După desemnarea prim-ministrului, preşedintele României pierde susţinători pe Facebook

După desemnarea prim-ministrului, preşedintele României pierde susţinători pe Facebook
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis este contestat în mediul online, după decizia de a o desemna pe Viorica Dăncilă în funcţia de premier, în mai puţin de 20 de ore, peste 3.300 de oameni retrăgând like-ul de pe pagina de Facebook a preşedintelui, potrivit Mediafax.

În momentul desemnării Vioricăi Dăncilă, preşedintele avea 1.815.189 de like-uri la pagina sa. Au început să curgă apoi mesajele negative şi să fie retrase like-urile, pagina ajungând, joi la prânz, la 1.811.860.

"Domnule preşedinte, ai dezamăgit multă lume cu această decizie, păcat că nu a fost Băsescu, că-i liniştea el pe cei de la PSD. Nu ştiu ce calcule aţi făcut, dar aţi pierdut multe voturi pentru al doilea mandat, trebuia să respingeţi această propunere, să vină cu altă propunere, aşa va vedea lumea că vă bateţi cu ei, aşa aţi lăsat poporul pe mâna şmecherilor", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a şefului statului.

O altă persoană îi transmite lui Klaus Iohannis că nu va mai avea votul şi like-ul său, decât atunci când va demonstra că este preşedintele ţării. "Când veţi demonstra că sunteţi preşedintele meu şi al ţării veţi mai avea like-ul şi votul meu. Până atunci, rămâneţi cu PSDracnea şi Dancilă care fac praf România", potrivit mesajului.

O femeie i-a amintit preşedintelui că a stat opt ore în frig şi ploaie ca să-l voteze. "Am stat opt ore în ploaie şi frig ca sa vă votez. Constituţia o aveţi de partea dumnevoastră, prefer alegeri anticipate decât un alt premier al infractorilor. Mulţi suntem departe de ţară şi suntem foarte îngrijoraţi de soarta ţării. Nu ne dezamăgiţi! Cu respect, Paula Mari", potrivit postării.

O altă persoană caracterizează decizia lui Iohannis drept o bătaie de joc la adresa poporului. "Am decis să dau PSD încă o şansă"... Şi poporului când îi daţi o şansă? Vă bateţi joc de el. Chiar credeţi că aşa vă mai asiguraţi un mandat? Până când să mai îndurăm circul ăsta? N-aţi făcut nimic bun pentru ţară asta; sunteţi degeaba", se arată în mesaj.

"Pas cu pas v-aţi vândut penalilor! Fiul meu e cel mai dezamăgit, la 18 ani v-a dat primul vot şi azi i-aţi demonstrat că l-aţi trădat!", potrivit unui alt mesaj primit de Iohannis.

De asemenea, Comunitatea "Corupţia Ucide", grupul civic "#Rezistenţa" şi ONG-ul "Iniţiativa România" au criticat decizia preşedintelui Klaus Iohannis de o desemna premier pe Viorica Dăncilă, precizând că este un gest de complicitate cu PSD.

Citit 1117 ori Ultima modificare Joi, 18 Ianuarie 2018 17:47

2 comentarii

  • postat de Betia unora
    Joi, 18 Ianuarie 2018 21:02
    45.62.249.***
    Mai oameni buni voi nu sunteti sanatosi la cap? Ati ajuns sa comentati like-uri pe Facebook? Mai oameni buni treziti-va naibii la realitate ca pe lumea aceasta sunt lucruri mult mai importante decat ca pierde cineva like-uri pe Facebook, like-uri ale unor anarhisti care instiga la nerespectarea Constitutiei.

