Hram la Biserica Greacă, miercuri, la praznicul Schimbării la Faţă (FOTO)

Hram la Biserica Greacă, miercuri, la praznicul Schimbării la Faţă (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Miercuri, în ziua de prăznuire a „Schimbării la Faţă”, Biserica Greacă din Galaţi şi-a serbat hramul. Sute de oameni au venit să participe la Sfânta Liturghie şi să se bucure de atmosfera oferită de una dintre cele mai frumoase biserici pe care le are oraşul nostru.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1866, iar sfinţirea s-a făcut peste aproximativ şase ani, pe data de 17 septembrie 1872, de către episcopul Melchisedec (episcop al Romanului la acea vreme, devenit ulterior primul episcop al Eparhiei Dunării de Jos), alături de Arhimandritul Eughenie Xiropotamo. Resfinţirea s-a făcut în anul 1938, de către episcopul Cosma Petrovici.

Forma bisericii este de cruce înscrisă, cu turlă. Are două clopotniţe. Printre pictorii lăcaşului de cult a fost şi Papadopoulos din Adrianopol, care a realizat şi cea mai veche icoană din patrimoniul lăcaşului de cult, cea a Sfântului Vasile cel Mare.

Semnificaţia praznicului

Schimbarea la Faţă, hramul bisericii, este sărbătorit anual, pe data de 6 august. Ziua este cunoscută, în popor, şi sub numele de Obrejenie. Sărbătoarea face trimitere la momentul schimbării minunate la faţă a lui Iisus, pe Muntele Taborului, în faţa ucenicilor săi - Petru, Ioan şi Iacov, cu care venise să se roage. Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa: "Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina" (Matei 17, 1-2).

Citit 2588 ori Ultima modificare Miercuri, 06 August 2014 19:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.