuşi, proprietarii care locuiesc în astfel de blocuri nu trebuie să se bucure prea tare; va mai trece mult timp (cam trei sferturi de an) până blocurilor vor intra efectiv în lucrări de anvelopare.
„Am decis ca anveloparea să nu fie făcută decât la acele blocuri ale căror puncte termice şi conducte au fost reabilitate, pentru că altfel, facem lucrările degeaba. Primăria va distribui asociaţiilor de proprietari din Galaţi formulare prin care acestea împuternicesc administraţia locală. Primăria trebuie să efectueze expertiza tehnică şi energetică a imobilelor, precum şi studiul de fezabilitate, care ne va spune la ce sumă vor ajunge toate lucrările şi proiectul de execuţie efectivă. Toate aceste proiecte se vor realiza până la sfârşitul anului, când vom putea începe lucrările de anvelopare la unul sau mai multe blocuri”, a spus primarul Dumitru Nicolae.
Cum expertiza tehnică şi energetică a clădirilor poate fi efectuată doar de un expert autorizat, primăria a trimis deja la studii (fulger!) o angajată a Apaterm. Întrebat de ce, în condiţiile în care în Galaţi există cinci experţi independenţi, edilul a lăsat să se înţeleagă că angajata Apaterm va efectua aceste studii gratis, nu contra plată, aşa cum s-ar proceda în cazul celorlalţi experţi.
„Apaterm este societatea primăriei şi va face lucrări pentru primărie. De ce să dau bani la Iepuraşul SRL când pot să lucrez cu o societate a primăriei? Dacă voi da bani Apaterm voi plimba banii dintr-un buzunar în altul. Este posibil chiar să nu plătim… E o idee, dar CL va decide”, a mai spus primarul.
Cât ne va costa?
Edilul a avansat şi o sumă estimativă a costurilor totale de execuţie a lucrărilor pentru un apartament: în jur de 5.000 de euro, dublu cât estimau autorităţile locale, în urmă cu o săptămână, la întâlnirea de la Prefectură, pe aceeaşi problemă…
Cum OG 18 prevede ca suma totală să fie suportată de Guvern (50 la sută), administraţia locală (30 la sută) şi asociaţiile de proprietari (20 la sută), ar însemna că un proprietar ar trebui să plătească pentru reabilitarea termică a locuinţei sale cam 1000 de euro, o sumă deloc neglijabilă chiar şi în condiţii normale, ca să nu mai vorbim de criză.
„Noi încercăm să sugerăm Guvernului să găsească soluţii, astfel încât asociaţiile de proprietari să nu dea pe loc aceşti bani, eventual să plătească tot primăriile – să vedem de unde găsim surse! – şi ulterior, asociaţiile să plătească în rate, ori să împrumutăm asociaţiile… Astfel de variante au fost deja înaintate reprezentanţilor Guvernului de către Federaţia Municipiilor din România, iar joi, la Bucureşti, voi participa la o discuţie pe această temă”, a mai spus Dumitru Nicolae.
Acesta a adăugat că trebuie luate în consideraţie şi situaţiile în care proprietarii şi-au izolat termic apartamentele, lipind la exteriorul pereţilor polistiren – o soluţie în care primarul nu crede - , sau schimbându-şi tâmplăria (din lemn în termopan), închizându-şi balcoanele etc.
„Vom ţine cont de aceste lucrări şi acolo unde ele ne vor folosi, le vom păstra, că doar nu ne-om apuca acum să le demolăm. Cheltuielile care vor reveni pe fiecare apartament vor fi calculate şi funcţie de ce a plătit omul până acum pentru izolarea termică”, a adăugat primarul.