SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Remediu naturist pentru INSOMNII

Scris de Sâmbătă, 09 Aprilie 2016
Suferi de insomnie? Iată ce remediu naturist recomandă specialiștii. Florile de tei destind, calmează şi induc un somn liniştit. Uleiul volatil din florile de tei are o acţiune relaxantă şi sedativă. Pentru a prepara ceaiul este suficient să laşi patru-cinci flori de tei la infuzat timp de 5 minute. Acţiunea…

”Copiii cu nevoi speciale trebuie ascultaţi”, susține mama care a deschis un CENTRU pentru minorii cu dizabilități

Scris de Sâmbătă, 09 Aprilie 2016
Cei mai mulţi oameni îi ignoră, unii îi privesc cu milă, iar foarte puţini înţeleg ce se petrece cu adevărat în sufletul lor. Este vorba despre copiii cu nevoi speciale, care au prea puţini îngeri păzitori pe pământ. Totuşi, există oameni care luptă pentru a le face viaţa frumoasă. Aceasta…

REȚETE ieftine şi bune, de POST, de la Radu Anton Roman citire

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2016
Două feluri de mâncare cu 22 de lei Mai sunt trei săptămâni din Postul Mare, aşa că s-ar putea să ni se lungească urechile de foame dacă punem în farfurie numai pateu vegetal sau conserve din soia, în tot timpul ăsta. Plus că n-ar fi nici prea gustos, nici prea…

Cum a fost MARCATĂ la Galaţi Ziua Mondială a Sănătăţii

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2016
Principala temă a Zilei Mondiale a Sănătăţii (7 aprilie) din acest an a fost cea a diabetului zaharat, boală care afectează anual milioane de oameni. Evenimentul a fost marcat şi la Galaţi, printr-o acţiune tematică organizată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu…

Vine ziua primului român devenit SFÂNT

Scris de Joi, 07 Aprilie 2016
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Calinic de la Cernica, primul sfânt autohton canonizat de Biserica Ortodoxă Română (BOR), pe 11 aprilie, adică lunea viitoare. Potrivit informaţiilor BOR, Calinic s-a născut, la Bucureşti, pe data de 7 octombrie 1787. S-a călugărit la vârsta de 20 de ani şi a devenit…

ATENȚIONARE MEDICALĂ/ Spray pentru tratarea răcelilor, interzis în România

Scris de Joi, 07 Aprilie 2016
Un spray folosit pentru tratarea infecţiilor de căi respiratorii, va fi retras de autorităţile din România. Este vorba despre Bioparox. Aşa a decis, recent, Agenţia Europeană a Medicamentului, care a precizat că, după o reevaluare, s-a demonstrat că spray-ul are mai multe efecte negative şi poate duce în unele cazuri…

LOCURI DE MUNCĂ GALAȚI/ Angajări, din rândul civililor, în sistemul penitenciar

Scris de Joi, 07 Aprilie 2016
Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi face angajări din sursă externă. Astfel, au fost scose la concurs 18 posturi pentru agenţi în sectorul operativ, dintre care 13 sunt pentru bărbaţi şi cinci pentru femei, două posturi pentru funcţia de ofiţer psiholog în cadrul sectorului reintegrare socială şi două posturi pentru funcţia…

ÎNCEPE sezonul muşcăturilor de CĂPUȘE. Cum ne FERIM de ”boala cu 1.000 de feţe”

Scris de Joi, 07 Aprilie 2016
Faptul că am descoperit că o căpuşă ne-a muşcat nu înseamnă automat că ne-am şi îmbolnăvit de boala Lyme, ne liniştesc medicii * Este recomandată scoaterea căpuşei în urma unui consult medical şi nu acasă, în mod improvizat Temperaturile crescute care ne-au întâmpinat mai repede anul acesta grăbesc şi venirea…

