Costel Crângan

Costel Crângan

Plătiţi impozitele, că nu mai au ce fura aleşii!

Miercuri, 30 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De nicăieri nu se fură mai bine decât de la statul român. Dar cum statul suntem noi, plătitorii de impozite şi taxe, putem concluziona că de nicăieri nu se fură mai bine decât de la noi, locuitorii acestei ţări, respectiv trăitorii în oraşul Galaţi. Bunăoară, nici până la ora asta nu ne-a lămurit nimeni ce s-a făcut cu cei peste 800.000 de euro cheltuiţi la Serbările Galaţiului. Atenţie! Nu 500.000 de euro, cât a aprobat Consiliul local, ci cu 300.000 de euro mai mult ...

Cea mai profitabilă hoţie

Sâmbătă, 26 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Meseria de administrator de asociaţie pare foarte atractivă. Ai pe mână, lunar, cel puţin 10.000 de euro, despre care nu te întreabă nimeni! Din ei îţi tragi salariul, plăteşti curentul şi gazele (că astea se taie dacă factura nu e achitată la zi), iar cu restul (cam 70% din total) faci ce-ţi pofteşte inimioara. Că-i legal sau nu, nici nu mai contează, câtă vreme niciun administrator de asociaţie n-a ajuns vreodată la puşcărie. Prima "afacere" gândită şi derulată de ...

Unde nu-i cap, vai de picioarele profesorilor!

Marți, 22 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
N-am întâlnit prea  mulţi oameni încântaţi de sistemul românesc de învăţământ. Nici eu nu i-aş da „like” pe facebook, la o adică. Îl consider un hibrid nereuşit, plin de obiceiuri proaste şi garnisit cu multe inovaţii a căror eficienţă pedagogică tinde către zero. Cred că foarte multe programe şcolare sunt formulate greşit, că elevii au la dispoziţie, de prea multe ori, manuale de o foarte proastă calitate (şi nu mă refer aici la calitatea hârtiei!), că prin ...

Jaf de 45 de milioane de euro la Apaterm

Vineri, 18 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Falimentul Apaterm SA, societatea care distribuie gălăţenilor căldura şi apa caldă, a deschis o adevărată cutie a Pandorei. Orice fel de scuze am căuta directorilor (numiţi politic – atenţie!) companiei publice, e greu de priceput cum au izbutit să ducă totul spre o aşa catastrofă financiară. În esenţă, societatea a făcut comerţ angro, în cea mai simplă formă a lui, operaţiune care nu te poate duce la faliment decât dacă vrei să speli nişte bani. S-a cumpărat age ...

Judecătorii au refuzat pactul cu diavolul

Miercuri, 16 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Scandalul legat de încercarea de revocare a unor magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stârnit o undă seismică foarte interesantă în interiorul justiţiei româneşti. Fără îndoială, sunt de analizat multe aspecte în această chestiune. Cel mai important lucru este, clar, viteza de reacţie a judecătorilor în faţa întregii mascarade cu substrat politic de la alegerea conducerii CSM. Spre plăcuta surpriză a tuturor, magistraţii de la Galaţi au fost printre ...

Ciondăneli la ţâţa puterii

Joi, 10 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
La fiecare patru ani, peste instituţiile publice se prăvăleşte urgia. Toţi şefii şi şefuşorii, cu rare excepţii, sunt chemaţi la Înalta Poartă (oricare ar fi ea; nu există diferenţe notabile de abordare între partide) pentru a fi măsuraţi, cântăriţi, ciufuliţi, buzunăriţi, maziliţi. Acest ritual pare izvorât din tenebrele Evului Mediu. Scenele seamănă uluitor cu momentul din filmul Mihai Viteazu în care domnitorul licita cu contracandidatul lui, în faţa sultanului, ...

Explozie într-un bloc din Galaţi. 15 apartamente au fost afectate

Luni, 31 Decembrie 2012 10:05 | Publicat în EVENIMENT
O puternică explozie a avut loc în dimineaţa de 31 decembrie într-un apartament din Galaţi. Locuinţa este situată la parterul unui bloc din zona Maşniţă (IC Frimu). În urma deflagraţiei au fost afectate în diferite grade 15 apartamente. Potrivit pompierilor, doar o singură persoană a fost rănită, deoarece, miraculos, explozia nu a produs niciun incendiu. La locul incidentului s-au deplasat două autospeciale şi un echipaj SMURD, acesta din urmă preluând-o şi transportând- ...

Ana n-are mere

Vineri, 04 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
A fost odată, ca niciodată, un program european prin care şcolarii erau recompensaţi cu un măr pe zi. Entuziasmant! Atâta doar că bucuria a durat puţin. Foarte puţin. Consecvenţi tradiţiilor mioritice, aleşii naţiei au făcut o aşa de cumplită varză din toată procedură, încât merele n-au ajuns la elevii gălăţeni nici măcar acum, la aproape cinci ani de când Comisia Europeană a aprobat fondurile necesare derulării activităţii. Eşecul acestui program are cauze atât ...

Cum a ratat Galaţiul sfârşitul lumii

Luni, 31 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Oricât am fi de critici cu anul 2012, oricâte necazuri ne-ar fi adus el, trebuie să recunoaştem că se încheie într-o notă optimistă. În toată luna decembrie am avut şansa să asistăm la o mulţime de evenimente în premieră, de concerte cu artişti de renume şi de tradiţii despre care cam uitaserăm, în traiul nostru grăbit şi presat de criză. E drept, am fost martori (ba chiar victime!) şi la o mulţime de vulgarităţi, stângăcii organizatorice şi aroganţe fără rost, ...

Scrisoare către Anul Nou

Sâmbătă, 29 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dragă Anule Nou! Află despre noi că te aşteptăm cu speranţă şi că suntem tare dornici de veşti bune de la tine. Bunăoară am vrea, Anule Nou, să ne aduci în dar străzi bune, fără gropi, dacă se poate asfaltate de firme care nu dau şpagă. Pentru că şpaga, imaculatule An Nou, înseamnă lucrări proaste, de mântuială, care ţin, aşa cum am păţit în ceilalţi ani, între câteva săptămâni şi câteva luni. Puţine luni. Am mai vrea, dacă nu cerem prea mult, şi apă ...
Pagina 22 din 64