* Şi-a lăsat mama, tatăl şi sora încă de la 11 ani pentru a juca fotbal la mai bine de 100 de kilometri distanţă de casă * Viaţa trăită departe de ai săi l-a maturizat astfel încât, la 20 de ani, nu mai are niciun secret * Rău pe teren, Liviu este, de altfel, un tip blând în afara lui * Duminică a marcat primul său gol de când se află la Oţelul *
Viaţa lui Liviu, militărie curată
· Născut pe 6 iunie 1989 la Şimleu Silvaniei (judeţul Sălaj), localitate cu aproximativ 16.000 de locuitori;
· are o soră pe care spune cu patimă că o iubeşte foarte mult;
· tatăl său este electrician, iar mama infirmieră la Spitalul din Şimleu Silvaniei;
· ştie să gătească, iar „dulcele” său favorit sunt clătitele, pe care spune că le prepară cu multă plăcere;
· are maşină, un Volkswagen Golf 4, pe care şi-a lovit-o de curând în traficul gălăţean;
· îi plac filmele de groază, că-l ţin în suspans, şi muzica lăutărească;
· are un tatuaj „chinezesc” pe antebraţul stâng care înseamnă „Nu te da bătut niciodată!”
· îşi face zilnic rugăciunea, are un unchi preot.
„Mi-a fost greu”
La numai 20 de ani ai săi vorbeşte cu o maturitate aproape nelalocul ei. Doar zâmbetul ştrengăresc, foarte des de găsit pe chipul său, mai face legătura cu vârsta din buletin.
A plecat de acasă de la 11 ani şi ceva, când alţi băieţi încă se ţin de fusta mamei. „Mi-a fost greu, nu pot spune altceva, mai ales în primul an, dar am trecut peste toate.
Nici nu-mi vine să cred că a trecut atâta timp de când am plecat de lângă mama şi tata”, vorbeşte cu un accent de emoţie jucătorul de la Oţelul care duminică a marcat primul său gol în Liga I.
Venit la echipa gălăţeană din iunie, Liviu Antal nu şi-a mai văzut casa părintească pe care, cât timp am discutat cu el (mai bine de jumătate de oră), a evocat-o în fel şi chip.
Admite că-şi iubeşte familia ca pe ochii din cap – e un copil de trupă al mileniului al treilea pe care viaţa l-a educat să facă de mic diferenţa între rău şi bine.
„Nu mă mai tem de nimic”
Era în clasa a V-a când antrenorul Lucian Stanciu, cel care i-a fost şi diriginte, poate chiar şi un tată cu juma’ de normă, l-a luat la Oradea. „Mă şi îmbolnăvisem atunci, aveam un soi de hepatită, că i-am băgat în sperieţi pe ai mei.
N-au vrut să mă mai lase să plec, eram şi destul de firav, dar antrenorul a tras de ei, i-a convins până la urmă”, povesteşte mijlocaşul dreapta care a trecut apoi pe la LPS Oradea, FC Bihor, Concordia Chiajna şi FCM Tg. Mureş.
Şi pentru că a simţit mângâierea sfaturilor materne şi alintul doar prin telefon, Liviu se consideră atât de puternic că nimic nu-l mai sperie: „Nu mă tem de nimic, deja m-am obişnuit şi cu Galaţiul, chiar dacă e aşa de departe de casă, de zici că-i în altă ţară”.
Locuieşte într-un apartament închiriat de club în Complexul „Privilege” din Valea Ţiglinei şi a fost vizitat de două ori de părinţi.
E „duşmanul” arbitrilor!
Dacă i-ai sta în cale, nu ţi-ar zice să te dai într-o parte. Te-ar ocoli cu multă grijă pentru că se consideră un tip blând ca un miel. „Multă lume îmi zice că nu semăn deloc cu cel din terenul de fotbal”, admite jucătorul care atunci când luptă pentru minge este de temut.
În cantonamentul din Slovenia, la un meci cu bulgarii de la Slavia Sofia, a pus la pământ doi haidamaci într-o fracţiune de secundă. I-a culcat cu două plonjoane la sacrificiu! „Nu ştiu de ce, dar din perioada junioratului, m-au urmărit mereu cartonaşele galbene. Poate că-s eu blond”, glumeşte „oţelarul”, dar este clar că atitudinea sa de pe gazon, una de războinic, îi sare în ochi arbitrului de fiecare dată.
Cine-i primul jucător al Oţelului care este suspendat în acest sezon din cauza avertismentelor? Liviu Antal, fireşte, cel care n-are mamă, n-are tată când vine vorba de fotbal!
În fotografii - Liviu Antal, cel mai proaspăt marcator al Oţelului
