Florin Răvdan

Florin Răvdan

REPORTAJ/ În ce HAL a ajuns VADUL UNGURULUI: Găşti de cartier, MAIDANEZI şi mizerie (FOTO)

Luni, 17 Noiembrie 2014 09:00 | Publicat în SOCIETATE
„Locuiesc în cartier, pe strada Bravilor, de la vârsta de şapte ani, adică de 56 de ani, şi am văzut cum strada noastră a fost ignorată de toată lumea, deşi la Primărie s-au perindat mulţi oameni. Trăim ca la sat, într-o zonă care, de altfel, nu arată foarte rău …”. Acestea au fost primele vorbe pe care ni le-a spus Vasile Rusu, în vârstă de 63 de ani. Anii l-au ajuns din urmă, însă promisiunea schimbării a rămas, ca pe vremea părinţilor săi, doar pe hârtie. ...

Finalist la Vocea României, adoratul publicului de la Dramatic: "Necuvintele" lui Adrian Nour

Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014 06:00 | Publicat în MAGAZIN
Miercuri seara, în cea de-a treia zi a Festivalului Internaţional de Animaţie Gulliver, publicul gălăţean a putut lua parte la o inovaţie în ceea ce priveşte teatrul. O piesă mută, în care personajul principal a fost limbajul nonverbal, i-a făcut pe spectatori să aplaude, să râdă, dar să şi înţeleagă anumite aspecte ale vieţii care au trecut în zona superficialităţii. Piesa „Necuvintele” a fost scrisă şi regizată de Adrian Nour, gălăţeanul care a ajuns, anul t ...

FESTIVALUL GULLIVER CONTINUĂ: „Prinţesa Zulufina” i-a încântat pe copii

Miercuri, 12 Noiembrie 2014 17:00 | Publicat în CULTURA
În a doua zi de festival, Sala Studio a Teatrului Dramatic Fani Tardini a fost umplută până la refuz de copiii dornici să intre în fantastica lume a poveştilor. Pentru ei, actorii Teatrului de Păpuşi „Prichindel”, din Alba Iulia au pus în scenă piesa „Prinţesa Zulufina”, un text inspirat dintr-o poveste scrisă de către baroneasa D’Aulnay. Copiii prezenţi au putut asculta şi vedea poveste Regelui Zburlici, cel care s-a îndrăgostit de prinţesa din regatul vecin, pe nu ...

REPORTAJ în zona bisericii "Sf. Mina". "Cel mai frumos CARTIER a ajuns cel mai ponosit!" (FOTO)

Luni, 10 Noiembrie 2014 00:00 | Publicat în REPORTAJ
"Locuiesc în cartierul acesta de 50 de ani şi vreau să spun că a îmbătrânit odată cu mine. Înainte, aici era cea mai bună piaţă din oraş, aveam cele mai bune magazine, nu exista produs pe care să vrei să îl cumperi şi să nu îl găseşti la noi în cartier. Pe vremuri, era cel mai frumos cartier al oraşului. Acum, au mai rămas doar amintirile …”. Aşa a început discuţia noastră cu Ghiţă Ovidenie, un pensionar care a trăit pe viu epoca de aur a zonei, dar care a fos ...

OPORTUNITATE pentru studenţii din ultimul an: Stagii de PRACTICĂ INTERNAŢIONALĂ

Joi, 06 Noiembrie 2014 07:00 | Publicat în CARIERE
Luna noiembrie vine cu oportunităţi de dezvoltare personală pentru studenţii de la Universitatea "Dunărea de Jos". ONG-ul AIESEC Galaţi a semnat mai multe parteneriate cu firme din străinătate care sunt dispuse să primească studenţi dornici să îşi facă un viitor mai bun. Cele mai ofertante domenii sunt marketing şi educaţie, dar studenţii pot alege şi pentru alte zone de interes, cum ar fi ingineria sau ecologia. „Pentru a putea opta la aceste stagii de practică, studenţi ...

Nouă elevi gălăţeni calificaţi la Olimpiada INTERNAŢIONALĂ de robotică ar putea RATA DEPLASAREA

Joi, 06 Noiembrie 2014 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Sistemul de învăţământ din România nu produce doar elevi picaţi la bac, ci şi adevărate valori, cu care ţara noastră se poate mândri. Ultima ispravă le aparţine celor nouă elevi din Galaţi care, sub bagheta profesorului Luigi Mistodie, au obţinut primele două locuri la olimpiada naţională de robotică şi s-au calificat, astfel, la etapa internaţională, ce se va desfăşura între 21 şi 23 noiembrie, la Soci, în Rusia. Robotul spaţial de la Pechea Cei nouă elevi au v ...

Expoziţii în holul Universităţii „Dunărea de Jos”

Joi, 06 Noiembrie 2014 15:00 | Publicat în CULTURA
Vineri, 7 noiembrie, în holul Universităţii „Dunărea de Jos” va fi vernisată expoziţia "Oameni cuvioşi şi harnici… Colonişti germani în Basarabia (1814 - 1940)", un eveniment organizat în colaborare cu Asociaţia Germanilor din Basarabia, cu sediul la Stuttgart, Universitatea Liberă din Berlin şi Forumul Cultural German pentru Europa de Est. Vizitatorii vor avea ocazia să vadă cărţi despre coloniştii germani de la Marea Neagră şi vor asculta istorisiri despre exodul ge ...

