* Zona poate fi recunoscută şi după miros * Şi munţii de gunoaie care, atunci când plouă, se îmbibă cu conţinutul refulat al unei conducte de canalizare subdimensionate * Acces din bulevard, pe uliţă, pe trepte scobite direct în malul abrupt * Campanie electorală rătăcită pe marginea unei mostre de non-civilizaţie europeană *
După ce ocolim cel mai important nod rutier al urbei noastre, „Inelul de rocadă”, îndreptându-ne către cartierele din partea de sus a oraşului, Ţiglinele III şi IV sau spre Micro 18, 19, 20, 21, trecem pe lângă „Râpă”. O zonă „liberă de civilizaţie” în chiar mijlocul civilizaţiei citadine.
Ar putea fi asemuită metaforic cu o rană infectată, care supurează de mult prea mulţi ani pe obrazul Galaţiului, deranjându-i, din păcate, doar pe „orăşenii” care se căznesc să-şi ducă zilele, ca în cel mai nenorocit cătun, la adrese de pe străzile (sau mai bine zis uliţele) Nămoloasa, Predeal, Scânteii, Anghel Saligny.
Am revenit!
Astă iarnă, câţiva dintre ei, Luminiţa Crihană, Gheorghe Crăciun, Vasile Vasiliu şi alţi vecini ai lor, ignoraţi de autorităţi, au sesizat redactorilor „Vieţii libere” faptul că, pentru a ajunge până la asfaltul bulevardier, care doar le mărgineşte „cartierul”, trebuie să-şi croiască drum printr-un amestec de noroi şi materii… refulate dintr-o conductă de canalizare, prost făcută, pe bani publici. Şi nu doar de disconfortul deplasării în astfel de condiţii se plângeau aceşti năpăstuiţi cu drept de vot, ci mai ales de pericolul de a se îmbolnăvi, cu atât mai mult cu cât râpa este şi o adevărată groapă de gunoi. Gunoiul altora, nu al lor…
Aşa cum se întâmplă de regulă când degetul presei arată lucruri jenante pentru gospodarii urbei, în urma reportajului „Vieţii libere” s-au luat „ceva” măsuri. Adică a fost vidanjată - precum o hazna ! - conducta colectoare prost dimensionată şi prost montată şi s-au cărat munţii de gunoaie. Atât !
Am aflat despre „măsurile” respective vizitându-i din nou pe gălăţenii din Râpă. Nu abandonăm cauzele cititorilor noştri şi nici nu ne mulţumim cu măsurile luate „de ochii presei”, aşa că ne-am întors să vedem ce s-a făcut pentru năpăstuiţii concitadini din urâta „rană” a oraşului.
Şi, deloc surprinşi, şi de această dată, am avut motive să-i compătimim. Mai ales că ar fi o greşeală să vă imaginaţi că la aspectul de cătun al Râpei contribuie şi casele acestor gălăţeni pe bună dreptate profund nemulţumiţi de ceea ce edilii nu fac pentru ei.
Nu doar Centrul de zi Bethesda şi sediul WBC arată foarte bine. Printre casele îngrijite din curţile de oameni gospodari, au răsărit şi vile. Investiţii ale unor temerari, care au băgat bani grei pentru asigurarea minimei civilizaţii (de exemplu, cu fose septice etc.). Ar fi fost culmea să amenajeze tot pe banii lor şi străzile (pretenţios numite astfel) numai bune pentru întreceri off-road.
De parcă ar avea nevoie de o „scară la cer”
Ca să ajungem în Râpă, cu riscul de a fi amendaţi de Poliţia Comunitară, am lăsat maşina pe banda întâi a „Prelungirii Străzii Brăilei” căci şoferul redacţiei ne-a refuzat categoric cererea de a ne duce până la destinaţie fără „4x4”.
Nici „per pedes” n-a fost chiar uşor coborând treptele săpate direct în pământul pantei abrupte, trepte care ne-au amintit de drumeţiile montane. Dacă ar fi plouat şi treptele improvizate ar fi fost acoperite de noroi alunecos, nu ne-am fi hazardat. Locuitorii din Râpă însă nu au de ales.
Apropo de trepte. După cum ne-a spus Mihaela Chiril, coordonatorul Centrului de zi pentru copii patronat de Fundaţia Bethesda, înainte să se lucreze (mult şi prost - n.n.) la conducta de canalizare (care, ca o culme a absurdului, nu deserveşte străzile menţionate, acestea fiind în continuare necanalizate) exista o scară:
„Pentru ca accesul copiilor pe care îi îngrijim să se poată face în siguranţă, cât mai aproape de bulevard, pe cheltuiala fundaţiei, au fost amenajate trepte betonate, cu balustradă. Fiind metalică, balustrada a fost furată de mai multe ori şi vândută la fier vechi. Pentru binele copiilor însă, am înlocuit-o de fiecare dată”.
