Disputa legată de consumul fructelor de mare în post este una relativ recentă. Evident, cu toţii ştim că „fructele” numite „de mare” sunt, de fapt, crustacee şi moluşte, care cresc în mediul marin, nu roade vegetale. Din câte am putut vedea noi, în această dispută sunt trei mari „tabere”. Pe de o parte, sunt cei care susţin că fructele de mare sunt alimente de post şi pot fi consumate fără restricţii. La polul opus, sunt adepţii ideii că aceste crustacee şi moluşte nu sunt de post, iar consumul lor este similar cu cel al cărnii sau peştelui. Cei mai mulţi dintre oamenii simpli, care oricum nu-şi permit să mănânce fructe de mare pe pâine, preferă să meargă pe reţete tradiţionale româneşti de post, în loc să experimenteze lucruri noi şi să rişte să-şi compromită ajunările.
A fi de frupt...
De ce ar fi fructele de mare de post? Partizanii ideii spun că respectivele crustacee şi moluşte nu au sânge, deci nu au cum să fie considerate animale sau peşti. Prin urmare, deşi nici din regnul vegetal nu fac parte, ar fi, totuşi, de post. Pe acest principiu, deşi e moluscă (face parte din clasa Gastropoda, încrengătura Mollusca), melcul care iese la plimbare după ploaie nu este de post, pentru că are sistem circulator şi sânge.
Argumentele legate de sânge nu sunt tocmai coerente, după părerea noastră. Susţinătorii ideii că fructele de mare sunt de post mai spun şi că ele sunt consumate de călugării de la Sfântul Munte Athos ca mâncare de post. Acest fapt este parţial adevărat. Într-adevăr, spun surse bisericeşti cu autoritate, pe Sfântul Munte se pot da dezlegări la fructe de mare şi icre de peşte, dar nu oricum şi în nici un caz pentru desfătarea călugărilor. Nu vă gândiţi la chilii şi bucătării prin care circulă platouri cu crustacee şi moluşte ca în restaurantele mediteraneene, pentru că nu e cazul. „Spune o tradiţie că, într-un post, călugării din Sfântul Munte nu mai aveau ce mânca şi atunci Maica Domnului li s-a arătat, îngăduindu-le să consume fructe de mare. Aşadar, dezlegarea s-a făcut doar într-o situaţie limită, nu pentru toate posturile”, scria arhim. Mihail Daniliuc, zilele trecute, în Doxologia, abordând tema consumului de fructe de mare în post. Aceeaşi sursă menţionează faptul că dezlegările se dau şi în mănăstirile de la Muntele Sfânt, acum de regulă după privegheri care durează toată noaptea sau alte ascultări grele.
...sau a nu fi de frupt?
Cine spune că fructele de mare nu trebuie mâncate în nicio zi de post se bazează pe faptul că aceste moluşte şi crustacee, deşi nu au sistem circulator, au carne, prin urmare sunt, aşa cum se spune în limbajul bisericesc, „de frupt”, de dulce. În plus, mai spun adepţii postului bazat pe regim alimentar vegetal, noi avem numeroase ingrediente din care să ne preparăm mâncăruri de post, în vreme ce călugării de pe Muntele Athos nu au şi sunt nevoiţi să recurgă uneori la fructe de mare.
Postul ortodox românesc, cuminte şi sigur
În textele bisericeşti care ne dau îndrumări pentru post se vorbeşte mai degrabă despre fructe şi legume uscate, legume fierte şi câteva dezlegări la untdelemn şi vin. Uneori, se fac dezlegări la peşte. În principal, se vorbeşte despre asigurarea, pe durata postului, a unui nivel satisfăcător de nutrienţi în organism, astfel încât să nu ne îmbolnăvim. Vorbim despre hrana de care avem nevoie şi nu despre savurarea unor mâncăruri vegetale sofisticate, servite pe farfurii îmbelşugate. Dacă totuşi cineva nu s-ar putea înfrâna suficient, gastronomia românească, mai cu seama cea moldovenească şi cea dobrogeană, ne oferă din belşug reţete de post, care ar satisface şi cele mai simandicoase gusturi.
