Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Adriean Videanu va ataca sentinţa Tribunalului Bucureşti care îl obligă la plata unor despăgubiri
Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Ministrul economiei, Adriean Videanu, va ataca sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti prin care acesta, alături de alţi funcţionari publici din Primărie, este obligat să înapoieze în jur de 5 milioane de lei, a anunţat vineri printr-un comunicat Ministerul Economiei."În legătură cu informaţiile apărute în presă, referitoare la sentinţa civila pronunţată de Tribunalul Bucuresti - Secţia a 9-a pentru un proces aflat pe rol din timpul mandatului de Primar General ...
Suma furată din sediul băncii din Constanţa este de 69.000 de lei, potrivit poliţiei
Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Anda Drăgulescu, a declarat că suma furată în jaful armat de la banca din Constanţa este de 69.000 de lei, şi nu de 790.000 de lei, cum spusese iniţial, transmite corespondentul NewsIn."Suma furată a fost de 69.000 de lei”, a precizat Anda Drăgulescu.Banii se aflau în casierie, nu în seif, pentru că, în momentul atacului, angajaţii băncii făceau monetarul. Sub ameninţare, lucrătorul de la ghişeu ...
* Interzis manelelor! * Biletul de intrare la Plaja Dunărea costă 4 lei de persoană pentru adulţi şi 2,5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari * Doar un bazin pentru toată lumea *Atenţie, amatori de plajă, bălăceală şi distracţie: sâmbătă, 30 mai, se va deschide Plaja Dunărea. Directorul Serviciului Administrarea Domeniului Public, conservatorul Eduard Grosu, a anunţat că Plaja Dunărea este pregătită să-i primească pe gălăţeni: „Am făcut toate eforturile şi am ...
(irevocabil)De mâine, gata, mă apuc de sport:sar garduri, trambuline, mese lungi,arunc ciocanul pân-la nibelungi,că a bătut anapoda fier mort.Cu paraşuta am sărit prea des.Ultima dată, nu s-a mai deschisşi-am bubuit cum bubuie un viscăzut în cap, în gol şi fără fes.Pe bar fixă mult m-am învârtit:timpul pe drum se tăvălea de râs,viteza-n urmă nu zicea nici pâs,iar spaţiul renunţa la infinit.Şi mi-a crescut lungimea, de ziceaică-s aţă de paing – micromister…Puteai ...
Orchestra şi corul Teatrului Muzical „Nae Leonard”, alături de dirijorul Daniel Manasi, urcă în această seară pe scena Festivalului „Leonard” cu un concert de rezonanţă religioasă, în acord cu sărbătoarea Înălţării. Compoziţia „Stabat mater” pentru solişti, cor şi orchestră, în varianta imaginată de Gioachino Rossini, îi va aduce pe scena „Muzicalului”, de la ora 18,00, pe soliştii Liliana Podlovski, Lucia Cicoara Drăgan, Călin Brătescu şi Cătălin To ...
„Portretul scriiturii”, realizat de Viorel Ştefănescu, va fi lansat vineri
Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Fundaţia Culturală „Antares” îi invită pe cititorii de literatură din Galaţi la o lansare de carte-eveniment. Este vorba despre „Portretul scriiturii”, de Viorel Ştefănescu, a cărei lansare va avea loc vineri, 29 mai, în sala de conferinţe a Hotelului Faleza, începând cu ora 17,00. Evenimentul are loc în cadrul Festivalului Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares”, ce se va desfăşura la acest sfârşit de săptămână. ...
* Cunoscutul om de televiziune ridică vălul din spatele ecranului *Scriitorul Stelian Tănase şi-a lansat miercuri la „Viaţa liberă” ultima carte publicată: „Maestro”. Mult public tânăr ieri în spaţiul, ticsit, al galeriei „La etaj” a ziarului, unde maestrul – scriitor, ziarist, politolog, profesor şi nu numai – şi-a lansat volumul. Eveniment organizat de editura Polirom, în parteneriat cu Asociaţia „ACTIV” a tinerilor gălăţeni, cu Facultatea de Istorie, Filo ...
Paraschiv Sălăvăstru, liderul sindicatului Sanitas Galaţi, ne-a informat: „Potrivit unui acord încheiat la nivel de federaţie, Ministerul Sănătăţii le garantează cadrelor medicale păstrarea locurilor de muncă în acest an şi menţinerea salariilor, sporurilor şi a primelor de stabilitate, conform contractelor colective de muncă. În baza noii înţelegeri, Ministerul Sănătăţii va susţine în acest an creşterile salariale ale personalului din sistem, odată cu introducerea ...
Mătreaţa vă poate crea multe neplăceri, mai ales pe plan social, atunci când ceilalţi observă că aveţi această problemă şi vă atrag atenţia în mod repetat. Este foarte vizibilă atunci când cojile ajung să vi se scuture pe umeri, mai ales dacă purtaţi tricouri şi cămăşi de culoare închisă, dintr-o ţesătură fără model. Mătreaţa vă poate da un aspect neîngrijit, aşa că nu este deloc indicat să vă prezentaţi la interviuri de angajare sau la întâlnirile de la ...
Cam de două săptămâni, am primit la redacţie sesizările mai multor gălăţeni care au constat pe propria piele, a copiilor sau a animalelor lor de companie că vegetaţia parcurilor din urbea noastră este plină de căpuşe. Între timp însă a început o campanie de dezinsecţie şi dacă aceasta vizează şi stârpirea căpuşelor rămâne să aflăm şi să vă informăm într-un articol pe această temă. Până atunci, însă, este important să vă protejaţi, deoarece muşcătu ...