O nouă CLINICĂ medicală privată a fost INAUGURATĂ la Galaţi

Scris de Miercuri, 06 Aprilie 2016
Medicover, unul dintre cei mai importanţi operatori de servicii medicale private din România, a deschis la Galaţi o nouă clinică multidisciplinară, situată pe strada Tineretului nr. 16A, în Piaţa Energiei. Inaugurarea a avut loc astăzi, 6 aprilie. Investiţia s-a ridicat la 700.000 de euro, potrivit unui comunicat de presă. Clinica,…

PARCUL NETERMINAT de lângă Şcoala Nr. 28. Praf in ochi pentru părinţii gălăţeni

Scris de Miercuri, 06 Aprilie 2016
Nu am înţeles sub nicio formă ce se urmăreşte prin construcţia parţială a unora dintre spaţiile de joacă pentru copiii din oraşul Galaţi! Vă voi relata în cele ce urmează cazul parculeţului aflat între Şcoala Generală Nr. 28 "Mihai Eminescu" şi zona "Trei Star". Îmi aduc aminte, eram copil şi…

Program inedit: CONTROLOR pentru o zi, pe autobuzele TRANSURB

Scris de Miercuri, 06 Aprilie 2016
În zilele de 29 şi 30 martie, am fost controlor voluntar, primul din ţară, având în vedere că programul "Controlor pentru o zi" pe mijloacele de transport Transurb a demarat la iniţiativa mea. De pornit a fost simplu, am mers, am vorbit şi au acceptat. Apoi, cu nerăbdarea caracteristică unui…

OPINII/ Şperţul, şpaga şi coteţul

Scris de Miercuri, 06 Aprilie 2016
Am spus mereu că nu am nici un fel de remuşcare în a trimite pe cineva în puşcărie dacă îmi cere şpagă. O prietenă m-a întrebat dacă nu cumva mi se pare cam violent limbajul şi am avut o discuţie constructivă din care voi încerca să fac un rezumat. Nu…

O nouă DONAȚIE pentru Spitalul Judeţean din partea ArcelorMittal Galaţi

Scris de Marți, 05 Aprilie 2016
ArcelorMittal Galaţi a făcut o nouă serie de donaţii către Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Andrei”, constând în echipamente medicale de ultimă generaţie. Compania a achiziţionat şi a donat o lampă pentru o masă de chirurgie aflată în folosinţa secţiei de Chirurgie Plastică şi Reparatorie, un motor B Braun pentru…

CRIZĂ de vaccin hexavalent pentru bebeluşi, din nou, în judeţul Galaţi

Scris de Marți, 05 Aprilie 2016
O nouă criză de vaccin hexavalent afectează judeţul Galaţi, de la sfârşitul lunii martie. Produsul biologic nu se mai găseşte în cabinetele medicilor de familie, iar în stocurile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) mai există doar zece doze, o cantitate nesemnificativă având în vedere necesarul real al judeţului. În lipsa…

ABSURD DE GALAŢI/ Staţia pe unde nu trece autobuzul

Scris de Marți, 05 Aprilie 2016
În timpul periplului de săptămâna trecută din cartierul Micro 39C, ne-am întâlnit cu trei domni care stăteau în staţie aproape de drumul de centură. Ne-am apropiat de ei pentru a-i întreba ce autobuz aşteaptă şi, cu un zâmbet senin pe faţă, ne-au replicat "nu aşteptăm nici un autobuz, că nu…

SPECTACOL dedicat Paştelui

Scris de Marți, 05 Aprilie 2016
Peste 40 de membri ai comunităţii germane gălăţene au sărbătorit duminică, 3 aprilie, Învierea Domnului, la sediul Forumului German. Tiberiu Hirschkorn, preşedintele forumului, a organizat, alături de Elena Popa, o serie de activităţi dedicate Paştelui, pregătind un program artistic, în cadrul căruia au fost prezentate tradiţii specifice, s-au recitat poezii,…

Ne mai trebuie câteva scări; nescrise? Declaraţii de dragoste călcate-n picioare!

