SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

6 ianuarie: Botezul Domnului sau Epifania

Scris de Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013
Botezul Domnului, prăznuit mâine, 6 ianuarie, readuce în contemporaneitate gestul şi asumarea Sfântului Ioan Botezătorul de a-L arăta lumii pe Fiul lui Dumnezeu, botezându-L „cu apă spre pocăinţă”, ne relatează Sfântul Evanghelist Matei. Sfântul Ioan Botezătorul este „cel mai mare proroc născut din femeie”, care după ce s-a nevoit treizeci…

Spectacolul iubirii: „Noi suntem cel mai frumos cuplu din lume”

Scris de Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013
"Când începe să cânte, se schimbă anotimpurile. Orice ar părea că se întâmplă afară, lumina din ochii ei îmi aduce în suflet primăvara” * „Îmi place că este topit după copii şi că în fiecare iarnă se transformă în Moş Crăciun, spre bucuria celor mici şi chiar a celor mari,…

Cine mai crede în dragostea la prima vedere?

Scris de Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013
Dragostea la prima vedere este romantică, mulţi am văzut-o în filme sau am citit despre ea în cărţi, alţii poate chiar au simţit-o. O fi ea doar o manifestare a ochelarilor de cal, o cădere în orbul găinilor sau e doar o dorinţă arzătoare de a te îndrăgosti, indiferent de…

Tradiţii: Boboteaza sau Iordănitul

Scris de Vineri, 04 Ianuarie 2013
Premergător marelui praznic al Botezului Domnului, în comunităţile ortodoxe preoţii merg pe la casele creştinilor cu Boboteaza. Marele praznic împărătesc se sărbătoreşte pe 6 ianuarie. În Ajun şi de Bobotează se sfinţesc toate apele şi întreaga natură.Tradiţia „Bobotezei” vine din vechime şi se ştie că are ca punct de plecare…

Iată cum putem atrage turiştii! Brand nou pentru Galaţi - căprioara de pe Faleză

Scris de Vineri, 04 Ianuarie 2013
Pe 30 decembrie 2012, Daniel Brădeanu ne-a trimis un mesaj: „Am văzut azi, alergând pe faleză, o căprioară urmărită de o haită de câini comunitari. Am sunat la 112 şi i-am anunţat politicos, menţionând că nu este o urgenţă (!), să ia legătura cu cine ar putea rezolva problema. După…

Modernizare „festina lente!” Domnească 91 – lucrări sub supraveghere arheologică

Scris de Vineri, 04 Ianuarie 2013
Clădirile de patrimoniu nu pot fi atinse de re/constructor nici măcar cu intenţiile cele mai bune, fără o supraveghere continuă din partea instituţiilor de cultură specializate. La sfârşitul anului trecut, Consiliul Judeţului i-a chemat pe specialiştii în istorie când în curtea clădirii de patrimoniu din str. Domnească 91, fost sediu…

„Vedi Galaţi e poi mori!“ Dunărea, „deschisă” şi iarna!

Scris de Joi, 03 Ianuarie 2013
Nu numai Viena sau Budapesta îşi lasă faleza Dunării deschisă pasului iubitorului de natură chiar şi iarna! Pe ger, pe zăpadă, dar mai ales în zilele acestea călduţe, am întâlnit la malul Dunării noastre zeci de gălăţeni, de la îndrăgostiţi sau familii tinere cu copii sau chiar vârstnici care, dotaţi…

Balinteşti: Aventura caprelor din Volkswagen

Scris de Joi, 03 Ianuarie 2013
Petrică Chiriloiu. Locuinţa sa e la şosea, între Balinteşti şi Pochişcani. La Crăciun, în loc să fie la biserică, a avut de-a face cu Poliţia. Supărat foc: i se furaseră trei capre, cinci gâşte, un ham. Constatându-le, la prima oră a dimineţii, lipsa, a telefonat la 112: „Sunt din Balinteşti…