Supravieţuitori ai unei epoci apuse: ULTIMII ANTICARI STRADALI ai Galaţiului

Miercuri, 05 Noiembrie 2014 08:00 | Publicat în MAGAZIN
Vânzarea cărţilor pe stradă era considerată o afacere înfloritoare acum 20 de ani, când nu exista cartier al Galaţiului în care să nu găseşti cel puţin un astfel de comerciant, fie că vorbeam de zona Teatrului Dramatic, de aleea pietonală de la Nespălata, de parcul din faţa cinematografului Ţiglina sau de Piaţa din Micro 19. Cărţile în regim de anticariat erau la mare căutare în acea perioadă printre gălăţeni, care erau însetaţi de lectură, după decenii în care o ...

Oportunităţi de ANGAJARE pentru tineri: Peste două milioane de LOCURI DE MUNCĂ în Uniunea Europeană

Miercuri, 05 Noiembrie 2014 07:00 | Publicat în CARIERE
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat, recent, un seminar de informare pentru tinerii care se află în căutarea unui job în Occident, dar şi pentru şomerii care nu îşi găsesc un loc de muncă remunerat suficient de bine, sub numele „Ziua informării EURES”. Aula "Virgil Madgearu", de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru studenţii care au vrut să afle mai multe despre oportunităţile pe care le ...

Unii studenţi au votat pentru prima oară, decişi să schimbe ceva

Luni, 03 Noiembrie 2014 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Dacă, în anii trecuţi, tinerii preferau să stea în casă şi să comenteze pe reţelele de socializare, ei au decis, de data aceasta, că e timpul să schimbe ceva şi au conştientizat că reprezintă o forţă. Unii dintre ei, însă, abia acum au căpătat dreptul de a vota, aşa că s-au aflat în faţa urnelor pentru prima oară.Livia, studentă în anul I la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, a votat pentru prima oară şi spune că e un drept pe care a aşteptat ...
Pagina 219 din 220

„Nadia 10”. Competiții naționale de gimnastică la Sala Sporturilor

În perioada 16-19 septembrie, Sala Sporturilor ”Dunărea” va găzdui concursurile naționale de gimnast ...

Poza zilei. Gălăţenii, aşteptaţi sub cupola circului

Începând din 11 septembrie, gălăţenii sunt aşteptaţi sub cupola Circului Espinol, la spectacolul „Ev ...

Gălățean reținut după postări rasiste și antisemite pe rețelele sociale

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Independența, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi publ ...

Hochei. „Micii mari gladiatori” de la Dunărea Galați - locul al doilea la un turneu internațional din Polonia

În weekendul trecut a avut loc la Sanok, în Polonia, primul tur al competiției internaționale „Carpa ...

Șofer prins beat criță la volan, pe DJ 252

Un bărbat de 43 de ani, din Furcenii Vechi, a fost prins beat criță la volan, pe DJ 252. Bărbatul a ...

Țigări ascunse în cutii de dulciuri și cafea, descoperite la PTF Oancea

O echipă comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit țigări d ...

Informații online false, despre alimente retrase și boli la animale

Informații false despre presupuse retrageri sau rechemări de produse alimentare, dar și despre focar ...

Weekend plin de evenimente pe strada Domnească

În weekendul 12 - 13 septembrie 2026, vor avea loc evenimente atractive pe strada Domnească, anunţă ...

Demisie din Consiliul Local al municipiului Galaţi

Social-democrata Silviana Ciupercă a demisionat din funcţia de consilier local al municipiului Galaţ ...

Reparaţii pe Viaductul uitat al Galaţiului

„Viaductul uitat al Galaţiului”, aşa se intitula articolul publicat în ediţia din 2 iulie 2026 a zia ...

Cine i-a furnizat Primăriei Galaţi jardinierele de 12.490 de lei bucata

Publicată la rubrica „Poza zilei”, ştirea despre noile jardiniere stradale, achiziţionate de Primări ...

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Toate centrele de relații cu clienții ENGIE din țară, inclusiv din Galați, vor fi închise vineri, 11 ...

BNS solicită anchetă parlamentară în domeniul energiei și gazelor

Blocul Național Sindical (BNS) trage din nou un semnal de alarmă, prin intermediul unui comunicat, c ...

„Să nu renunțăm”. Directorul general al Liberty, mesaj către salariații combinatului de Ziua Siderurgistului

Directorul general al combinatului siderurgic gălățean, Aida Nechifor, a transmis, marți, 8 septembr ...

Protest spontan de Ziua Siderurgistului la Galaţi

Angajații Liberty Galați au întâmpinat Ziua Siderurgistului cu un protest spontan, în fața Prefectur ...

Theodosios Paralikas, noul antrenor al CSM Galați

Echipa masculină de baschet CSM Galați va aborda noul sezon al Ligii Naționale cu un nou antrenor pr ...

Ultimele două achiziții pentru Oțelul. Întăriri pentru apărare și la mijloc

SC Oțelul Galați și-a completat lotul cu doi jucători străini, ambii prezentați oficial de clubul ro ...

La Galați, „Cupa Dacia” la tenis de câmp – ediția a 25-a

În organizarea clubului de tenis cu același nume, la Galați s-au disputat meciurile celei de-a 25-a ...

VOLEI. Coordonator din Polonia transferat la CSM Arcada

Cel mai recent transfer la CSM Arcada este polonezul Kajetan Kubicki. Un jucător de 23 de ani și jum ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan ...

Polițiștii gălățeni, cu ochii pe școli la început de an

Noul an școlar începe cu emoții pentru copii, griji pentru părinți și, ca în fiecare toamnă, cu mai ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

UPDATE: Bărbatul care și-a urmărit cumnatul cu un cuțit în trafic a fost reținut

UPDATE: Unul dintre bărbații implicați în scandalul surprins duminică seară în trafic, la Cuza Vodă, ...

Bătaie în stradă, după un conflict online. O fată de 12 ani, agresată de patru adolescente

Un conflict început pe rețelele de socializare a ajuns să se transforme într-o bătaie între minore, ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...