Scris de Marți, 05 Aprilie 2016
Cum mai iubeşte lumea: îşi pune inima la picioarele iubitei, cu riscul ca aceasta să calce pe ea! S-a împestriţat de tot scara monumentală care coboară de pe Faleza Superioară la Dunăre, dar un ingenios a găsit destul loc, scriind direct pe jos. Alături de inimioara roşie ca focul, scrie:…

Gălăţenii pot merge din nou la MEDICII DE FAMILIE, după reluarea activităţii normale de la CABINETELE MEDICALE

Scris de Marți, 05 Aprilie 2016
* Medicii sunt nemulţumiţi de măsurile prevăzute în Contractul-cadru încheiat cu Casa de Sănătate * Unii doctori au continuat să ofere consultaţii gratuite chiar şi în cele două zile de protest Medicii de familie din judeţul Galaţi au decis reluarea activităţii normale de la cabinete, după ce vineri şi luni…

Consultări pe tema FONDURILOR alocate activităţilor de tineret

Scris de Luni, 04 Aprilie 2016
Gălăţenii interesaţi de problema transparenţei fondurilor publice alocate pentru activităţile de tineret pot participa la două evenimente din cadrul proiectului „Tineri pentru democraţie: transparenţă şi bună guvernare în alocarea şi gestionarea fondurilor publice pentru tineret la nivelul autorităţilor locale”. Pe data de 5 aprilie, între orele 15,00 - 18,00, se…

Inaugurarea Institutului transfrontalier de studii internaţionale şi justiţie penală

Scris de Luni, 04 Aprilie 2016
Institutul transfrontalier de studii internaţionale şi justiţie penală al Universităţii "Dunărea de Jos" a fost inaugurat, vineri, în prezenţa directorilor Institutelor de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române şi din Republica Moldova, a vicepreşedinelor Uniunii Juriştilor din România şi a preşedintelui Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale, a preşedintelui Asociaţiei Procurorilor…

Lansare de carte, la sediul "Vieţii libere"/ "Poftă bună cu Gina Bradea"

Scris de Luni, 04 Aprilie 2016
Cunoscutul blogger culinar Gina Bradea şi-a lansat, vineri după-amiază, la Galaţi, prima carte de bucate. Intitulată „Poftă bună cu Gina Bradea. Reţete simple, de mare efect”, cartea conţine 30 de reţete scrise cu dibăcie. Important e şi că, la fiecare dintre ele, aveţi sfaturi legate de felul în care trebuie…

Concurs pentru pasionaţii de fotografie/ "APA - de la sursă la emisar"

Scris de Luni, 04 Aprilie 2016
Gălăţenii pasionaţi de fotografie pot participa la cea de-a treia ediţie a concursului cu tema "APA - de la sursă la emisar", organizat de Grupul Tinerilor Profesionişti - Romanian Young Water Professionals, sub coordonarea Asociaţiei Române a Apei, în cadrul Forumului Regional al Apei Dunăre - Europa de Est, în…

Finanţare de la bugetul local/ Bani pentru Cupa "Danubius"

Scris de Luni, 04 Aprilie 2016
Prin contractul de asociere între Primăria Galaţi şi Asociaţia Persoanelor cu Handicap "Sporting Club", s-au alocat, de la bugetul local, 45.000 de lei, în vederea organizării competiţiei sportive Cupa "Danubius", ediţia a XXIV-a. Competiţia, destinată persoanelor cu handicap locomotor, va avea loc în perioada 13-17 aprilie şi va cuprinde baschet…

RADEF ar putea intra în insolvenţă/ Ce se întâmplă cu cinematografele din Galaţi

Scris de Luni, 04 Aprilie 2016
Chiar dacă administrează o bună parte dintre cinematografele şi grădinile de spectacole din ţară de mai bine de 60 de ani, gigantul RADEF RomâniaFilm ar putea intra în insolvenţă, la cererea Direcţiei de Taxe Locale şi Impozite a sectorului 4, din Bucureşti. Organizată juridic sub forma unei regii autonome, societatea…
Pagina 220 din 616