Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Două expoziţii, o personalitate uriaşă/ Bibliotecile lui Urechia, omul şi vremurile
Miercuri, 12 Februarie 2014 12:00 | Publicat în CULTURA
Gălăţeanul (prin adopţie) cu numele înscris pe cupola Ateneului Român, datorită eforturilor savantului pentru ridicarea acestui palat al culturii naţionale, fiind şi iniţiator al proiectului, primul român nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, chiar în prima serie a prestigioasei recunoaşteri universale, membru fondator al Academiei Române, Vasile Alexandrescu Urechia (1834, Piatra Neamţ - 1901, Bucureşti), patriot, istoric (a scris „Istoria românilor”, în 14 volume!), p ...
Fostul preşedinte CNAS, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu
Miercuri, 12 Februarie 2014 11:44 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Lucian Duţă a fost, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi anunţat că este urmărit penal pentru abuz în serviciu.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Lucian Duţă a fost citat în dosarul în care se fac cercetări privind achiziţii pentru servicii de mentenanţă în cazul unei aplicaţii informatice de management al resurselor, pentru un număr mai mare de licenţe decât ...
Propunerea senatorului Ichim pentru Ministerul Transporturilor: Reintroducerea coletăriei la nivelul CFR
Miercuri, 12 Februarie 2014 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Senatorul Paul Ichim i-a propus ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, la începutul acestei luni, reintroducerea coletăriei de moment la nivelul CFR Călători, o măsură care, potrivit acestuia, „ar rezolva o problemă socială şi ar aduce şi venituri suplimentare companiei, aflată încă în portofoliul statului”.Solicitarea parlamentarului vine ca urmare a unor discuţii pe acest subiect pe care le-a avut cu o serie de cetăţeni. „Problema mi-a fost semnalată în contextu ...
Miercuri seară, toate drumurile duc la Sala Sporturilor/ Arcada şi Phoenix joacă în cuplaj, meci cu miză importantă
Miercuri, 12 Februarie 2014 10:33 | Publicat în SPORT
Echipa masculină de volei Arcada Galaţi şi cea feminină de baschet Phoenix vor evolua în această seară pe teren propriu, ambele în prima ligă, cele două partide urmând să se desfăşoare în cuplaj, la Sala Sporturilor Dunărea. Primii vor evolua voleibaliştii, cu începere de la ora 16,30, care vor întâlni pe Volei Municipal Zalău, în cadrul etapei a 18-a din Divizia A1. Aflată pe locul opt în clasament, formaţia gălăţeană va avea o misiune dificilă în faţa echipei de ...
Vad greu de trecut/ Cum să aluneci pe istorie
Miercuri, 12 Februarie 2014 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Dacă e greu de mers încă pe străzi mărginaşe, acolo unde mai călcăm zăpada, de departe cel mai periculos rămâne de coborât acum vadul gălăţean cel mai spectaculos ca imagine şi mai lung dintre toate, Vadul Negroponte, care coboară din strada Al. I. Cuza spre strada Dogăriei!Zăpada şi gheaţa, păstrată de zona umbrită, te fac să aluneci ca pe derdeluş, dacă te încumeţi să cobori ori să urci panta nu prea abruptă! Zona de jos rămâne izolată de centru sau se ocole ...
Campania VL: "Din inimă!"/ Cătălin are nevoie de un lift pentru a putea ieşi din casă
Miercuri, 12 Februarie 2014 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Pentru Cătălin, lumea înseamnă micul dormitor în care locuieşte, părinţii care au grijă de el până la sacrificiu şi puţinii prieteni care, din când în când, îi trec pragul cu o vorbă bună. Din viaţa de afară, bărbatul poate ghici doar ceea ce fereastra îi îngăduie: o bucată mică de cer, vârfurile copacilor şi blocul anost de vizavi. Un tablou monoton pentru cei mai mulţi dintre noi, însă o adevărată desfătare pentru cel pe care viaţa l-a obligat să se mulţum ...
Șeful de post din Movileni, reclamat pentru abuzuri/ Iată ce spun localnicii despre poliţistul acuzat că a ucis un om
Miercuri, 12 Februarie 2014 06:00 | Publicat în EVENIMENT
* Necazurile cu legea pe care şeful postului de poliţie din Movileni le are de câteva zile, odată cu acuzaţiile privind uciderea unui vânător, nu constituie o premieră * În două dosare în care a fost cercetat ca urmare a sesizărilor oamenilor din comună, şeful de post a fost găsit, oficial, „curat la lacrima”
Agentul şef Lucian Isabel Dobri este poliţist la Movileni, fiind, de aproape zece ani, şeful postului comunal. Istoricul omului în uniformă nu pare a fi unul din ...
"Gaură" de un milion de euro la Primăria Tecuci/ Contracte păguboase şi plăţi pentru lucrări fictive
Miercuri, 12 Februarie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Plăţi efectuate pentru lucrări fictive, contracte cu dedicaţie, divizate doar pentru a fi încredinţate direct unor firme cu „lipici” la autorităţi, diminuarea nejustificată a valorilor unor imobile ce aparţin domeniului public, ajutoare acordate ilegal unor persoane ce nu întrunesc condiţiile impuse de lege sau impozite calculate greşit pentru persoane juridice (fapt ce a dus la colectarea unor sume mai mici către bugetul local), sunt doar câteva dintre neregulile descoperite ...
Interviu cu noul antrenor de la FCM Dunărea, Costel Enache: "Nu închidem opţiunile de transferuri"
Miercuri, 12 Februarie 2014 06:00 | Publicat în SPORT
* Noul antrenor al celor de la FCM Dunărea e încrezător că echipa sa poate reuşi salvarea de la retrogradare, în ciuda situaţiei complicate din clasament
Fără îndoială, cea mai importante mutare pe piaţa transferurilor realizată de FCM Dunărea, clubul gălăţean din al doilea eşalon fotbalistic, este numirea lui Costel Enache în postura de antrenor principal. Fost tehnician la Ceahlăul şi CSMS Iaşi, Enache a reuşit promovarea cu gruparea nemţeană şi menţinerea echipei ...
Victimele accidentului feroviar de la Vaslui, înmormântate la Galaţi
Miercuri, 12 Februarie 2014 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Victimele tragicului accident petrecut duminică seară la Vaslui, când o maşină a fost lovită de trenul InterRegio care circula pe ruta Bucureşti - Iaşi, au fost aduse, ieri după-amiază, la Galaţi. Trupurile neînsufleţite ale celor patru persoane au fost depuse la Biserica „Sf. Vasile”, înmormântarea urmând să aibă loc, joi, la Galaţi. Sicriele au fost aşteptate de rudele şi prietenii celor patru. Durerea lor era atât de mare încât cuvintele nu şi-au mai găsit ...