„Apoi au venit cei de la ICMRSG care au spus că traseul conductei colectoare trebuie să treacă chiar prin locul unde se aflau treptele şi le-au demolat. Acum, în locul lor, este acel morman de pământ”.
„Nu credeţi că normal era să refacă scara? Un fleac de lucrare pentru o firmă atât de mare ! Băieţii mai mari dintre copiii instituţionalizaţi în centru au săpat în pământ alte trepte, dar nu pot fi folosite iarna sau pe ploaie. Mai există o scară lângă sediul firmei WBC, dar pe străzile care trebuie străbătute până aici sunt mulţi câini maidanezi şi seara, când vin de la şcoală, copiii se tem să o ia pe acolo. Nu o dată au fost tăvăliţi şi muşcaţi !”.
Înghiţiţi de groapa din groapă
Aflând despre prezenţa noastră în zonă, au venit şi alţi locuitori ai Râpei să se plângă de neajunsurile edilitare care le îngreunează existenţa.
Dumitru Trandafir ne-a abordat primul: „Mă distrug ăştia domnule!” şi, ca să înţelegem mai bine, ne-a condus câţiva metri pe un segment de uliţă – deloc întâmplător numită Nămoloasa - care se frânge într-o groapă imensă, cu adâncimea de vreo zece metri, din fundul căreia se scotea apă cu o motopompă. Apă care izvorăşte din pânza freatică.
Din acel loc, ne-a arătat bucata de curte rămasă după ce restul s-a prăvălit în imensa excavaţie realizată de constructorii de la ICMRSG, surparea ameninţându-i acum şi casa.
„Am vrut să tai salcâmii ăia doi din colţ că tot o să-i înghită pământul, dar mi-e frică să mă apropii că mă poate îngropa şi pe mine. Casa îmi stă pe un mal care musteşte de apă. Au venit ăştia cu şantierul şi au zis că vor face şi vor drege ca să scoată apa din pământ şi s-au pus pe excavat ca să bage un fel de conductă cu găuri şi nişte panouri din beton”.
„După aia, într-o noapte, malul drept şi neîntărit al gropii lor a căzut cu tot cu o parte din curtea mea. M-am speriat groaznic, am crezut că-i cutremur. Ca să nu se întâmple aşa şi la Bethesda, în dreptul lor au întărit cumva malul, dar tot periculos e, mai ales că în casă locuiesc mulţi copii. Nici centrul lor nu mai are gard înspre groapă…” – ne spunea cu obidă dl Trandafir.
Promisiuni pentru la „Sfântu Aşteaptă”
Am discutat cu locuitorii Râpei despre nevoia canalizării şi asfaltării străzilor lor. Cineva de la Primărie le-ar fi spus astă iarnă că anul acesta aceste două probleme se vor rezolva prin programul ISPA.
În realitate însă, străzile din Râpă nu sunt cuprinse în vreun program de asfaltare, iar canalizarea lor se va face, într-adevăr, prin programul ISPA, dar pe la finele acestuia, poate prin anul 2010. Până atunci, lăturile (şi nu numai…) se vor arunca, în continuare, în şanţurile de pe marginea „străzilor”, mirosul pestilenţial făcându-i pe trecători să icnească, mai ales când afară sunt aproape sau peste 30 de grade.
Aici nu se dau amenzi pentru aruncarea molozului
Dar gălăţenii din această zonă defavorizată a oraşului mai au un mare of, gunoiul. E drept că lucrătorii de la Ecosal vin în fiecare vineri şi colectează resturile menajere (dacă accesul este posibil, în funcţie de condiţiile meteo), dar munţii de moloz provenit de la şantierele din apropiere nu sunt clintiţi de nimeni.
Nu doar şantieriştii vin şi aruncă în Râpă resturi şi ambalaje de materiale de construcţii, ci şi locuitori din alte zone ale oraşului, care le abandonează acolo deoarece, dacă le-ar duce la ghena de gunoi, ar putea fi amendaţi de poliţiştii comunitari. Nu şi în Râpă, unde „comunitarii” n-ajung, vigilenţa lor fiind focalizată în zonele centrale…
Votaţi…
Una peste alta, de la precedentul reportaj dedicat gălăţenilor defavorizaţi din Râpă, autorităţile n-au făcut mare lucru. Ba pardon, au săpat o groapă mare !
Plecăm, dar nu înainte de a-i asigura pe cei cu care am stat de vorbă că noi nu-i vom uita şi că vom scrie despre situaţia lor până când din „rana” urâtă a Râpei nu va mai rămâne nicio „cicatrice”.
Ca să ajungem la maşina redacţiei am urcat din nou treptele scobite în panta bruptă. Ajunşi cu bine pe asfalt dăm cu ochii de un tânăr care fixa, pe un stâlp, un banner cu chipul optimist-zâmbitor al unui candidat la alegerile europarlamentare. Votaţi europenizarea Râpei !
