Titulatizarea - multe note mari, posturi puţine

Titulatizarea - multe note mari, posturi puţine
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 629 de candidaţi au obţinut note peste 7.00 * Doar 349 de posturi titularizabile * 218 contestaţii *

Deşi s-au înscris 1943 de candidaţi pentru concursul de titularizare, s-au prezentat la examen 1498 de aspiranţi la posturi în învăţământ. Dintre aceştia, 629 au luat note peste 7.00, aproape dublu faţă de anul trecut, când n-au reuşit asemenea performanţă decât 380 de candidaţi.

Elaborate pentru primul an pe plan local, subiectele par să fi fost mai uşoare decât cele propuse de comisiile naţionale. Din nefericire, notele mari nu-i ajută prea mult pe candidaţi.

Pentru cei peste 600 de profesori care au anul acesta drept de titularizare, există doar 349 de posturi şi acestea în majoritate în mediul rural. Pentru cei care nu vor prinde o catedră titularizabilă, mai sunt 532 de posturi pentru suplinire calificată.

În speranţa că vor primi punctaj în plus şi vor prinde un post mai bun, 218 cadre didactice depuseseră contestaţii, iar cele mai multe s-au înregistrat la limba şi literatura română – 28.

Şi profesorii iau nota 1

Pe lângă cei trei candidaţi care au fost surprinşi copiind, au mai primit nota 1 încă două cadre didactice care n-au făcut nimic altceva decât să copieze cerinţele pe foaia de examen. Totuşi numărul celor care au obţinut note sub 5 este mai mic decât anul trecut, numai 176.

La polul opus se află cei cinci profesori care au luat note maxime la educaţie fizică şi kinetoterapie.

Problema „Spiru Haret”

Cea mai mare problemă a concursului de titularizare de anul acesta a fost cea a candidaţilor care au absolvit la Universitatea „Spiru Haret”, forma de învăţământ la distanţă, care nu au fost primiţi în examen.

„Este vorba de 47 de astfel de cazuri. Consider că iniţiativa ministerului este una foarte curajoasă şi binevenită. Era cazul ca în sfârşit să se ia măsuri în cazul acestor fabrici de diplome. Am înţeles că «Spiru Haret» este a doua, dacă nu prima universitate din lume, după numărul de studenţi", a precizat inspectorul general, Doru Resmeriţă.

Acesta susţine că problemele nu se opresc aici: „Am primit peste zece sesizări din partea absolvenţilor de la «Spiru Haret»  prin care ni se aduce la cunoştinţă că există în momentul de faţă profesori titularizaţi în învăţământ, care au diplome la fel ca ale lor. Eu am verificat aceste diplome şi, într-adevăr, nu au nici un însemn al Ministerului Educaţiei”.

„Dacă sunt într-adevăr profesori care se află în această situaţie, nu e normal să fie acceptat aşa. Ar trebui ca în cel mai scurt timp să treacă şi ei prin aceeaşi etapă de recunoaştere ca şi absolvenţii de anul acesta, respectiv susţinerea licenţei într-un centru universitar acreditat”, a mai spus inspectorul general.  

Joi, repartiţia titularilor

Joi, 23 iulie,  la Colegiul „C. Negri” şi la „Marină”  va avea loc repartiţia pe post a cadrelor didactice care au dreptul să se titularizeze. Pe 25 iulie vor fi repartizaţi cei care au dreptul la continuitate în detaşare, iar pe 27 iulie cei care au dreptul la continuitate pe suplinire calificată. Suplinitorii calificaţi vor fi repartizaţi abia pe 28 iulie.

Citit 1223 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.