Ghimbirul, planta care face minuni în sezonul rece

Scris de Joi, 03 Ianuarie 2013
Datorită celor 13 funcţii benefice exercitate asupra sănătăţii, ghimbirul este considerat una dintre cele mai eficiente plante tropicale, potrivit portalului Csid.ro. Mai mult ca oricând, ghimbirul este recomandat în această perioadă, când ne confruntăm, pe de o parte, cu frigul care accentuează afecţiunile reumatice, iar, pe de altă parte, cu…

Din perspectiva Bisericii, semne bune anul are: Numărul 2013, al unităţii şi al plinătăţii

Scris de Joi, 03 Ianuarie 2013
Creştinii de la Dunărea de Jos au trecut în noul an 2013 cu rugăciune şi cu speranţa că anul care a început va fi mai rodnic. În vreme ce afară se detonau tone de artificii, în Catedrala Galaţilor şi în toate bisericile, Arhiereul Dunării de Jos, preoţii şi creştinii au…

Duminică, 6 ianuarie, în jurul prânzului: De Bobotează, pelerinaj la Dunăre

Scris de Joi, 03 Ianuarie 2013
Tradiţionalul pelerinaj la Dunăre se va desfăşura duminică, 6 ianuarie, zi când cinstim Botezul Domnului - Boboteaza. În biserici, dimineaţa va fi Liturghie şi slujba de sfinţire a apei, iar în jurul prânzului, întreaga suflare este aşteptată la malul Dunării, la Biserica "Precista". În aceste zile, preoţii vin în casele…

La Parfumul Teilor: Maşinile în adăposturi, câinii pe drum

Scris de Joi, 03 Ianuarie 2013
Centrul îşi pierde identitatea * Mulţi câini printre blocuri şi printre garajele care oricum nu-şi au locul în zonă * Un singur spaţiu cu pubele, atât pentru blocuri, cât şi pentru restaurante * Cine n-are garaj îşi face umbrar pentru maşină Când spui Centru, te gândeşti la o zonă frumoasă…

An crud pentru personalitatile Galaţiului. Vezi aici cine a încetat din viaţă în 2012

Scris de Miercuri, 02 Ianuarie 2013
Anul 2012 a fost unul crud pentru viaţa artistică, academică şi politică a Galaţiului. În acest an au dispărut dintre noi nume importante ale vieţii publice În luna aprilie a plecat în lumea celor drepţi prof. dr. ing. Ion Crudu. Ion Crudu (n.29 august 1927, Com Scheia, Sat Mihoveni, jud.…

Schimbarea la faţă a sistemului medical, după adoptarea noii Legi a sănătăţii

Scris de Miercuri, 02 Ianuarie 2013
Numărul caselor judeţene de asigurări de sănătate va fi redus Pachetul de asigurări de bază va acoperi doar costurile tratamentelor scumpe Spitalele vor căpăta o autonomie sporită, nemaifiind unităţi bugetate După ce a trecut de faza dezbaterilor publice, proiectul noii Legi a Sănătăţii se află de la începutul lunii decembrie…

Leacuri antimahmureală

Scris de Marți, 01 Ianuarie 2013
Sunt oameni care-şi aduc aminte cu plăcere de serile în care ultimul pahar de băutură nu era altceva decât o invitaţie pentru unul nou. Dacă faci parte din categoria celor de mai sus, însă, este tot atât de probabil că nu poţi uita nici dimineţile de după, atunci când starea…

Galaţiul cozilor. Vezi aici topul celor mai mari cozi din 2012 (VIDEO)

Scris de Luni, 31 Decembrie 2012
Gălăţenii nu s-au dezobişnuit de cozi nici la 23 de ani de la căderea comunismului. În rândurile ce urmează vom încerca să propunem un top mai ciudat: cele mai spectaculoase cozi ale anului 2012. Prima coadă din 2012! Pensionarii s-au îmbulzit pentru abonamenteNici nu începuse bine anul şi gălăţenii găsiseră…

Gălăţenii reclamă lucruri trăznite: Misterul tezaurului dispărut şi dracii din urechi

Scris de Luni, 31 Decembrie 2012
Fenomene paranormale, efecte ciudate ale noilor tehnologii sau conflicte închipuite cu personaje mai mult sau mai puţin reale fac obiectul unor sesizări pe care poliţiştii gălăţeni sunt nevoiţi să le cerceteze şi să le soluţioneze Nimic nu este imposibil pentru optimişti! Dar nici pentru cei care din plăcerea de a…

Pluguşorul Vieţii Libere!

