Sfânta Liturghie pentru surzi, la Biserica Greacă
Foto: Foto "Viaţa liberă", Gabriel Kolbay

Sfânta Liturghie pentru surzi, la Biserica Greacă
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* Un preot gălăţean interpretează, în limbajul semnelor, Sfânta Liturghie * Puţini şi de condiţie socială modestă, hipoacuzicii au găsit înţelege în Biserică * O acţiune de suflet, desfăşurată într-una dintre cele mai frumoase biserici din oraş


Nu sunt mulţi gălăţenii surzi care vin la biserică. De toţi, care să fie acolo duminică de duminică, n-ar fi mai mult de 15 persoane. Dar numai pentru că-s puţini şi au o deficienţă, nu înseamnă că n-ar trebui primiţi la fel ca restul credincioşilor. Ba poate chiar cu mai mare grijă, dat fiind că au nevoi speciale. Pentru că a înţeles toate aceste lucruri, Arhiepiscopia Dunării de Jos le-a venit în ajutor hipoacuzicilor cu câte un părinte care să interpreteze Sfânta Liturghie şi, în parte, alte slujbe. Câte un părinte care cunoaşte limbajul mimico-gestual slujeşte şi în Galaţi, şi în Brăila.

La noi în oraş, părintele este diac. Costel Căuş, de la Biserica Greacă, "Schimbarea la Faţă". Mai înainte, părintele Căuş a lucrat cu persoanele cu deficienţe de auz, la Biserica "Sfântul Stelian" din Ţiglina I, unde le-a expus principiile ortodoxiei sub formă de întrebări şi răspunsuri (catehizare - n.r.). Apoi, le-a „tradus” Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, iar de la finele anului trecut, prin decizie arhiepiscopală, părintele Căuş a început să slujească la Biserca Greacă. E un loc perfect de întâlnire la slujbă, pentru surzi. Biserica e printre cele mai frumoase din Galaţi, e ferită de aglomeraţia Catedralei, dar este totodată poziţionată într-o zonă centrală, la care credincioşii pot ajunge uşor.

Semne speciale pentru interpretarea Sfintei Liturghii

La finalul Sfântei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, săvârşite duminica trecută la Biserica Greacă, l-am întrebat pe părintele Costel Căuş, înainte de toate, când şi cum a deprins limbajul mimico-gestual şi ce l-a determinat să înveţe să comunice cu hipoacuzicii. „Limbajul l-am învăţat la Piteşti, la Facultatea de Teologie, unde există un modul special pentru aşa ceva. Întotdeauna această activitate a fost, pentru mine, legată de Biserică. Se întâmpla între 2001 şi 2005. După ce aflasem că exista posibilitatea să învăţ, mi s-a părut că ar putea fi de folos. Am cerut şi am primit binecuvântare să merg acolo să învăţ. Şi m-am dus. În acest timp, am exersat în biserică ceea ce învăţam. În vacanţele de vară, făceam catehizare cu persoanele cu probleme de auz, la Biserica "Sfântul Stelian". În anul 2010, Înaltpreasfinţita Sa, Părintele Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, m-a angajat în cadrul sectorului Social al Administraţiei Arhiepiscopale şi m-a făcut responsabil de acest sector al hipoacuzicilor. Sunt vreo 350 de persoane înscrise la Filiala Surzilor din Galaţi, plus alţii care nu sunt înscrişi”, spune părintele Costel Căuş.

Cum face părintele Căuş ca, prin limbajul semnelor, să poate tălmăcească slujbele? În anumite momente, provocarea e dintre cele mai serioase.

"În ceea ce priveşte Sfânta Liturghie, lucrurile sunt clare şi accesibile. S-au creat semne noi, speciale, care să ajute şi putem folosi limbajul mimico-gestual cu succes. La alte slujbe, e mai greu. Acolo unde sunt Psalmi, spre exemplu, sau unde limbajul teologic devine complex, e dificil să interpretezi. Pe de o parte, nici ei nu au mulţi oameni cu care să studieze în permanenţă limbajul şi să înveţe să-l stăpânească, în formele lui complexe. Apoi, nici nu sunt variante de exprimare în limbaj mimico-gestual pentru conceptele mai complicate. Aşa că e ceva mai greu. Se pot face anumite lucruri peste tot, dar nu la fel de uşor ca la Sfânta Liturghie. Oricum, sunt situaţii, în afara Sfintei Liturghii, în care ei au cerut expres să le interpretez. Spre exemplu, la o cununie a persoanelor cu probleme de auz. Au vrut să le interpretez şi la starea civilă, dar mai ales la biserică au ţinut neapărat să înţeleagă slujba. Apoi, la pomenirile oamenilor pe care i-a cunoscut comunitatea de persoane cu probleme de auz, de asemenea, vor să înţeleagă slujba şi cuvântul preotului, aşa că le intepretez".

Citit 2932 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Ianuarie 2016 21:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.