Tudor Neacşu

Tudor Neacşu

Cereri cu justificare în negocierile de la ArcelorMittal

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* Solicitările salariale ale sindicaliştilor de la Combinat pentru anul 2010 sunt fundamentate, în principal, pe evoluţia economică din ultimii ani * Potrivit liderului sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, comisia de negociere care reprezintă interesele salariaţilor a decis în unanimitate să formuleze cererea de creştere salarială de 18 procente după ce a analizat rata inflaţiei, contextul economic, dar şi situaţia companiei. În plus, s-a avut în vedere şi  că anii 200 ...

Siderurgiştii vor salarii mai mari cu 18 la sută

Joi, 03 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* Sindicatele de la ArcelorMittal Galaţi au formulat în cele din urmă o solicitare comună de majorare a salariilor în cadrul negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2010 * Comisia de negociere a înaintat ieri un document  administraţiei Combinatului prin care  solicită o indexare a salariilor de bază cu 18 la sută. Sindicaliştii  cer şi acordarea sporului de pericol tuturor angajaţilor care lucrează în condiţii speciale, dar vor şi alimentaţie de protecţie ...

Monitorizare în aşteptare

Joi, 03 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* Reprezentanţii sindicatelor de la ArcelorMittal Galaţi au adus din nou în discuţie raportul de monitorizare al Combinatului Siderurgic de către Comisia Europeană * Atât cei de la Solidaritatea, cât şi sindicaliştii de la FSS Metarom au vorbit despre faptul că, în perioada imediat următoare, forul european va lua o decizie în ceea ce priveşte viabilitatea combinatului siderurgic de la Galaţi. „Ca urmare a solicitărilor formulate de către sindicatul Solidaritatea, Ministerul ...

Liderul FSS Metarom reacţionează

Joi, 03 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Liderul Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor, Mircea Scântei, a reacţionat după ce, în ediţia precedentă, ziarul nostru publica o declaraţie a sa potrivit căreia a fost mandatat ca la negocierile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură să nu accepte o diminuare a drepturilor deja existente. Spusele acestuia au părut cel puţin ciudate, asta în condiţiile în care, se ştie, negocierile sunt cel mai bun prilej pentru reprezentanţii salariaţilor să încerce obţinere ...

Paintball politic pe mormintele eroilor

Miercuri, 02 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Dincolo de faptul că la Galaţi sărbătorim în fiecare an Ziua Naţională în cimitir, anul acesta lupta politică a transformat 1 Decembrie într-o sărbătoare sordidă a culorilor politice. Dacă  admitem că 1 Decembrie ar fi un prilej extraordinar de bun pentru a-i comemora pe acei care s-au jertfit pentru patrie, în niciun caz românii de pretutindeni nu ar putea accepta ca acest lucru să fie mânjit cu politică. Ni s-ar întoarce eroii în mormânt... Ei bine, anul acesta, inevita ...

Sindicatele ţin cu dinţii de vechile contracte de muncă

Miercuri, 02 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Conceputul de luptă sindicală capătă valenţe ciudate în timp de criză. Aflat ieri în vizită la Galaţi, preşedintele FSS Metarom, Mircea Scântei (FOTO), a declarat că, în ceea  ce priveşte negocierile la nivel de ramură (în metalurgie), mandatul său este să nu accepte diminuarea unor drepturi şi nu să lupte pentru cucerirea altora noi. „Am fost mandatat de FSS Metarom ca în cadrul acestor negocieri să nu accept diminuarea unor drepturi câştigate la negocierile preceden ...

FSS vrea să apere patria de fraude electorale

Miercuri, 02 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Sindicaliştii FSS-Metarom de la ArcelorMittal Galaţi au anunţat că vor iniţia o acţiune civică până pe 6 decembrie şi în ziua alegerilor prezidenţiale, scopul acesteia fiind descoperirea şi anunţarea fraudelor electorale, a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele FSS Metarom Mircea Scântei.Potrivit acestuia, aproximativ 500 de membri de sindicat care lucrează la combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi se vor organiza în echipe de câte zece volunt ...

Agent de campanie sub acoperire

Marți, 01 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Sub pretextul unei chestiuni de organizare a partidului, Dan Voiculescu, liderul onorific al conservatorilor la nivel naţional, s-a aflat luni în oraşul nostru * Vizita la Galaţi, considerat a fi oraşul cu cea mai puternică organizaţie din ţară, a fost un prilej pentru Dan Voiculescu să vorbească într-o conferinţă de presă atât despre cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, cât şi despre ambiţii politice şi planuri pe termen lung ale conservatorilor. ...

ArcelorMittal a primit o amendă de un miliard de lei vechi

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Comisarii Gărzii de Mediu au aplicat din nou o amendă de un miliard de lei vechi celor de la ArcelorMittal Galaţi. De această dată, sancţiunea a fost aplicată după ce s-a descoperit un depozit neconform de şlam în zona fostei  Uzine Cocso-Chimice de pe platforma siderurgică. „Am descoperit o cantitate impresionantă de şlam de furnal, nu mai puţin de 135 de mii de tone. Nu ştiu să fi fost descoperite până acum depozite similare atât de mari. Pentru această neregulă, Arcelo ...

Un depozit în plus, o haldă mai puţin

Vineri, 27 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi au prezentat, zilele trecute, noul depozit în care se face stocarea temporară a tuturor deşeurilor de la combinat şi care, teoretic vorbind, ia locul vechii halde. La platforma betonată de la Valea Lupului, pe locul unei vechi hale de piese de schimb se pot vedea acum doar cărămizi şi resturi de cărămizi recuperate de la UCC şi din unităţile dezafectate. Reprezentanţii Combinatului susţin însă că aici pot fi depozitate toate deşeurile neto ...
Pagina 50 din 88

Când se întoarce Transurb din „vacanţă”

Pe 31 august ar trebui să fie ultima zi în care mijloacele de transport ale companiei Transurb circu ...

Doliu în lumea navaliștilor gălățeni. S-a stins Ștefan Totolici

Ne-a părăsit inginerul navalist Ștefan Totolici, cadru didactic asociat la Facultatea de Nave și Ing ...

Marş şi protest împotriva defrişărilor de pe Faleza Dunării

O nouă acţiune de protest este anunţată pentru duminică, 30 august 2026, de la ora 18,00, de grupul ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP. Unde şi cum le putem vota

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Tinerii din Galați pot deveni ambasadori ai regiunii lor la nivel european

Tinerii din Galați care vor să vorbească despre problemele comunității lor și despre provocările din ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

Doar cinci firme din Galați anunță oficial că au locuri de muncă vacante

98 de locuri de muncă vacante erau înregistrate vineri, 28 august, în evidența Agenției Județene pen ...

NEPI continuă demersurile pentru parcul de retail din Galați

NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România și Europa Cen ...

Se montează ultimul element al noului pod peste Siret de pe Drumul Expres Brăila-Galați

Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, anunță că se montează ulti ...

Gospodărire Urbană Galați reduce la jumătate, în septembrie, prețul abonamentelor și permiselor anuale de parcare

„Un an de parcare, la jumătate de preț. Septembrie este luna bună pentru reînnoire!”, afirmă repreze ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...