Anca Melinte

Anca Melinte

Autobuzele vor veni mai rar, pentru că ”transportă aer”. Creşte timpul de aşteptare în staţii

Vineri, 07 Decembrie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prin votul consilierilor locali reuniţi în şedinţă extraordinară, timpul de aşteptare a autobuzelor în staţii va creşte cu două sau chiar patru minute - pentru că numărul curselor efectuate de Transurb scade - trasele de transport 14 şi 41 vor fi desfiinţate, iar traseul 30 va circula doar între Micro 19 şi Borcan. Aceasta este, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, doar prima etapă a transformării din temelii a transportului public local. "Mărim timpii de aşteptare în sta ...

O s-ajungem pedestraşi

Joi, 06 Decembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Şoferul a oprit în staţie, a apăsat butonul de deschidere a uşilor, dar nu s-a întâmplat nimic. A mai apăsat o dată, încă o dată şi de alte câteva ori. Uşile autobuzului s-au încăpăţânat să rămână închise, sub ochii miraţi ai călătorilor care voiau să coboare şi ai celor care doreau să urce. "Au îngheţat!", a constatat cineva cu glas tare. Prin urmare, şoferul a coborât din autobuz, a reuşit să deblocheze manual una dintre uşi, a ţinut-o deschisă până c ...

Trasee mai relaxate şi concedieri. Transurb cere mai puţine autobuze în oraş

Joi, 06 Decembrie 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Reducerea numărului de curse pe trasele de autobuz, renunţarea la traseele 14 şi 41, fragmentarea traseului 30, desfiinţarea unui număr de 187 de posturi şi o serie de concedieri, acesta ar putea fi cadoul pe care l-ar putea primi astăzi compania publică de transport SC Transurb SA, nu de la Moş Nicolae, ci de la Consiliul Local. Aleşii Galaţiului sunt convocaţi astăzi în şedinţă extraordinară pentru a aproba o serie de proiecte care nu suferă amânare. Două dintre acestea v ...

Tradiţii româneşti păstrate de gălăţeni la New York. Surprize pentru micul AJ, de la Moş Nicolae (VIDEO)

Joi, 06 Decembrie 2018 09:00 | Publicat în DIASPORA
Chiar dacă s-au stabilit de şase ani în New York, gălăţenii Oana şi Adrian, părinţii micului AJ, respectă tradiţiile de-acasă şi ţin să i le dezvăluie şi băieţelului lor. Cu atât mai mult cu cât este primul an în care puştiul gălăţean născut peste Ocean va înţelege de ce primeşte daruri în ghetuţe!"În copilăria noastră, părinţii ne-au învăţat de mici povestea lui Moş Nicolae, care, în noaptea de 5 spre 6 decembrie a fiecărui an, vine călare pe un cal a ...

Flota muribundă a Transurb, salvată de un troleibuz!

Marți, 04 Decembrie 2018 19:24 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În condiţiile în care gălăţenii încremenesc de frig în staţii, aşteptând mijloace de transport în comun care nu mai vin pentru că sunt defecte şi nu mai pot fi reparate, iar şoferii companiei publice Transurb se plâng că nu mai au ce conduce, vestea bună vine de la Primăria municipiului Galaţi. Tocmai a sosit cel de-al 15-lea troleibuz nou-nouţ, de la compania Skoda Electric a.s., iar săptămâna viitoare urmează să sosească al 16-lea. Conform Primăriei, cel de-al 17-le ...

UPDATE Gala cu bal de Centenar de la Galaţi a ajuns în presa naţională (VIDEO)

Joi, 06 Decembrie 2018 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
"Mâncăm, ne-mbătăm şi râgâim după şampanie în cinstea Centenarului! La Galaţi, şmecherii oraşului s-au adunat la Gala Centenarului: primarul, afaceriştii, lumea bună… Asta a însemnat, dragi compatrioţi, Centenarul: să spargem bani pe nişte haleală! Dar nu ne amestecăm cu populimea! Ne adunăm noi, gulerele albe cu mâinile murdare!", aşa a comentat Dragoş Pătraru, la "Starea Naţiei". Pe scurt, Gala dedicată centenarului, finanţată de Ministerul Culturii, comasată c ...

Încă opt clădiri neîngrijite şi supraimpozitate cu 500 la sută (FOTO)

Miercuri, 05 Decembrie 2018 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi oraşul este plin de construcţii începute şi abandonate, de clădiri care se ruinează văzând cu ochii, ameninţând să se prăbuşească peste trecători, numărul oficial al imobilelor declarate "neîngrijite" a ajuns abia la 14. Asta după ce, în ultimele două luni, consilierii locali au încadrat în această categorie încă opt clădiri, hotărând că proprietarii acestora vor fi supraimpozitaţi, din 2019, cu 500 la sută. Nu este vorba despre imobile situate doar pe strada ...

Zeci de şoferi ai Transurb nu mai au ce să conducă!

Marți, 04 Decembrie 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 22 de şoferi ai Transurb s-au prezentat ieri dimineaţă la poarta Autobazei, pentru o nouă zi de muncă, dar, din păcate, nu şi-au putut începe activitatea pe traseele de transport public ale Galaţiului. Treziţi cu noaptea-n cap, de la ora 3,30, şoferii au constatat că nu există mijloace de transport funcţionale pe care să le poată conduce. În consecinţă, gălăţenii îngheaţă şi mai mult în staţii, aşteptând autobuze care nu mai vin. În condiţiile î ...

În aşteptarea toaletelor publice de 14.000 de euro bucata (FOTO)

Marți, 04 Decembrie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Anunţate încă de la finele lunii mai 2018, când Primăria municipiului Galaţi a încheiat acordul-cadru pentru achiziţia şi montajul lor, toaletele civilizate, racordate la apă şi canalizare, se tot lasă aşteptate, chiar dacă aleşii locali au stabilit tariful de utilizare de către cei aflaţi "la nevoie" - un leu. Autorităţile şi-ar fi dorit ca, până pe 15 noiembrie 2018, zece asemenea grupuri sanitare să fie funcţionale, dar termenul nu a fost respectat. În schimb, s-au la ...

Nouă microcentrale de cartier furnizează căldură

Duminică, 02 Decembrie 2018 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În condiţiile în care pe 23 noiembrie a fost pusă în funcţiune prima microcentrală de cartier, Primăria Galaţi a anunţat că, în prezent, nouă din cele 24 de puncte termice care trebuie transformate în microcentrale de cartier furnizează căldură. Beneficiari sunt gălăţenii din mai multe blocuri și cămine din cartierele Mazepa, Țiglina I, Aurel Vlaicu, Micro 19, 39 și 40, dar și câteva instituții publice cu sediul pe strada Domnească. Astfel, conform Primăriei, SC 16 d ...
Pagina 744 din 1725