CSM Phoenix CSU Galați, victorie de peste o sută de puncte în fața suporterilor

CSM Phoenix CSU Galați, victorie de peste o sută de puncte în fața suporterilor
Moss și Corpodean, în acțiune (Sonia Baciu)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Echipa de baschet masculin CSM Phoenix CSU s-a impus cu scorul de 110-59 (54-26), în fața formației CSM VSKC Miercurea Ciuc, în meciul contând pentru etapa a doua din Liga Națională (LN) - Grupa C.

Evoluția scorului i-a permis antrenorului Dragan Radovici să ruleze întregul lot, ”banca” reușind mai bine de un sfert din punctele marcate. De altfel, acesta a fost debutul ca marcator în LN a celui mai tânăr jucător al echipei gălățene, Alexandru Patko (16 ani), care a reușit să înscrie două coșuri de la mare distanță, dar și al americanului Aaron Moss, cu un ”double-double”, 19 recuperări, 13 pase decisive și 3 puncte.

”Mă bucur că am jucat. Am intrat, am dat șase puncte. Este foarte important să jucăm alături de cei mai experimentați, mai avansați în jocul pe care îl fac. Avem ce învăța de la ei”, a declarat Patko.  

Ceilalți realizatori ai echipei gălățene au fost: Miller cu 30 de puncte, 6 recuperări și 3 ”assists”; Corpodean 17 p, 4 r, 4 a; Perovici 17 p, 3 r, 3 a; Dukici 9 p, 1 r, 1 a; Voinescu 7 p, 4 r, 3 a; Vlad 5 p, 2 a și Grecu 4 p, 1 r și 3 a și Giangu - o pasă decisivă.

În etapa următoare, CSM Phoenix CSU Galați va juca, duminică, în deplasare, cu CSM Sighetu Marmației.

Citit 1511 ori Ultima modificare Joi, 18 Octombrie 2018 10:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.