Relaxarea restricțiilor trebuie decisă de specialiști

Relaxarea restricțiilor trebuie decisă de specialiști
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că decizia cu privire la relaxarea măsurilor trebuie să aparţină specialiştilor. El a fost întrebat despre o posibilă derogare de la măsurile impuse, cum ar fi purtarea măştii de protecţie, pe 1 mai.

"Astăzi, când vorbim, există o reglementare foarte clară legată de portul măştii. Este obligatoriu să purtăm mască şi la mare, şi la munte, şi în altă parte. În consecinţă, dacă, aşa cum domnul prim-ministru a anunţat, Comitetul interministerial, la care se vor adăuga, pe lângă toţi membrii guvernului, specialişti, reprezentanţi HoReCa, societate civilă, vor ajunge la concluzia că numărul de cazuri de îmbolnăviri zilnice a scăzut, presiunea pe ATI este mult diminuată, toţi angajaţii HoReCa reuşesc să se imunizeze până la 1 iunie, clar că în acest organism se poate lua în discuţie, pentru că suntem oameni normali şi de bun simţ. Eu nu cred că aţi văzut intrând în apă cu mască undeva în această lume, cum de altfel nu cred că în vârful muntelui, unde nu este nimeni în jurul tău, aţi văzut oameni purtând mască, sigur, mai sunt, dar decizia trebuie să aparţină specialiştilor", a spus Bode.

El a subliniat că ceea ce s-a întâmplat anul trecut pe litoral "nu ne dă speranţe foarte mari". "Erau mii de oameni unul lângă celălalt fără mască, asta nu înseamnă decât posibil focar. Aceste măsuri pe care le-a anunţat prim-ministrul, dublate de o campanie de imunizare de succes (...), pot conduce la o astfel de decizie, dar, când vorbim, magazinele se închid, conform reglementărilor, la ora 18,00 şi ora 20,00, în funcţie de indicele la o mie de locuitori, iar portul măştii este obligatoriu", a mai afirmat Bode.

Citit 577 ori Ultima modificare Luni, 12 Aprilie 2021 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.