Ce peşte punem în farfurie de Florii/ Scrumbia de Dunăre, în mare criză

Ce peşte punem în farfurie de Florii/ Scrumbia de Dunăre, în mare criză

Foto: Bogdan Codrescu
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
4 comentarii

* Peste câteva zile, la Galaţi va avea loc Festivalul Scrumbiei, însă peştele încă n-a urcat pe Dunăre, aşa că e posibil să lipsească de la propria sărbătoare * Ce alternative şi la ce preţ au amatorii de saramură


Dacă nu v-aţi făcut din timp aprovizionarea, aveţi toate şansele să puneţi pe masa de Florii orice peşte, numai scumbie de Dunăre nu! Mai ales dacă nu vă place să vă treziţi dis-de-dimineaţa, şansele să mai găsiţi, pe alese, cel mai căutat peşte al momentului sunt, încă, destul de mici. Motivul? Oferta e scăzută, iar cererea gălăţenilor, copleşitoare! Aşa că scrumbia, puţină câtă intră ea în galantare la primele ore ale dimineţii, se vinde pe nerăsuflate. Nimeni nu se mai plânge că preţul kilogramul ajunge la 25 de lei sau chiar 26 de lei. Ăsta e obiceiul locului, asta se mănâncă la o săptămâna înaintea Paştilor, aşa că plătim, n-avem încotro.

De ce nu se dă scrumbie s-ajungă la toţi

Problema nu e specifică acestui an, ci tuturor primăverilor în care Paştile nu cad târziu. Patronii de pescării spun că perioada din an şi vremea destul de rece au făcut ca scrumbia să nu urce până în amonte de Galaţi şi să nu sufere modificările organoleptice care îi dau gustul inconfudabil. La acest moment, spun comercianţii, scrumbia este pescuită de la gurile de vărsare ale Dunării în Marea Neagră, mai cu seamă de la Sfântul Gheorghe. Distribuitorii sunt cei care o aduc în pescăriile noastre, pe sponci, aşa cum reuşesc şi ei să o procure. Astfel, cu toate că piaţa gălăţeană cere scrumbie şi la preţul de 26 de lei kilogramul, oferta nu prea are cum să fie pe măsură. Probleme de acest fel au fost şi anul trecut dar, pe fondul încălzirii vremii, scrumbia a urcat totuşi pe Dunăre, aşa că masa gălăţenilor a fost bogată şi în aceast tip de carne!

Are galantarul peşte!

Pentru că n-am dat buzna prin pescării de dimineaţă, n-am mai prins nici solz de scrumbie! Totuşi, în ceea ce priveşte ceilalalte specii de peşte, oferta era destul de generoasă. Prin pescăriile din Piaţa Centrală am dat peste crap provenit din pescuit comercial, la 16 lei kilogramul, dar şi peste ruda sa "cosaşul", care se vindea la 13,9 lei. Novac, de la 5,5 lei la 6,5 lei kilogramul. Rondele de novac ajung la 12,5 lei, iar fileul cu os este 11,5 lei. Tot prin Piaţa Centrală am găsit galantare cu peşte exotic: calcan de 59 de lei, doradă de 40 de lei, baracudă de 55 de lei kilogramul sau baby caracatiţă de 30 de lei şi câte şi mai câte. Dintre supermarketuri, Carrefour şi Auchan au peşte proaspăt, cu zecile de sortimente. Niciunul nu avea, însă, scrumbie, ieri la prâz. La Carrefour, în mall, am văzut, însă, crap românesc de 10,99 lei, somn de 36 de lei sau şalău de Nil de 39 de lei şi anghilă de 23 de lei. La Auchan, sânger de 17,90 lei kilogramul, rondele de crap de 22,99 lei, păstrăv de 20,5 lei şi încă vreo câteva zeci de sortimente.
Cu noutăţi despre piaţa scrumbiei, vom reveni în zilele următoare.

Citit 10693 ori Ultima modificare Marți, 08 Aprilie 2014 00:57

4 comentarii

  • postat de costi Marți, 08 Aprilie 2014 15:01 95.77.96.*** Link la comentariu
    0
    4

    E bun si heringul in loc de scrumbie, dar pentru taranii din Vaslui care prajesc in ulei toti pestii, ca pe caras. Noi, galatenii, suntem cunoscatori mai buni ai pestelui si a retetelor pe baza de peste, si "simtim" destul de bine diferenta din hering si scrumbie.

    Raportează
  • postat de Un cetatean... Marți, 08 Aprilie 2014 11:30 5.13.158.*** Link la comentariu
    1
    8

    Domnilor o alternativa ieftina la scrumbie, cu acelasi gust ba chiar mai pronuntat este heringul!!! Nu mai stiu preturile la peste dar cred ca este de 2-3 ori mai ieftin ca scrumbia! Pariez ca multe pescarii din oras vand heringul pe post de scrumbie de Dunare.

    héring (héringi), s. m. – Pește marin asemănător cu scrumbia. Germ. Häring (DAR).

    Raportează
  • postat de tot eu Marți, 08 Aprilie 2014 08:54 93.122.132.*** Link la comentariu
    3
    9

    Inca o ocazie de tras "tunuri".Nu ne invatam minte niciodata.Patroni hrapareti si hulpavi.

    Raportează
  • postat de Ce peste ,,nesimtit”! Marți, 08 Aprilie 2014 08:07 5.13.239.*** Link la comentariu
    0
    12

    Este o pescarie in micro 19 care are scrumbie din belsug, pt toti bogatii galatiului, este la ,,MODICUL” pret de 25 lei/kg!
    Anul acesta o sa prefer un peste mai putin NESIMTIT din pdv al pretului, caras 6-9 lei, crap 14 lei, etc

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.