Guvernul Florin Cîțu a fost demis

Guvernul Florin Cîțu a fost demis
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Moțiunea de cenzură depusă de PSD și susținută de USR și AUR a fost adoptată marți, cu 281 de voturi pentru, în condițiile în care nu au existat voturi împotrivă sau abțineri. La vot au fost prezenți 318 parlamentari, din totalul de 466. Guvernul condus de Florin Cîțu a fost astfel demis, după mai puțin de 11 luni de la învestire, mai exact după 278 de zile, și la o lună de la retragerea USR PLUS de la guvernare. Scorul din Parlament pentru înlăturarea Cabinetului Cîțu este unul istoric, fiind cel mai mare număr de voturi înregistrat la o moțiune de cenzură în România post-decembristă.

Discursurile premergătoare votului nu au fost lipsite de acuze dure. Astfel, premierul demis a arătat că "astăzi (marți - n.r.) a murit moralitatea. Dragi români, ați fost trădați. USR votează alături de PSD, se poate să fie mai josnici de atât liderii USR? S-au aliat cu socialiștii și neofasciștii" și a adăugat că "responsabilitatea pentru tot ce urmează e a USR: dobânzi, pandemie, curs. La PSD e de înțeles, dar USR votează o moțiune de cenzură care spune despre propriii miniștri că sunt incompetenți".

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost de părere că "azi facem dreptate: guvernul Cîțu pleacă acasă. Nici nu ați început să guvernați, nouă luni v-ați bătut ca chiorii pentru șefia PNL. Acum ați ajuns șef peste un hoit politic. PNL începe să miroasă a PNȚCD", în timp ce fostul vicepremier USR Dan Barna l-a acuzat pe Florin Cîțu de "iresponsabilitate relaxată". "Ne-ați spus că valul 4 nu ne privește pe noi. Ați dat grav de gard campania de vaccinare, ați organizat congres cu 5.000 de oameni. Ați fost frânarul reformelor", a mai precizat Barna.

Conform Constituției, Guvernul demis îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii unui nou cabinet.

Citit 776 ori Ultima modificare Marți, 05 Octombrie 2021 18:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.