Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Calinic de la Cernica, primul sfânt autohton canonizat de Biserica Ortodoxă Română (BOR), pe 11 aprilie, adică lunea viitoare. Potrivit informaţiilor BOR, Calinic s-a născut, la Bucureşti, pe data de 7 octombrie 1787. S-a călugărit la vârsta de 20 de ani şi a devenit parte a comunităţii de la Mânăstirea Cernica. E călugărit un an mai târziu, iar peste încă cinci ani, devine preot. Se spune că, deşi era neobosit atunci când venea vorba despre muncă, noaptea dormea doar trei ore, aşezat pe un scaun.
În 1815, primeşte şi însărcinări de duhovnic de la mitropolitul Nectarie al Ungro-Vlahiei, care mai târziu îl va căuta, ca să i se spovedească. În anul 1818, după moartea stareţului Timotei, funcţia de conducere a mânăstirii Cernica îi revine lui Calinic. Rămâne în această funcţie vreme de 33 de ani, până în 1851, când va fi ales în funcţia de Episcop al Râmnicului. Din noua sa funcţie, Calinic a supravegheat nu doar evoluţia mânăstirii în care fusese stareţ, ci şi construcţia altor mânăstiri cunoscute de creştinii ortodocşi de astăzi, ca Pasărea, Caldaruşani, schitul Icoana, Ghighiu, Poiana Mărului, Răţeşti, Ţigăneşti şi Ciorogârla. Calinic e privit ca un reformator al vieţii călugăreşti româneşti. Va fi episcop vreme de 17 ani, iar în 1863 va întemeia mânăstirea Frăsinei, numită de unii dintre teologi, “Athos-ul românesc”. În 1867, bolnav, se retrage la Cernica, unde mai trăieşte un an. Moare la vârsta de 81 de ani.
BOR l-a canonizat în 1955, în cadrul unei ceremonii fastuoase, la care au participat mii credincioşi. La acel moment, Patriarh al BOR era Justinian.
De-a lungul timpului, preoţi şi laici i-au atribuit lui Calinic minuni. Ba ar fi prevăzut viitorul, ba îi vindeca pe bolnavi. Spre exemplu, tradiţia BOR aminteşte o situaţie în care la Cernica se terminase făina. Ar fi spus atunci Calinic “Să avem nădejde la Maica Domnului şi la Sfântul Ierarh Nicolae şi nimic nu ne va lipsi!”. Şi de îndată ce s-au rugat călugării, doi oameni ar fi adus la poarta mânăstirii un car încărcat cu saci de făină, pe care stăpânul lor îi donase comunităţii călugăreşti. Se spune chiar că, prin anii 1840-1850, Calinic fusese otrăvit de unul dintre ucenicii săi şi că noaptea, pe când se zbătea în durerile morţii şi se ruga, ar fi auzit o voce spunându-i că nu va muri, ba chiar va ajunge episcop. Ceea ce s-a şi întâmplat, în condiţiile în care, otrăvit cu o zi înainte, sfântul ar fi mers a doua zi, pe deplin însănătoşit, la biserică.