Scris de Luni, 31 Decembrie 2012
(cu sănătate pentru toţi cititorii celui mai bun ziar din Moldova) Aho!... aho!... aho!... aho!... staţi cuminţi! nu fac mişto! fiţi atenţi! porniţi urechea! nu mă pun cu ţaţa strechea, nu mă dau mare şi tare nici pe câmp, nici în parcare, nici în casă, nici în curte... nici găman…

Între 2 şi 5 ianuarie: Preoţii vor veni cu Boboteaza, în casele noastre

Scris de Duminică, 30 Decembrie 2012
După ce vom păşi în anul 2013, premergător marii sărbători de Bobotează, preoţii vor veni în casele noastre. „În funcţie de programul fiecărui slujitor, între 2 şi 5 ianuarie 2013, zi când este Ajunul Bobotezei, preoţii vor veni în casele noastre cu tradiţionala vizită de Bobotează şi vor sfinţi oamenii,…

Sărbătorile celor singuri. Reportaj la Adăpostul pentru oamenii străzii

Scris de Duminică, 30 Decembrie 2012
100 de persoane îşi petrec săbătorile de la Adăpostul pentru oamenii străzii din incinta Spitalului de Psihiatrie * Dincolo de luptele lor pentru supravieţuire, unii dintre tinerii de acolo ar vrea să îşi poată petrece Revelionul în sânul familiei, iar alţii visează să poată închiria o cameră de hotel * …

Aveţi o maşină Singer? Atenţie la ofertele celor care vă promit bani grei în schimbul lor!

Scris de Sâmbătă, 29 Decembrie 2012
Escrocheriile cu maşini de cusut fabricate în Germania anilor interbelici, care au cunoscut un avânt puternic în anii 2004 - 2005, revin în forţă * Pretinşii colecţionari mizează pe câştiguri mai mici şi încearcă să stoarcă bani sub pretextul „certificatelor de autenticitate” În jurul maşinilor de cusut „Singer”, fabricate în…

Cele mai importante premiere medicale româneşti ale anului 2012

Scris de Sâmbătă, 29 Decembrie 2012
Alături de criza perpetuă şi parcă din ce în ce mai acută a sistemului medical românesc, anul care tocmai se încheie marchează şi numeroase premiere medicale autohtone. Cele mai notabile reuşite sunt în domeniul chirurgiei cardiovasculare, a neurochirurgiei şi în prelevarea de organe destinate transplanturilor. Primul transplant hepatic Şeful Centrului…

Biserica Sfânţilor Daniil Sihastrul şi Ioan Iacob de la Neamţ: Opt ani de provizorat la parterul unui bloc

Scris de Sâmbătă, 29 Decembrie 2012
În 2007, Consiliul Local Galaţi a alocat un miliard lei pentru ridicarea bisericii * Din lipsa unui loc, banii au fost retraşi * Tot de atunci, cele 1.400 de familii aşteaptă „îndurare” de la autorităţile locale şi un loc pentru cei doi sfinţi români Creştinii aparţinători Parohiei „Sfântul Daniil Sihastrul…

Copii născuţi de Revelion. De la superstiţie la afacere

Scris de Sâmbătă, 29 Decembrie 2012
Tot mai mulţi părinţi îşi planifică sarcina astfel încât bebeluşul lor să se nască în noaptea dintre ani. Şi asta pentru că, încă din Egiptul Antic, există credinţa conform căreia cel născut într-un astfel de moment va avea o viaţă lipsită de griji şi încununată cu succes. Se spune că…
Pagina 407 din 615