Polițiști cu fumigene, la Palatul Cotroceni

Polițiști cu fumigene, la Palatul Cotroceni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii au protestat, miercuri, 24 februarie 2021, în fața Palatului Cotroceni, nemulțumiți de politica salarială a guvernului. Aceștia au aprins fumigene și au reclamat că jandarmii i-au împiedicat să-și strige nemulțumirile, potrivit postărilor pe Facebook ale Sindicatului Europol.

"Asistăm la un haos nemaiîntâlnit în istoria guvernării din România, în care premierul vine săptămânal cu anunțul unor noi măsuri de austeritate, ministrul Muncii, Raluca Turcan, se contrazice în declarații, ba că se taie sporuri, ba că nu se taie (...), iar ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, laudă bugetul alocat MAI, în condițiile în care polițiștii au sporurile, compensațiile și majorările plafonate la nivelul anului 2009, plata tranșei a treia din Legea-cadru este suspendată, iar decontarea serviciilor turistice rămâne istorie", se arata într-un comunicat al Europol.

Jandarmeria a transmis, ulterior, un comunicat de presă prin care dezminte "în mod categoric" informația potrivit căreia "Jandarmeria Română a creat busculadă la protestul polițiștilor". Totodată, instituția menționează că protestatarii au obligația "de a nu participa la adunări publice cu materiale explozive sau incendiare".

Citit 736 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Februarie 2021 21:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.