    Pe lumea asta sunt lucruri mult mai importante decat ca pierde careva like-uri pe Facebook:

    https://www.viata-libera.ro/eveniment/102380-un-gest-mic-pentru-viata-lui-teo

    Ce naiba bai nene? V-ati pierdut mintile cu totii? Facem analize si dezbateri si scriem ca a pierdut careva like-uri pe Facebook cand viata unora atarna de un fir de par? Mai oameni buni treziti-va naibii la realitate ca in tara asta unii au taiat salarii si pensii si au inchis spitalele prin tara si apoi cei care au facut asta s-au dus sa chefuiasca si acum si-au schimbat sigla de partid. Iar altii precum copilul acesta se lupta sa traiasca, iar voi analizati ca a pierdut cineva like-uri pe Faebook fiindca a respectat Constitutia si nu a facut o ilegalitate instigat de unii habauci din strada care stiu 3 lozinci inguste, in total. Da, acum Iohannis a respectat Constitutia si nu a mai facut jocuri de culise sau nu a mai facut ce au vrut unii ce au 3 lozinci in cap.
    2
    2
    Raportează
  • postat de Rezistoid
    Joi, 18 Ianuarie 2018 19:56
    199.249.223.***
    Pai ce aia-s nemultumiti ca Presedintele a respectat Constitutia si legile tarii?
    Sa intelegem ca "rezististii" astia, anarhistii astia il instigau pe Klaus Iohannis la nerespectarea Constitutiei? Eu inteleg ca indiferent de cum e legea in tara asta ar trebui toti sa faca dupa cum le dicteaza ei niste zevzeci care nu citesc si nu se informeaza inainte sa strige aiurea 3 lozinci. Sunt si care se informeaza dinainte si tot striga contra, dar macar aia isi asuma ce striga si anume ca vor ca indiferent cum ar fi legea sa se faca totul dupa cum vor ei, ceea ce nu se poate daca vrem sa fim o tara democratica, daca vrem sa fim o tara sanatoasa la cap.

    A pierdut niste "like-uri, dar poate ca a mai castigat(recuperat) ceva simpatizanti din partea cealalta, desi nu trebuie sa ridicam pe nimeni in slavi pentru normalitate, atunci cand se comporta normal, firesc, doar pentru ca a facut ceva normal, firesc, constitutional. Ce? Cumva anarhistii astia, scandalagii astia vroiau sa le dea guvernarea probabil unora care au luat 3% voturi in Parlament? Ceea ce nu se poate. Golania sa fie data deoparte. Daca vreti anarhie si nerespectarea Constitutiei doar fiindca nu va convine voua ce scrie in Constitutie sau doar fiindca nu va convin voua anumite legi atunci duceti-va in Ucraina acolo unde societatea e vraiste si ce "bine" a facut "vraistea", "golania" statului Ucraina.

    Acum scandalagii lui Monica Macovei il injura pe Iohannis fiindca Iohannis a respectat Constitutia si a dat guvernarea celor care au dovedit ca au majoritatea in Parlament. Daca nu va convine Democratia si daca nu va convine votul democratic, doar fiindca nu a iesit cum ati vrut voi, unii pusi pe facut golanii atunci duceti-va in alt stat, poate in Koreea de Nord.

    Lasa ca a pierdut niste rahaturi de like-uri, dar a mai recuperat, cei drep putin, dar a recuperat din partea cealalta facand exact ceea ce spunea Constitutia si sper ca de acum inainte Klauss Werner Iohannis sa respecte Constitutia si sa nu mai faca jocurile unor habauci care dupa cate am vazut se preteaza la golanii prin strada fiindca nu le convine ca nu a iesit cum vor ei.

    A pierdut Iohannis niste like-uri pe Facebook...vai Doamne? Cred ca presedintele nu mai poate sa doarma(ironie). Bai voi va auziti cand vorbiti? Voi va auziti cand instigati la scandal si la nerespectarea Constitutiei si a votului democratic dat?

    Ce vreti? Iarasi sa nu se respecte votul, inca o data asa cum s-a ignorat cand romanii au mai votat si l-au trimis acasa pe basescu traian, iar el impotriva votului care i-a spus sa plece, basescu a ramas? Asta vreti? Democratia inseamna vot si mai presupune ca uneori sa mai si pierzi alegerile, iar scandalagii de rezististi au pierdut la vot. Daca nu le convine "rezististilor" scandalagii sa plece din tara asta si ei si basescu, sa plece prin Koreea de Nord.
    2
    2
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.