Ministrul Florin Roman a demisionat din Guvern

Ministrul Florin Roman a demisionat din Guvern
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Florin Roman (PNL) a demisionat, miercuri, din funcția de ministru al Cercetării. El și-a anunțat demisia pe Facebook, după ce cotidianul "Libertatea" a publicat o investigație care a demonstrat că și-a trecut în CV o diplomă inexistentă: licența în economie la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. UBB a arătat că Florin Roman nu este licențiat al universității, ci a primit o diplomă de absolvent al unui colegiu.

Același cotidian central a scris, săptămâna trecută, despre suspiciuni de plagiat într-o lucrare științifică a lui Florin Roman. Ministrul demisionar susține că e vorba despre "neglijențe" în CV și listează diploma de absolvire a UBB, deși în CV scrisese că are diplomă de licență. În plus, după suspiciunile de plagiat, îl acuză pe Dacian Cioloș că este cel "care a coordonat tema și atacul" și îl anunță pe liderul USR că îl va acționa în instanță.

La rândul său, Cioloș a afirmat că "Florin Roman este un exponent al clasei politice care a distrus ce avea România mai bun. Oamenii ca el, care nu aveau calificările necesare, care au mințit și au făcut din impostură o valoare supremă, i-au îndepărtat pe cei competenți și cinstiți din politică", a precizat liderul USR.

Citit 445 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Decembrie 2021 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.